BMW: "Suntem impresionaţi de reuşita parteneriatului cu Toyota"
Ian Robertson, şeful departamentului de marketing de la BMW, spune că parteneriatul cu Toyota a progresat mai rapid decât se aşteptau şi că rezultatele proiectului sunt notabile în ceea ce priveşte acumulatorii dezvoltaţi.
BMW şi Toyota lucrează împreună la dezvoltarea viitorilor hibrizi. Potrivit lui Ian Robertson, şeful departamentului de marketing de la BMW, cele două echipe de dezvoltare au parcurs mai mulţi paşi în vederea îmbunătăţirii viitorilor hibrizi ai celor două concerne. Robertson le-a declarat englezilor de la Autocar că noua prioritate a partenerilor este de a găsi cea mai bună cale de utilizare în serie a noilor tehnologii dezvoltate. Reprezentantul BMW a fost rezervat în declaraţii, dar a subliniat că noile tehnologii ar putea produce o schimbare dramatică în tehnologia vehiculelor electrice.
"Am făcut progrese importante. Echipele lucrează foarte bine împreună şi suntem impresionaţi de viteza cu care avansăm şi de calitatea elementelor realizate. Până acum, am remarcat îmbunătăţiri importante în performanţele acumulatorilor şi în eficienţa acestora. Momentan, lucrăm la o soluţie pentru a folosi împreună noile soluţii, despre care n-am nicio îndoială că vor face maşinile electrice mult mai atractive", a declarat Ian Robertson, şeful departamentului de marketing de la BMW.
Grupul de ingineri lucrează şi la dezvoltarea noii generaţii de vehicule alimentate cu hidrogen. Deşi echipa de ingineri a înregistrat progrese şi la acest capitol, reprezentantul BMW a atras atenţia că tehnologia este limitată în principal de infrastructură, lipsa staţiilor de alimentare cu hidrogen fiind o problemă majoră pentru această categorie de vehicule. În baza tehnologiei pe care o va obţine de la Toyota, BMW va construi un prototip al unui vehicul alimentat cu hidrogen, pe care îl va prezenta public până în 2015. Versiunea de serie a acestui vehicul este aşteptată să debuteze pe piaţă în 2020, estimează japonezii de la Nikkei.
Via Autocar
...mda...baietii astia traiesc intr-un turn de fildes. Nu au citit comentariile pertinente ale fanilor (ale ambelor parti) de pe AM :D Ele spun ca bmw+ toyota = (not) love