BMW prezintă detalii despre grila SUV-ului electric iNext: va integra camere video, radare și senzori pentru funcții autonome

Publicat joi, 30.07.2020 12:55 de Daniel Popescu, Foto: BMW

BMW a dezvăluit o serie de detalii despre grila SUV-ului electric iNext, care va integra camere video, radare și alți senzori pentru funcții autonome de nivelul 3 din 5.

BMW va începe anul viitor producția SUV-ului electric iNext, despre care presa internațională susține că ar putea primi numele iX în versiunea de serie.

Până acum, constructorul german a publicat o serie de imagini sub camuflaj cu prototipuri iNext din timpul unor teste desfășurate într-o diversitate de medii .

Într-un material în care promovează în special uzină de la Landshut (Germania), acolo unde vor fi produse numeroase componente pentru iNext, BMW oferă primele detalii despre grila noului model.

Dacă la modelele cu motoare cu combustie internă grila are un rol esențial pentru răcirea componentelor, în cazul unui model electric precum iNext va căpăta o importanță majoră din perspectiva sistemelor autonome.

Astfel, grila va integra camera video, radare și numeroși alți senzori care sunt necesari pentru sistemele autonome. De altfel, constructorul german a menționat anterior că versiunea de serie a lui iNext va avea funcții autonome de nivelul 3 din 5.

Pentru moment, BMW nu a oferit alte detalii concrete despre versiunea de serie a lui iNext, cu excepția faptului că aceasta va avea o autonomie de până la 600 de kilometri, stabilită pe baza protocolului WLTP.

BMW iNext va fi produs la uzina Dingolfing (Germania) începând de anul viitor, când probabil va avea loc și prezentarea oficială a modelului.

Via BMW, Motor1

  • Edikkk, joi, 30.07.2020 13:24

    Welcome to the future - Made in China Ce vremuri trăim cu muncitorii europeni hăituiţi efectiv Preţuri de Europa la mâncare, chirii, taxe dar salariile să fie duse în jos la salariul minim sau dispariţia. Totuşi culmea este că pentru aceaşi maşină, acelaşi produs europenii plătesc cel mai mult. Poate doar Australienii să ne întreacă, dar cam atât. Şi se mai miră de natalitatea dezastruasă în Europa şi imigraţia arab africană - fără limite.

  • dan_grc, joi, 30.07.2020 13:43

    Modelul acesta chiar nu are legatura cu China, in afara faptului ca se va vinde si acolo. De Tesla made in China nu te plangi la fel. Problema este alta, cat te costa daca spargi grila aia, cu senzori, radare si camere ?

  • pipo, joi, 30.07.2020 13:48

    @Edikkk : amice ,tocmai d-asta te luasi !?...scrie in articol ca va fi produs in Germania si mai mult chiar si majoritatea componentelor ...esti de coma !!

  • netam-nissan, joi, 30.07.2020 14:17

    culmea e ca beamve a ajuns sa faca tizar-reclama doar cu mega.hiper-grila, poate fiindca e de fapt jumate din masina. ca raspuns elon musc ar trebui sa bage si el la tezle un griloi in loc de ciocu de ratoi. grila martiana garantata 6 luni doar la muste strivite si nu pe ploaie ca zboara odata cu bara spate.

  • Edikkk, vineri, 31.07.2020 08:25

    Da, îmi cer scuze, am făcut o confuzie între iNext şi iX3 Uffff, cam multe greşeli din partea mea în ultima perioadă.