BMW, Peugeot şi Citroen vor avea hibrizi cu tehnologie comună
Începând cu 2014, modelele hibride din gama BMW, Peugeot şi Citroen vor avea componente comune. Cele două mari grupuri vor încerca astfel să reducă costurile de producţie.
La mijlocul lunii octombrie, BMW şi PSA Peugeot-Citroen anunţau încheierea unui parteneriat care viza dezvoltarea comună a tehnologiei hibride. La aproape trei luni de atunci, cele două părţi au finalizat datele contractului şi anunţă oficial demararea unui joint-venture anticipat deja de toată lumea.
Iniţiativa celor două conglomerate, botezată BMW Peugeot Citroen Electrification, clădită cu o participaţie de 50% din partea fiecărui grup, va demara în luna aprilie a acestui an şi se va axa pe dezvoltarea şi producerea unor componente hibride, incluzând aici baterii, electronică şi software pentru sistemele hibride.
Componentele produse de francezi şi germani îşi vor face loc treptat pe modelele hibride ale celor două grupuri, începând cu anul 2014. La cârma joint-venture-ului se vor afla Wolfgang Gullich, şeful departamentului de strategie BMW, şi Jean Leflour, şef al departamentului de satisfacţie a clientului în cadrul PSA.
Norbert Reithofer, preşedintele executiv BMW, a declarat că această cooperare va ajuta ambele părţi "să obţină economii importante şi o reducere a costurilor în domeniul propulsiei alternative. Mai mult, parteneriatul reprezintă un pas important în direcţia mobilităţii ecologice", a încheiat Reithofer.
Din 2006 şi până în prezent, cele două companii au construit împreună peste 1.8 milioane de motoare, folosite pentru modelele Mini, Peugeot şi Citroen.
via | autocar
E vorba doar de tehnologiile pe care le au altii si nu la au ceilalti. E doar parerea mea!