BMW M3 Pick-up, farsa de 1 Aprilie a nemţilor

Publicat miercuri, 23.03.2011 18:15 de Sebastian Toma

Oficialii BMW au confirmat faptul că modelul M3 E92 pick-up surprins pe Nurburgring era doar o glumă elaborată de 1 Aprilie.

Recent, o echipă de ingineri BMW testa un prototip al lui M3 în versiune Pick-up pe circuitul Nurburgring. Apariţia unui asemenea model a şocat în primă fază presa şi fanii mărcii, dar a fost privită ca o ipoteză viabilă dat fiind apetitul producătorului din Munchen pentru nişe mai speciale. Ulterior, dezvoltarea unui asemenea model de serie a fost infirmată oficialii BMW, aceştia vorbind prin Dirk Arnold, şeful departamentului de comunicare de produs, care a specificat că BMW ar putea să nu producă niciodată un asemenea vehicul în segmentul respectiv. Aşadar, exemplarul din imagine este doar o glumă elaborată de 1 Aprilie.

În schimb, când a venit vorba de potenţiala introducere într-o competiţie din Australia dedicată modelelor pick-up echipate cu motoare V8, Dirk Arnold a declarat că exemplarul creat de ingineri este disponibil dacă există interesaţi, dar acesta nu a specificat care ar fi sprijinul din partea uzinei pentru un asemenea vehicul şi cât de serioase ar fi intenţiile de debutare într-o asemenea competiţie.

Tot pe întâi aprilie, cei de la BMW vor prezenta "conceptul" viitorului M5. Spunem "concept" deoarece este vorba de un model de pre-producţie, fiind şanse mari ca versiunea de serie a lui M5 să fie identică cu respectivul exponat. În ceea ce priveşte prezentarea, cei de la BMW vor aduce şi actuala generaţie a lui M3, alături de o serie de prototipuri bazate pe M3 care nu au ajuns niciodată în producţie. Printre acestea se află atât pick-up-ul din imagini, cât şi o versiune decapotabilă a lui M3, echipată cu un hardtop pliabil.

Via | Autoblog.com

Foto | KGP Photography pentru Autoblog.com

Video | SB-Medien

  • dudu, miercuri, 23.03.2011 19:09
    Foarte util

    Incap cel putin 6 gagici acum

  • plm, miercuri, 23.03.2011 20:50

    e bun la tara incap cel putin 5 6 saci de cartofi 2 de ceapa si 2 taranci inputite in loc de ambi pure

  • unckle, joi, 24.03.2011 08:58

    depinde cum le asezi ... poate incap mai multe :)

  • andrei, joi, 24.03.2011 15:09
    uau

    deci ii super tare, chiar imi place