BMW, lider pe segmentul premium in Romania
BMW a inregistrat o crestere de 60% pe piata auto din Romania in 2007.
Vanzarile BMW pe piata romaneasca au urcat anul trecut cu 60%, la 2.669 de unitati, cu mult peste rata de crestere previzionata initial, de 20%, sustine Mediafax, citand datele importatorului Automobile Bavaria.
Livrarile marcii Mini s-au dublat anul trecut si au ajuns la 195 de unitati. Totodata, compania a vandut anul trecut peste 600 de automobile second-hand si 62 de motociclete. " Motivele pentru care ne mentinem vanzarile pe primul loc in topul segmentului includ investitiile constante in extinderea retelei de dealeri. Aveam previzionata o crestere de 20% la automobilele BMW, dar am depasit 60%", a declarat presedintele retelei Automobile Bavaria, Michael Schmidt.
Reteaua de distributie se va extinde la inceputul lunii februarie, in urma unei investitii de patru milioane de euro, cu inca un dealer in Bucuresti, in cartierul Militari.
Atentie, totalul livrarilor BMW in Romania sunt de 2727 si 195 pentru MINI. Rezultatele declarate de Auotomobile Bavaria nu se refera la toate unitatile BMW!