BMW: "Le oferim cu plăcere celor de la Mercedes tehnologia bateriilor pentru maşini electrice, dacă ei îşi doresc asta"
Marii constructori auto caută pe piaţă parteneri care să ridice comenzile de baterii Litiu-Ion pentru maşinile electrice şi hibride. Scopul final este scăderea preţurilor acestora.
După ce a investit sume de ordinul sutelor de milioane de euro împreună cu Samsung SDI în dezvoltarea bateriilor auto pentru noua gamă de electrice şi hibride proprii, BMW anunţă că nu ar refuza o cerere din partea mărcilor rivale care şi-ar dori să aibă acces la acest tip de baterii. Motivul este legat de faptul că o cerere mai mare pentru baterii ar scădea costurile de producţie ale acestora, lucru care ar duce la maşini electrice cu preţuri mai accesibile. În acest moment, 30-40% din preţul unei maşini electrice este reprezentat de costurile bateriilor.
"Dacă ne-ar căuta Mercedes, am fi bucuroşi să găsim o cale împreună cu partenerii noştri de la Sansung SDI pentru a le furniza baterii pentru maşinile electrice şi hibride", a declarat Klaus Dräger, directorul biroului de achiziţii BMW, citat de Automotive News. În acest moment, BMW utilizează bateriile produse de Samsung SDI pe modelele i3 şi i8, acelaşi tip de tehnologie urmând să facă parte însă din oferta hibridă pe care BMW o va pune în faţa clienţilor în gama X5 şi X3. Astfel, conform înţelegerii dintre BMW şi Samsung SDI, constructorul auto va creşte numărul de comenzi de baterii cu 20-30% în 2016 faţă de anul în curs.
BMW a vândut în prima jumătate a anului 5400 de unităţi ale modelului electric de oraş i3 în condiţiile în care vânzările totale ale producătorului german au depăşit cu puţin un milion de maşini la nivel mondial. Ritmul de producţie a lui i3 creşte însă constant: de la 100 de unităţi pe zi la această oră, germanii plănuiesc să ajungă la 140 de exemplare la începutul toamnei. În plus, supercar-ul hibrid i8, lansat luna trecută în Europa şi în curs de lansare în SUA, va completa şi el cererea.
Samsung SDI, partenerul celor de la BMW în ceea ce priveşte dezvoltarea şi producţia de baterii auto, lucrează de asemenea cu Chrysler, Ferrari şi Apple şi produce 600.000 de celule de baterii Litiu-Ion pe lună în Ulsan, Coreea de Sud. Concurenţii principali pe această piaţă sunt LG Chem (Renault) şi Panasonic (Tesla Motors). Piaţa totală de baterii litiu-ion atinge în acest an 4.4 miliarde de dolari, iar prognozele arată că aceasta va creşte de aproape cinci ori până în 2020.
via Automotive News (înreg.)
vanzari ridicate ...preturi scazute....si cate manutze rosii luam cand incercam sa explic asta ca la gradinita.