BMW lansează o ediție aniversară pentru M2: marchează 30 de ani de la primul model produs în Mexic
BMW M2 a primit o nouă ediție specială aniversară, destinată pieței din Mexic. Noua ediție marchează 30 de ani de la primul BMW produs în Mexic, iar aceasta primește exclusiv o cutie manuală.
În urmă cu 30 de ani, BMW și-a început oficial operațiunile în Mexic, cu înființarea uzinei sale din San Luis Potosi, acolo unde este construit în prezent modelul de performanță M2. Primul model produs la această uzină a fost Seria 3 din generația E36.
Pentru a marca cei 30 de ani de activitate în statul nord-american, BMW a lansat o nouă ediție specială pentru M2. Botezată M2 Coupe 30 Years Edition, aceasta va fi produsă în doar 30 de exemplare pentru piața mexicană. Clienții noii ediții aniversare vor putea să aleagă între două culori exterioare: albastru mat Portimao sau gri mat Frozen Pure.
Fiecare exemplar va primi scaune sport de tip scoică îmbrăcate în piele Merino vopsită în roșu și negru. În habitaclu vor fi prezente ornamente din fibră de carbon și un volan îmbrăcat în alcantara.
Noul BMW M2 Coupe 30 Years Edition primește același motor în 6 cilindri de 3.0 litri, bi-turbo, care dezvoltă 480 de cai putere. Toate exemplarele ediției aniversare vor primi o cutie manuală cu 6 trepte.
Pe piața mexicană, noua ediție aniversară a lui BMW M2 costă echivalentul a 100.750 euro.
via BMW
Ce, cum? 30 ani în San Luis Potosi? Nu știu cum din 2019 sunt 30 de ani… așa ceva!!! La începutul lui 2019 a început producția seriei 3 (G20), și ulterior și în septembrie 2021 seria 2 (G42/87). O fi sărbătorind seria 2 ceva, dar sigur nu 30 de ani de producție în Mexic.