BMW: Dominația Tesla în segmentul mașinilor electrice s-a încheiat
Pieter Nota, șeful de vânzări al Grupului BMW, este de părere că dominația mărcii Tesla asupra pieței de mașini electrice din Statele Unite a luat sfârșit. Concernul german dorește să-și dubleze vânzările de mașini electrice și să lanseze modele noi, ca BMW i5, i7 și Mini Countryman.
Până anul trecut, BMW a deținut supremația în categoria mașinilor premium vândute în Statele Unite, când a fost bătut, pentru prima dată, de către Tesla. În 2021 compania lui Elon Musk a reușit să vândă peste 930.000 de mașini la nivel mondial, în timp ce BMW a vândut doar 100.000 de mașini electrice.
Într-o declarație pentru presa din Statele Unite, Pieter Nota, șeful de vânzări al grupului german, a precizat că BMW se va concentra asupra unei "accelerări rapide și puternice de modele electrice". Mai mult, el a zis despre Tesla că "a avut un singur punct forte în vânzări de ceva vreme. Acest lucru s-a sfârșit.", a încheiat Nota.
BMW dorește să vândă peste 200.000 de mașini electrice în acest an la nivel mondial, lucru care ar duce la dublarea vânzărilor față de anul trecut. Pentru acest lucru, marca bavareză a lansat deja modelele i4 și iX, la care vor fi adăugate și noile modele i5 și i7 în viitorul foarte apropiat. Mini, companie deținută de BMW, va lansa viitoarea generație Countryman cu un propulsor electric în 2023.
Oliver Zipse, șeful Grupului BMW, a declarat că: "Vom împinge compania până la limita capacității de producție. Cererea va crește. Vedem, deja, asta cu iX și cu i4".
În primele două luni, BMW a vândut 54.210 mașini noi în Statele Unite, atât electrice cât și cu motoare termice. Tesla, între timp, a vândut 71.250 de vehicule, potrivit datelor oferite de compania de informație financiară Experian.
via InsideEVs
Nu era BMW marca aia care zicea ca nu prea e cerere de electrice, ca vor mai rezista pe piata motoarele termice inca vreo 20-30 de ani? De ce nu imping la maxim productia pentru ele si vad cresteri la Ix si I4? :)) Una se vorbeste si alta se pare ca e realitatea.