BMW detronează Mercedes-Benz în clasamentul premium, în primele 9 luni ale anului

Publicat vineri, 29.10.2021 17:00 de Alexandru Monenciu

Constructorul bavarez de automobile ocupă prima poziție în segmentul premium, după primele nouă luni ale anului. Pe locul doi se poziționează Mercedes-Benz, iar Audi completează podiumul.

După primele nouă luni ale anului, BMW este în fața rivalilor de la Mercedes-Benz și Audi, fiind brandul cu cele mai mari vânzări globale. În intervalul ianuarie - septembrie 2021, bavarezii au comercializat 1.703.080 de mașini, cu 19.3% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Locul doi a fost ocupat de Mercedes-Benz. Constructorul din Stuttgart a vândut 1.617.508 exemplare, cu 3% mai multe decât în primele nouă luni ale lui 2020.

Audi închide podiumul cu 1.187.190 de mașini și o creștere de 13.5%. 

via BMW, Mercedes-Benz, Audi

  • inexorabil, vineri, 29.10.2021 19:54

    Vreţi să vă mărturisesc ceva tare (de tot) ? În pofida a ceea ce credeam (cu fermitate) până deunăzi, recte că BMW şi luxul ar fi două noţiuni paralele (atestând “în schimb” ADN-ul său sportiv), luând în considerare şi murmurele civice destul de răspândite (pe Glob) legate de design-ul contemporan al “münchenezei” (“Domn’e, nici BMW-ul nu mai este ce-a fost”), mi-a fost suficient să se doteze un vecin (isteţ în afaceri) cu un exemplar de ultimă generaţie Seria 7 (başca facelift) şi gata, am…căzut pe spate. Altădată mi s-ar fi părut de neconceput să trăiesc o astfel de senzaţie în legătură cu BMW (oricare model). Şi este strict părerea mea: în clipa de faţă, dacă l-aş pune în balanţă cu rivalii S-Klasse (chiar şi cu semnătura “sub-brand”-ului Maybach) şi Audi A8/S8, aş decreta fără să preget: Seria 7! La analiza de exterior se impune fără probleme, iar la interior, ei bine, punctul forte al celei mai hulite mărci din lume rezidă în acel “tablou de comandă” discret orientat către şofer, adică sportiv, dar numai cât se cuvine în cazul unei limuzine autentice. Frumos…Bravo!!! Despre interiorul tesla-(di)form al S-ului ce să afirm? Dezgust maxim! Iar în privinţa lui Audi parcă a amorţit imaginaţia. Este just că, la cele patru inele, (încă) nu există tableta de concepţie muskuloasă, care să (mă) oripileze; totuşi, ce facem, dragă VAG? De ce era nevoie de trei “ecrane” la bord?? Încă o dată ţin să remarc aspectul în ansamblu al “şeptarului” (facelift-ul ultimei generaţii). Asupra căruia conchid: superb organizat şi fără niciun cusur! Mă rog, până n-o da şi BMW-ul cu bâta în macro-tabletă (nu mai zic “de neam prost”, ca să nu comit pleonasm), pardon, în baltă. Căci, de regulă, de ce ţi-e frică nu scapi…Decât eventual după ce auzi (de Dincolo) zgomotul bulgărilor de pământ aruncaţi pios peste tine. PS. “Constructorul bavarez de automobile”…Dar Audi de care o fi? Saxon?

  • inexorabil, sâmbătă, 30.10.2021 06:59

    Până şi “comuniştii” / “putiniştii” au rămas cu gura căscată: https://www.youtube.com/watch?v=2GjCRNtJmn4

  • Dutz, sâmbătă, 30.10.2021 07:57

    Doar cine nu a condus un BMW poate să “hulească” o marcă care nu are nici o vină că sunt câțiva tembeli/psihopați care la volan se cred pe armăsarul negru in fruntea cetei de haiduci. In rest despre Mr. 7, doar de bine… superbă creație!

  • @Dutz, sâmbătă, 30.10.2021 22:30

    La fel de bine putem spune ca doar cine a condus doar BMW, nu stie ca mai exista si altceva. La masinutele germane, mie mi se pare BMW marca cea mai ramasa in urma. Mercedes, apoi Audi si pe locul 3 BMW cand vine vorba de Uau. Mr 7 e slabut comparativ cu un EQS sau A8. Mai are BMW de schimbat multe pana sa ajunga fruntea... La vanzari e altceva, ca pentru a vinde, ei promit orice si apoi dau ca VAG, masini fara optioni (Head up display si altele). Iar la vanzari, se mai intampla ca BMW sa umfle cifrele cu pompa...

    Dutz, duminică, 31.10.2021 03:35

    Este punctul tău de vedere, deci totul ok. Mai puțin partea de umflat vânzările “cu pompa)… no way!!!

  • inexorabil, duminică, 31.10.2021 01:02

    Mafănikkk (22:30), intuieşti cam ce-ar face iubitorii de BMW cu ale tale “evaluări realiste” ?... Nu, nu se poate spune ce anume, că altfel ar trebui ataşat de urgenţă “pătratul roşu”. De când ai devenit admiratorul lui MB? Nu erai tu acela cu greţuri precum “Mărsăidis Bănţ” ?! Te-om şi crede că te-ai sucit. De altfel, nu eşti tu acela care necontenit supune TOATE maşinile germane (non-electrice) înfierării EMOL-proletare?... Hai, lasă “vrăjala”, că nu ţine la curcani cu pene groase ca noi. A, totodată, încearcă să te conformezi celui mai potrivit sfat pentru tine, recte…piei, satano!

  • dan_grc, duminică, 31.10.2021 10:56

    Audi a rămas mult în urmă, acum un an, doi, ținea mai aproape, mă miră creșterea minoră la Mercedes, până la sfârșitul anului se poate schimba clasamentul între Bmw și Mercedes. La sfârșit de an ar trebui prezentat clasamentul cu toți constructorii.

    Dutz, luni, 01.11.2021 02:43

    Este posibil ca Mercedes sa depășească BMW la vânzări atâta timp cât au cerere. Mercedesul au o capacitate mai mare de producție și ori de câte ori piața cere mai mult ei vor depăși BMW-ul.

  • @Dutz, duminică, 31.10.2021 10:57

    Asa arata o masina la care sa zici Uau, nu la un Seria 7, destul de depasit. https://youtu.be/KLXeOgrdY1E Cat despre umflat vanzarile cu pompa: https://www.cnn.com/2020/09/25/business/bmw-sales-figures-sec-fine/index.html Vai, no way, doar 5 ani si au acceptat sa plateasca amenzile :)) Tu nu ai invatat nimic din toate combinatiile germane? Tu crezi ca MILIARDE de euro amenzi au fost date degeaba? Sa repetam: MILIARDE! Pentru aliante ilegale si tot felul de prostii.

    Dutz, luni, 01.11.2021 00:02

    Mulțumesc de informații… totuși nu mă conving PS-urile pe post de cockpit auto. Am înțeles, ok, evoluție.. dar pentru mine prefer o combinație cu maxim un ecran central “frumos” integrat, nici cockpit virtual nu ma încânta deșii am acuma o mașina cu așa ceva. Deci, tabletele in loc de cockpit nu înseamnă neaparat evoluție mai ales unde este vorba de Premium/lux, din contra încarcă și îmi dau o cu cu totul alta impresie, oricând as alege ceva cu aluminiu combinat cu lemn șamd. Chiar dacă am spus BMW, nu înseamnă cu nu apreciez un Mercedes său Audi, chiar din contra, dar trend-ul cu îngrămădirea ecranelor nu mă impresionează chiar de loc indiferent de marcă. Dacă tu crezi ca la nivelul seriei 7 nu ar putea pune câte ecrane vrei ce să mai spun… părerea ta. In legătura cu amenzile, nu văd nici o problemă… greșești-plătești și se aplică tuturor. Până la urmă dacă tu crezi ca iarba-i albastră, feel free!!!

  • @inexorabil, duminică, 31.10.2021 10:59

    In loc de curcani cu pene groase, as zice mai mult cocalari cu ceafa groasa. De obicei ei sunt implicati in combinatii si sustin mafia germana si ea implicata in ilegalitati.

    Dutz, luni, 01.11.2021 02:57

    Vorbim așa să consumam spațiu… sau? Habar nu am de ce mafie vorbești… nemți (care nu mai sunt doar nemți demult), fac mașini bune și încă căutate… este drept mai fac și alți și piața se schimbă, de exemplu Mazda care din punctul meu de vedere merge bine dar mai sunt și alte exemple. Lund in calcul cam ce tot ce vrem de la o mașină deși vedem mai nou tot mai multe “avioane” se vede pe strada unde este tendința celor care-și iau mai mult decât ceva sa-i ducă cât mai ieftin de la A la B.

  • @dan_grc, duminică, 31.10.2021 16:34

    https://www.automarket.ro/stiri/audi-a8-l-horch-readus-la-viata-in-china-pentru-a-se-bate-cu-106141.html Somn usor si tie.

  • inexorabil, duminică, 31.10.2021 21:36

    Acel…Mercesla (sau Teslades) ţi se pare ţie senzaţie??? Ferească Dumnezeu şi Măicuţa Lui! Nici moca nu l-aş primi… Hm, bag de seamă că, deşi demonizezi ghermanele la grămadă, totuşi două mărci te irită în mod special: BMW şi VW! Încă nu m-am dumirit cum percepi Porsche (non-electric). Interesant de ce ţi se căşunează pe-astea două…Apropo, Top 3 limuzine din toate timpurile arată aşa, în viziunea mea: 1) VW Phaeton 6.0 W12 BRN/BTT; 2) Bentley Mulsanne Speed; 3) BMW M760Li xDrive (facelift). Asta ca să-ţi dau motiv să mă îndrăgeşti şi mai mult :D

  • @inexorabil, duminică, 31.10.2021 22:37

    Ai o viziune interesanta. Eu nu am auzit vreodata ca VW a facut vreo limuzina, deci nicidecum nu are ce cauta un VAG pe primul loc. Vad ca bagi un BMW, dar de Rolls-Royce nu zici nimic. Asta ma face sa cred ca esti super amator Dorele! Daca Seria 7 e mai tare ca Rolls sau Maybach, esti meserias. Pune mana pe carte!

    Dutz, luni, 01.11.2021 05:01

    RR și Maybach sunt in alta “ligă”, hai sa comparam mașini care se vând cam in aceeași bani… altfel nu prea are sens.

  • @Dutz, luni, 01.11.2021 11:03

    Daca nu stii si nu intelegi mafie (sau cartel): https://techcrunch.com/2021/07/08/eu-fines-bmw-vw-1b-for-running-emissions-cartel-since-the-90s/ https://www.dw.com/en/germany-fines-bmw-daimler-vw-over-steel-cartel/a-51356153 Daca vrei masina sa te duca de la A la B, nu ai nevoie de limuzina, in niciun caz de Seria 7. Iti poti face treaba excelent cu Toyota, Mazda, Honda, Kia, Hyundai....lista poate continua cu nenumarate alte marci, mai ales ca ele sunt net superioare ca fiabilitate. Si apropos, amenzile date si platite sunt ok DACA nu afecteaza omul de rand. Cand o marca declara emisii de 40 de ori mai mici si tu zici ca e ok sa fie amendata in timp ce noi toti inspiram putoarea, esti putintel depasit cu logica.

  • @Dutz, luni, 01.11.2021 12:05

    Am gresit spunand ca doar tu esti depasit cu logica. Sunteti multi. Voua vi se pare normal ca unii sa ne omoare si sa scape cu platit amenzi.

  • inexorabil, luni, 01.11.2021 18:29

    Mafioso, de regulă la “Mihai Viteazul” deprinzi subtilitatea, duplicitatea, autocontrolul impecabil, dar şi…imbecilitatea. Cu acest din urmă handicap (conştientizat sau nu) plecaţi în carieră voi, ăştia cu epoleţi, iar unora dintre voi le provoacă indiscreţie gravă (a se vedea generalii Coldea şi Dumbravă), caz în care instituţia care le suportă ifosele se vede nevoită să-i treacă în rezervă (prin decret prezidenţial). Imbecilitatea cu chipiu (‘trăiţi!) constituie o formă aparte, mai precis…intratabilă. Să vorbim la concret: dacă te uiţi în DEX, termenul “limuzină” la ce se referă? La automobil de lux, nu? Dar, dacă abordăm aria super-luxului, atunci cu ce fel de maşină avem de-a face? Desigur, cu o super-limuzină (din “liga” RR-Bentley). Ei bine, VW Phaeton a fost o “simplă” limuzină. Nu-ţi aminteşti tu?! “Atunci eşti un incult, dă-mi voie să-ţi spun” (replică din “Actorul şi sălbaticii”). Phaeton a fost considerat de specialişti chiar mai rafinat decât “etalonul” Audi A8, prin urmare fiind mai îndreptăţit decât acesta să concureze cu maiestuosul S-Klasse. Mă tati, haideţi să nu ne mai învârtim în jurul cozii: mai bine rămâneţi la ideologia, la propaganda, la totalitarismul vostru. Nu vă mai hazardaţi pe terenul minat al ştiinţei/culturii auto! Continuaţi cu ce vă pricepeţi voi chiar la superlativ, recte cu eco-fabulaţia şi cu eco-reveria (până atingeţi paroxismul ridicolului). Nu mă forţaţi să amintesc de toate cioacele lui Mafia/Fănel/Electrikkk (am memorie de ceasornic elveţian).