BMW are 100.000 de clienţi interesaţi să testeze noul i3
BMW a primit deja 100.000 de solicitări din partea clienţilor din întreaga lume privind programarea unui test cu primul său vehicul electric de serie, i3.
Reprezentanţii BMW au anunţat că au 100.000 de rezervări pentru testarea primului său vehicul electric, i3. Mai mult decât atât, Ian Robertson, şeful departamentului de vânzări de la BMW, susţine că există un număr semnificativ de clienţi care au depus un avans pentru primul model electric al mărcii din Muchen. În ceea ce priveşte preţul noului i3, Robertson spune căî modelul va fi apropiat de Seria 3 în această privinţă. Versiunea de serie a lui BMW i3 va fi prezentată la Salonul Auto de la Frankfurt, iar vânzările vor începe în ultima parte a anului curent.
”BMW i3 este o investiţie într-un plan de viitor, iar din acest plan fac parte vehiculele cu zero emisii de CO2, care joacă un rol cheie în această poveste. Suntem încrezători că i3 şi i8 vor schimba cererea pentru vehiculele de acest tip, pentru că vom schimba tehnologia în sectorul vehiculelor electrice”, a declarat Ian Robertson în cadrul congresului Automotive News Europe.
Ian Robertson spune că BMW i3 este diferit de oricare alt vehicul electric de pe piaţă prin concepţia sa, fiind dezvoltat din start să devină un automobil electric, în timp ce competitorii au vehicule convenţionale cărora li s-a adaptat un sistem de propulsie electric. Lansarea lui BMW i3 vine la aproape 30 de luni de la anunţul înfiinţării diviziei "i" de la BMW, menită să se ocupe doar de vehiculele electrice şi ecologice din gama producătorului din Munchen. Reprezentantul BMW se declară optimist cu privire la dezvoltările ulterioare ale acumulatorilor destinaţi vehiculelor electrice, susţinând că acestea vor evolua în următorii trei ani mai mult decât au evoluat în ultimul secol.
Via AutomotiveNews (înreg.)