BMW 320d Efficient Dynamics: 1630 de km cu un singur plin
Un jurnalist britanic a reuşit să parcurgă 1630 de kilometri, la volanul unui BMW 320d Efficient Dynamics, cu un singur plin. Sedanul german a reuşit să obţină un consum de numai 3.4 litri/100 de kilometri.
După ce Gerhard Plattner a stabilit un record de consum, în toamna anului trecut, la volanul unui Seat Ibiza Ecomotive, un nou temerar a reuşit să înregistreze o performanţă similară. De această dată este vorba despre un britanic, Tom Ford, şi despre un BMW 320d Efficient Dynamics.
Tandemul a reuşit să parcurgă 1630 de kilometri cu un singur plin de motorină, acoperind distanţa dintre Marea Britanie şi Munchen. La finalul testului, Ford a declarat că exemplarul BMW a reuşit să indice un consum de numai 3.4 litri/100 de kilometri şi o rată a emisiilor de 109 g/km.
Pe parcursul testului jurnalistul a încercat să conducă economic, dar au fost situaţii în care nu s-a străduit foarte mult să atingă un consum redus, şi a rulat normal. Traseul i-a oferit posibilitatea lui Ford de a obţine chiar şi o valoare de 3.0 litri la 100 de km, ceea ce este cu adevărat o performanţă pentru un asemenea model.
La finalul testului Ford a declarat: "Trebuie să ne gândim la acest rezultat ca fiind unul accesibil pentru oricine. Rulând confortabil, poţi obţine o autonomie de minim 1000 de kilometri cu un singur rezervor. Ceea ce înseamnă că în decursul unui an, un şofer oarecare nu are nevoie decât de 12 plinuri. BMW Efficient Dynamics este o tehnologie care face ceea ce promite şi este accesibilă publicului larg."
Actualul BMW 320d Efficient Dynamics este capabil să ofere o putere totală de 165 de cai, între 3500 şi 4200 de rotaţii, precum şi un cuplul motor de 360 Nm, disponibil pe o plajă de turaţii cuprinsă între 1750 şi 3000 rpm. Pentru a reduce consumul, constructorul bavarez a echipat sedanul cu un sistem start-stop, cu sistem de recuperare a energiei de frânare, cu o transmisie modificată, cu o suspensie care coboară garda la sol şi cu un set de pneuri Michelin Energy Saver.
via | WCF
-
BMW-M, marţi, 25.05.2010 15:30BMW
Orice mi-ar zice mie P-george sau C-G-C , vreau sa va zic un lucru ca BMW e BMW , . Pacat ca voi nu intelegeti asta . Sa fii frumos ca Audi nu inseamna nimic , mai trebuie sa ai in cap ceva , capul masinii e motorul , si la BMW e setat in cel mai bun mod disponibil , . BMW e o masina Eficienta , puternica ,cu sportivitate destul de mare si un desing destul de atractiv , si nu in ultimul rand poate tine piept si la lux cu masini extrem de luxoase cum sunt Mercedes-Benz. Nici nu ma mira faptul ca BMW vinde mai mult ca concurenta calitatea in toate capitolele la BMW isi pune amprenta.
-
Hadouken, marţi, 25.05.2010 15:33
impresionant. Nu datorita consumului ci datorita puterii. La un asa consum te astepti de la o masina slabuta, nicidecum de la 165cp. Norocul lor ca au autostrazi unde sa scoata asemenea cifre. P.S. Iara au inceput astia cu audi?
-
Plici, marţi, 25.05.2010 15:43Cars
Fiecare are plusuri si minusuri. Din punctul meu de vedere si fiabilitatea este extrem de importanta poate cea mai importanta,si aici japonezii de ex exceleaza (nu cred ca ma poate contrazice nimeni) Important este sa te satisfaca alegerea facuta si sa nu iti para rau dupa. Numai bine
-
ian, marţi, 25.05.2010 16:46
da toata lumea...aprape...pledeaza pt. mercedes toate respectele dar mertu are o asa traditie renume brand etc. incat nu prea au lucrat la consum...si ca atare motorele acelea de 2,2 120cp si un consum nu tocmai mic...pana ce si audy cu tdi-ul lor contestat au un raport putere- consum mai bun ...de bmw nu mai vorbesc ,lider absolut la acest aspect...contraziceti-ma doar cei ce aveti mert!
-
bozzo26, marţi, 25.05.2010 16:55
eu nu cred asa ceva ....
-
costi, marţi, 25.05.2010 17:00bmw
SAL nu prea cred asta pt cansumurile bme sunt cu 40 suta mai mincinuasea parca asa am sitit intro revista autobild parca nu-i fac reclama e posibil un consum asa cat nu spune cu ce viteza a rulat putea sa mearga cu treapa a 3 la 40 la ora si asta o fi
-
Esan, marţi, 25.05.2010 17:22autonomie
Stati linstiti baieti, ca nu o sa vina nimeni sa va contrazica, ei stiu ca nu au ce sa conteste la BMW! BMW ofera calitate, cele mai performante motoare, cele mai economice, deci cele mai bune masini pe piata. Asta este, cei care contesta BMW sunt cei care nu-si pot permite sau poate nu-i caracterizeaza, o fi greu de inghitit pt unii dar asta e realul/realitatea. Nimeni nu spune de Audi ca sunt masini proaste, dar mai au de lucrat sa-i ajunga pe cei de la Mercedes daramite BMW. Va provoc sa faceti o comparatie chiar aici pe automarket, intre modelele BMW ( seria 1-3-5-7-X3-X5-X6 ) si modelele Audi, Mercedes. Motoarele cu acelasi litraj, veti ovserva ca BMW este peste concurenta, atat consum, viteza, emisii, de aici vine si intrebarea, de cand e Audi mai bun? PS. Am un prieten care detine un BMW 320d e46 2003, va jur ca ruleaza numai in oras si consumul masinii se situeaza la 5.9-6.3 l / 100 km, asta in Constanta. Masina aceea este peste multe modele actuale, bag mana in foc ca este mult mai bun decat modelul A4 de 170 cp de la Audi, ca l-am testat si pe acesta.
-
Monsieur, marţi, 25.05.2010 17:26
Costi ... n-am inteles aproape nimic. App de subiect, bravo lor pentru asemenea rezultate, intr-adevar notabile, la asa putere asemenea consum. Cat despre Mercedes...Consuma, dar nu o sa-mi para niciodata in viata mea ca am ales aceasta marca.
-
Monsieru, marţi, 25.05.2010 17:32Greseala^
Nu o sa-mi para rau
-
edi80, marţi, 25.05.2010 17:41vrajeala..
intoxicatiii
-
Replikate, marţi, 25.05.2010 18:02Haha
Sunteti de-a dreptul comici unii din voi. Nu aveti nici un argumet si ii dati cu ultima voastra replica din caietu cu notite: " Ba, eu nu cred". Credeti-ma rad cu lacrimi. Plus ca testul a fost facut de un jurnalist nu de vre-un membru al celor de la BMW. PENIBIL !!!
-
..., marţi, 25.05.2010 18:08...
ultima data 320d avea 177 cai
-
Hadouken, marţi, 25.05.2010 18:14@ian
te-ai urcat in vre-un mercedes in ultimii 15 ani? TDI-urile sunt contestate doar aici, in tara tuturor posibilitatilor. In restul lumii se vand si atat!
-
bogdan, marţi, 25.05.2010 18:39lamuriri
ziaristul respectiv este tom ford (l-ati vazut la 5th gear). modelul este BMW efficient dynamics care are doar 163 de cai (fata de varianta standard de 177 cai). testul a fost facut pe bune si nu s-a bazat pe calculatorul de bord care arata ca la 800-900 de mile parcurse, rezervorul este gol. ziaristul a condus in continuare si a reusit sa faca 1013 mile iar masina inca functiona. uitati si filmuletzul http://www.facebook.com/SundayTimesInGear#!/video/video.php?v=121125641252039&ref=mf .iar cei care nu va pricepeti, intai interesati-va si apoi comentati
-
Enake, marţi, 25.05.2010 19:51audi vs bmw vs frustrati
Alora! In Romania exista 2 tipuri de oameni: - tari in gura si neinformati -sentimentali si atasati de un brand in functie de contactul lor cu acel brand in viata reala. Ce nu ii inteleg pe niciunul din ei ...de ce nu se informeaza..si pun problem corect: Hai sa comparam masini pe bune: -cm cubi cat mai apropiati.. -cilindri la fel -greutatea masinii cat mai apropiata -carburant/anvelope..etc..la fel... -acelasi traseu de testat si nu diferite...gen...Austria unde..mergi zeci de km la vale si daca o lasi ep liber mergi 20 km...si tot asa.. Cand vor pune pe acelasi test Mertz vs Audi vs BMW...cu acele filtre enumerate mai sus atunci sa-i vedem pe astia tari in gura incapand mai ales cu un brand sau altul. E doar barbologie si noi o stim...vb doar sentimental..dar adevarul e unul: NICIUNUL DIN BRAND-URI NU-SI PERMITE SA TESTEZE DUPA ACELEASI FILTRE DE DEPARTAJARE MASINI DIN ACEEASI CLASA! NICIODATA!!! TOTI TESTEAZA DOAR IN CONDITIILE LOR !!! MIE GREATA SA SUSTIN VREUN BRAND OBIECTIV, O FACEM DOAR SUBIECTIV!
-
BMW-M, marţi, 25.05.2010 20:50@ pentru cei cu minus
Cine mi-au dat minus sunt oameni care nu au idee de Tehnologie , Eu am avut un BMW E46 318i si consuma 8-9 prin trafic destul de aglomerat , sa nu zic ca stateam cu orele in ambuteiaje . scoteam combinat 7 litri de benzina, traseu mers la 100Km/h consumul era de 6 litri benzina ,. Dar si cand apasam pedala pana jos ma tineam de un Q7 cu 4.2 TDI , Nustiu cum sunt setate motoarele la BMW ca daca mergi incet putin iti consuma , si daca apesi ai randament pana la 6000RPM fara a sari motorul de pe caroserie. Motoarele la BMW sunt arta . Spre exemplu la un E200 nu e asa ceva , acolo sau incet sau mairepede consumul sare de 12 litri. Imi pare ca computerul la BMW la motor e facut FLEXIBIL se regleaza independet dupa stilul de condus.
-
..., marţi, 25.05.2010 22:00@ aplaudacii tedeisti, bolnavi de ciuda si nevrotici
de ce comentati mai aiurea? este o stire bmw, nu asa spuneti voi cand se comenteaza la vag? Revenind la subiect, o bijuterie de motor care exploatat cum trebuie ( fara scarturi ,etc ) dovedeste ca nu are rival inca.
-
Excomunicatorul, marţi, 25.05.2010 22:21:)
Copii dragi,voi aveti o manie cu BMW-ul vostru. Nu contesta nimeni performantele acestor modele,dar in principiu,ce atata campanie pro-BMW? A,era sa uit.Trebuie sa aveti si voi ceva de facut.
-
p-george, marţi, 25.05.2010 22:33@ punctepuncte
Mai copile ia uita te tu cine a bagat audi si merc in discutie, tot voi bemveistii, asa ca nu incerca sa o dregi. @ BMW Esti un incompetent, in fiecare post aberant de al tau ma incluzi pe mine ca si cum as fi un baubau anti bmw. Iti mai explic odata cu caps lock ca sa intelegi, NU SUNT ANTI BMW SUNT ANTI FANATISMUL FALS BMW-IST ! Adica SUNT CONSTIENT CA BMW FACE LUCRURI BUNE, ASA CUM SI AUDI SI MERCEDES FAC ! PT toti incompetentii cu 3 clase care tot acritica audi si mercedes, dece TOATE PUBLICATILE SI JURNALISTII DIN LUME COMPARA AUDI, BMW, MERC, PENTRU CA ACOLO SUNT TOATE, TOATE PE LOCUL 1. NU EXISTA CASTIGATOR SI NICI PERDANT IN LUPTA ASTA !!!
-
..., marţi, 25.05.2010 23:05@ p george
nu mai asocia audi cu mercedes, nu o sa ai smpatia fanilor mercedes, mai GEOANA
-
Idna, marţi, 25.05.2010 23:32Ma scuzati, dar
desi nu vreau să intru în polemici violente cu stimabilii utilizatori ai acestui site, ca idee, A4 2.0 TDIe, in testul “Audi Efficiency Challenge A to B a scos un consum de 3.9 l/100km, ceva mai mult ca 320d ED, tot motor de 2000 cmc, dar cu mai putini cp si Nm. Dar, fata de varianta normala, 320d ED are alta cutie de viteze, cu rapoarte mai lungi, are pneuri speciale si are garda la sol coborata(cx mai mic). Asa ca nu vad o diferenta majora intre ele. 2. Daca te uiti la cifre, nu toate motoarele BMW sunt superioare celorlalte marci auto 3.. Prin analogie, daca BMW ar fi cel mai tare din parcare, celelalte marci din segment ar trebui sa falimenteze. 3. @BMW-M. Sincer, cum te tii tu dupa Q7 4.2 TDI cu un E 318i ? erai remorcat? 4. Azi, stand in trafic, cu multi nervi, imaginatia mea dezvolta scenarii de genul: ce ar fi mai avantajos? un cutremur care sa darame cladirile si sa faca loc pentru largirea benzilor de circulatie sau o scumpire a carburantului pana la 10 lei/ litru? P.S. Offtopic: Mentionez ca nu am detinut si nu am condus in viata mea Audi sau BMW, insa le apreciez pe amandoua. Fiind ruda de gradul I ( varianta de a fi eu insumi parinte se elimina, deci mai ramane o singura varianta ) cu "cineva" care poseda si conduc Mercedes, Volkswagen si Renault. si conducandu-le si eu, pot sa precizez urmatoarele: Mercedes e tot Mercedes dupa 10 ani, TDI-urile Volkswagen trag bine, Renault si implicit Dacia ofera doar un un pret bun, raportat la concurenta.
-
p-george, marţi, 25.05.2010 23:34@...
:D esti fan base cumva ? Nu m ar mira avand in vedere ce iq spre 50 ai... PS: vezi ca mai sus se discuta si de audi si de merc deci se asociaza.
-
serifu, miercuri, 26.05.2010 00:16@bmw-m
"Eu am avut un BMW E46 318i ...Dar si cand apasam pedala pana jos ma tineam de un Q7 cu 4.2 TDI" am mai auzit prostii din gura ta, dar asta le intrece pe toate, cap de ridiche ce ai, un 318i nu ar ajunge un q7 4.2tdi nici daca audi-ul ar merge cu spatele
-
Esan, miercuri, 26.05.2010 01:06
Sunt curios sa aflu parerea sincera a unui user de pe acest site, care a condus toate cele 3 masini, sa vina si sa explice in parte fiecare masina, atat consum, viteza, comfort, calitate etc. @ fanii Q7 Audi Q7 4.2 TDI are 340 CP, greutate: 2.5 tone, daca impartim cele 2 valori obtinem, 136 cp, pe o masina normala, berlina, sa zicem.....BMW e46 318i? Omu' nu a spus deloc, ca vai... e mai rapida decat un Q7, a spus ca se tine dupa unul. BMW-ul respectiv are cam 143 CP
-
Victor, miercuri, 26.05.2010 01:15
BMW isti au orgasm=))))))))))))))) frate din prima:o sa vina astia cu Audi, BMW=bengos bla bla daca stai sa t uniti pt mai putin de 1l consum platest cateva mii de euro in plus(asta dak nu ai configurat masina),deci..preturi prea nesimtite care nu se prea resorb in consum dct dak mergi 1 mil de km
-
...., miercuri, 26.05.2010 07:41@ serifu si george
sunteti terminati, mai george cred ca tu ai iq =50 daca nu poti sesiza o ironie, iar despre mercedes , mai citeste..... e tare greu,
-
RTI, miercuri, 26.05.2010 09:57genial motor
BMW demonstreaza ca este cel mai bun motorist al momentului. In rest aceleasi cretinitati specifice acestui forum : Idna - Dar, fata de varianta normala, 320d ED are alta cutie de viteze, cu rapoarte mai lungi, are pneuri speciale si are garda la sol coborata(cx mai mic). -esti razna omule , plus ca te contrazici singur in propriul comentariu.@Seriful (idiotilor cred) si Victor , Costi, Edi- voi ganditi, sau va exprimati asa ca sa starniti polemici aiurea? @Enake- in acest test ce filtre au fost ,sau asa ai citit tu ? era un test independent nu unul BMW, dar deh.. si nu in ultimul rand celui mai penibil copil ce navigheaza pe net - George- pe langa ca de obicei. Efficient Dynamics este peste rivalele sale : BlueMotion si BLue Efficiency.
-
C-G-C, miercuri, 26.05.2010 11:30Laser frate
Am vazut stirea aseara cand am ajuns acasa, dar nu am comentat tocmai pt ca stiam ca fanii BMW sunt in fibrilatii. Am asteptat sa se stranga mai multe ineptii ca sa pot sa ma distrez mai copios. Nu o sa comentez prea multe doar o sa ma repet obsesiv: sunteti penibili! Uite de ce (asta mi-a venit prima data in minte): "Test de consum Automarket: 3.2 litri cu Opel Insignia 2.0 EcoFlex" Cum frate BMW nu este zeul pe pamant? NU! Cand mergi pe autostrada cu viteza de croaziera fara sa te agiti ca prostu si cu o masina pe benzina aspirata scoti macar un 5. Dar cand mergi cu o masina diesel special echipata pt consum redus, pe autostrazi din Vestul Europei unde nimic nu te face sa pui frana, cu motorina de calitate si scopul de a consuma cat mai putin acest 3.4l/100 nu inseamna chiar atat de mult (cu toate ca este o performanta frumoasa). In rest: @BMW-M esti varza. Minti cu nerusinare cand spui ca te tineai tu de un Q7 4.2TDI. Ala poate vorbea la telefon si manca o shaorma, iar tu te agittai aiurea. Iar in al doilea rand ma bucur ca ai descoperit ce face ECU pe ORICE masina comercializata astazi. Citez: "Imi pare ca computerul la BMW la motor e facut FLEXIBIL se regleaza independet dupa stilul de condus." Daca aveai creier in loc de rumegus ai fi stiut CA COmputerul care gestioneaza un motor chiar asta face, chiar si celebrul 1.4 de pe Logan are acest FEATURE. @RTI usor sa nu te uzi.
-
BMW-M, miercuri, 26.05.2010 11:38@serifu
Daca esti slab de minte nu te pot ajuta. Merge vorba de un SUV cu o masina destul de sportiva,. E46 318i pe drum drept fara urcari puternice , merge destul de bine nu-ti fa griji , iti mai zic odata poate tine piept la 4.2 TDI de la Q7 . Eu din 4 treapta a 4-a o scoteam la 170 si destul de repede urcam pana la viteza asta , un Q7 e destul de greu si mare ca sa tina piept cu un BMW ager cum e E46 mai ales ca e diferenta de vreo 800 KG , . Asa ca raporteaza caii putere la Kg si o sa afli ca esti prost tu nu eu.
-
BMW-M, miercuri, 26.05.2010 11:40@C-G-C
Omule daca tu compari ECU de pe BMW cu ECU de pe DACIE inseamna ca esti varza tu nu eu. Eu nu am zis ca alte masini nu au , dar la BMW totul e facut pentru SPORT din motivul asta si performantele sunt peste.
-
RTI, miercuri, 26.05.2010 11:53@ G-C-G
citeste stirea mai bine, nu sa mers tot timpul la consum mic, si mai mult , a avut perioade cand a consumat 3l/100km, bolnavule.
-
C-G-C, miercuri, 26.05.2010 13:14@RTI
"Sanatosule" daca logica ta ar fi corecta atunci cand Tom F. (tipul care n-a mai avut loc in noul format de emisiune Fifth Gear si a fost pus pe bara - vezi stirea AM) chiar a mers la consum a avut un consum instant de 3l/100km. Corect? Si eu am spus ca Bogdan Mirica parca a scos cu Insignia o medie (nu instantul minim) de 3.2 in conditii mai vitrege din pct meu de vedere. Deci ce nu pricepi? Ca mai exista si alti constructori decat BMW?
-
mhersededhes, miercuri, 26.05.2010 14:35@ all
mhersedehes, behemwe, haudi, restul intelegeti voi, dar un ford, o toyota, ce are dragilor va sta in gat? cat despre toti disperatii fanatici care se tin dupa alte masini, fratilor emigrati pe circuit nu pe sosele, eu vreau sa merg linistit nu sa-mi sara un bou cu e46 18i care face spme, cat despre aceasta masina BMW este o caruta ca si restul care sunt pe piata, unii sunt mai destepti folosesc avioanele!:))))))
-
Ciprian, miercuri, 26.05.2010 14:40consum
Pentru cei cu BMW, de ce-i intereseaza asa mult consumul? Dai pe ea peste 30k(asta daca e noua) si te lauzi ca are consumul 7l/100? Daca vrei consum si costuri mai mic, iei o masina la 15k si sigur iesi mai bine. Nu cred ca scopul unui BMW este consumul. Nu asta reprezinta! Referitor la consumul unei masini, consider ca depinde mai mult de sofer decat de masina.
-
Rio, miercuri, 26.05.2010 14:48
@BMW-M No offense bro dar tu bati campii serios de tot. -Q7 4.2 V8 TDI: 0-100 Km/h - 6.4s top speed - 240 Km/h -BMW 318i: 0-100 Km/h - 9.1s top speed - 210 Km/h Deci, pana sa ajungi u la 100 Km/h el era deja la 140. Oricat ai fi fortat-o, mai putin de 8.0s nu poti sa scoti. Asa am si eu Solnitza, ajunge la 100 in 11s dar degeaba ca un Passat 1.9TDI tot imi da fum. Si eu m-am tinut de un Range Rover Sport dar asta pentru ca la 160 Km/h eram prin curbe...pe linie dreapta m-a lasat cu ochii in soare. Hai sa nu exageram. Singurul motiv pentru care te-ai tinut de el e k nu s-a obosit el sa scape de tine. Ontopic: EfficientDynamics este un sistem foarte bine pus la punct de catre BMW. Pentru o masina cu 160CP si motor de 2.0, consumul este foarte foarte mic. Astia chiar stiu sa faca masini
-
Rio, miercuri, 26.05.2010 14:50
Ciprian, nu este vorba doar de consum, este vorba de raportul performanta/consum, iar BMW este momentan lider la capitolul asta
-
Ciprian, miercuri, 26.05.2010 15:20consum
@Rio Este clar ca au motoare bune si nu cred ca cineva de aici poate sa contrazica acest fapt.Au fost premiate si poate sunt chiar cele mai bune. Dar diferentele la consum nu sunt foarte mari si sunt irelevante pentru aceste masini AUDI, BMW sau MERCEDES. Diferentele mari intre raportul putere/consum cred ca putem sa le facem intre BMW si masini mici care au consum mai mare. Sau intre un BMW si o TOYOTA PRIUS. Dar la noi apar aceste discutii pentru ca multa lume nu-si permite sa cumpere o casa dar prefera sa faca leasing la o masina premium. Sau poate sunt persoane care-si iau premium sh. Trebuie sa cumparam masini pe care ni le permitem. O persoana care isi permite o masina premium, dar intr-adevar sa-si permita nu cred ca ia pentru un consum mai mic.
-
VSZ, miercuri, 26.05.2010 15:39:)
iar sau luat BMW-isti si cei cu 4 cercuri si cei cu golanuri la certuri ma da sunteti de necrezut, comentati si va injurati intrevoi de numa tre sa recunosc ca fraza asta cu "cap de ridichea" numaistiu care ati zis-o era tare. :* :)
-
Grig, miercuri, 26.05.2010 15:47
C-G-C esti penibil cu comparatia ta cu Insignia ..Testele au fost diferite din TOATE punctele de vedere.Cat despre enorma diferenta..stai linistit ca nu te-ai imbogati de la pretul a 0.2 litri economisiti la fiecare 100 de km rulati cu "viteza melcului"
-
BMW-M, miercuri, 26.05.2010 16:45@Rio
Merge vorba de la 100 - spre 170 Km/ la ora . Si eu nu m-am pus cu el de la semafor sa ma pornesc de la 0-100km/h,dar am scris normal pe traseu linie dreapta . Voi nici a citi nu puteti.
-
BMW-M, miercuri, 26.05.2010 16:47@Rio
E si normal cu CUPLUL lui de vreo 600Nm sa porneasca in 6.0 secunde, de la 0-100. Dar am mai scris odata eu nu m-am pus de la 0-100km/h dar de la 100km/h la 170km/h cat iam dat ambii si mergeam aproape la linie ambii.,
-
BMW-M, miercuri, 26.05.2010 17:18@RIO
Nici eu nu te-am ofensat , dar va rog cititi mai atent ,. Cuplul e cel ce scoate 0-100km/h el e baza din nou scriu ca e BAZA dar asta nu inseamna ca nu trebuie caii putere. Cititi atent .
-
andr3i, miercuri, 26.05.2010 18:00@BMW-M
ia zi tu daca tot esti fan Bmw, merita sa dai 35.000 euro pe un 320d k sa ai consumu asta?
-
BMW-M, miercuri, 26.05.2010 20:35@andr3i
Dupa preferinta. Mi de exemplu imi place benzina ca suna motorul mai dulce la 6000RPM.
-
gtrazvan, miercuri, 26.05.2010 20:35@BMW-M
Aberezi, nu cuplul scoate acceleratia de la o-100 km/h ci puterea, pune mana pe carte si invata.
-
gtrazvan, miercuri, 26.05.2010 20:37@Automarket
Nu-mi mai stergeti posturile, incult nu este injurie. INCÚLT, -Ă adj. Lipsit de o cultură elementară, in cazul de fata lipsa de cultura in domeniu, normal.
-
BMW-M, miercuri, 26.05.2010 21:25@gtrazvan
Nu am ce discuta cu tine , esti zero. Dupa pararea ta reiese ca un motor cu 101 HP cu 200Nm vs un motor de 95Hp cu 300 Nm, exact pe aceeasi masina ,cum crezi care mai repede prinde suta asta cu 101 hp sau acela cu 95 hp ? Eu zic ca acela cu 95hp prinde suta mai repede cu toate ca are 6 Hp mai putini, dar cei 100 Nm fac diferenta la start. Eu te consideram mai destept dar din pacate am gresit cu parerea. Pune mana tu pe carte si invata ce inseamna Nm.
-
OCTAV, miercuri, 26.05.2010 22:42
zile BMW-M
-
gtrazvan, miercuri, 26.05.2010 23:58Corectare
Cu 1 CP in plus nu in minus :))
-
p-george, joi, 27.05.2010 00:19@rti
Am incercat sa fiu politicaos dar cu tine nu se poate...te roade ca un copil de 21 de ani iti da "mucu" ca sa ma exprim la nivelul tau de incultura. Ai 28 de ani in care ai consumat degeaba aerul pe planeta...vindeti maneaua aia de masina cu care faci vw de ras ia ti un bemveu si zi ne tu cum este cu consumurile fascinante bmw...si probabil ca orice manelar care se respecta esti si fan base ca si aia te a atacat. Mie imi zicea un posesor de 320d din 2002 ca avea consumul mediu de 9% si asta e doar un exemplu- asa ca nu mai sariti in sus ca bmw urile sunt economice ca DOAR asta din test e. Eu o sa incerc sa ma opresc din postat intrucat nu am cu cine...daca sunt 3-4 oameni obiectivi cu care se poate vb pe acest site...Ps: Dati cu vot negativ va implor, o sa imi intariti decizia. In incheiere va redirectionez la postul lui Idna care a pus foarte bine problema.
-
BMW-M, joi, 27.05.2010 00:27@gtrazvan
Ti-am zis ca esti Chior , eu am zis pune acelasi motor pe aceeasi masina , nu-mi pune tu mie VW cu HONDA ca sunt masini diferite cu diferite piese. Eu am zis CLAR pune aceeasi masina cu motoare diferite , una cu 101 hp si 200NM si alta cu 95hp si 300Nm care prinde suta mai repede , asta am scris . Iti mai zic odata asta cu 95 de hp si 300 NM va prinde suta mai repede ca masina cu 101hp si 200Nm. Si nu te mai comentez ca esti zero
-
RTI, joi, 27.05.2010 00:30@ geoge
mai nou faci si pe avocatul, tinere? ce nu intelegi aici se discuta despre acest test, in realitate nimeni nu o sa mearga asa de economic, dar se poate merge asta e idea . iar nu vad ce treaba are cu cine votez : Crin, Basescu, Geoana... unde este legatura cu masinile? ai mers cu mine? ma cunoosti? sti ce muzica ascult? (ca sa iti dai seama ce ascult iti spun ca esti creat pe cale artificiala si mai sunt multi ca tine ). AUTOMARKET AR TREBUI SA FACA O INTALNIRE CU USERI SA NE VEDEM FATA LA FATA SA VEDEM ATUNCI FIECARE CE SI CUM , nu asa ascunsi dupa calculator sa ne dam rotunzi de dragul artei
-
RTI, joi, 27.05.2010 01:23:))
am inteles care este treaba cu politica , ai fost facut Geoana si nu ai inteles nimic mai prostonacule , ai inceput cu Basescu, manele,etc ,cam ce iti place tie in general ca prea aduci vorba de treburile astea
-
gtrazvan, joi, 27.05.2010 01:36@BMW-M
:)))))) Uite aici aceeasi caroserie: 1.2 TSI 105CP M6 Cuplu maxim Nm (rpm) 175 Greutate kg 1318 Acceleratie 0-100 km/h s 10.6 http://www.automarket.ro/masini-noi/volkswagen/golf-6-5-usi-12-tsi-105cp-m6-comfortline-8699/specificatii.html 1.6 TDI 105CP Cuplu maxim Nm (rpm) 250 Greutate kg 1314 Acceleratie 0-100 km/h s 11.3 http://www.automarket.ro/masini-noi/volkswagen/golf-6-5-usi-16-tdi-dpf-105cp-trendline-7614/specificatii.html Deci este mare diferenta de cuplu si avantaj de greutate si tot isi ia bataie detasat. Exista o relatie intre cuplu si putere si niste comentarii de gen pe forumuri (le gasesti co google) cu explicatii pentru copii ca tine care nu au pus mana pe carte de fizica la scoala.
-
p-george, joi, 27.05.2010 01:52@rti
Nu are legatura politica faceam si eu analogii...oricum imi permit sa fiu offtopic intr un post...voi sunteti in toate. Stai linistit ca nu as merge nici pana la coltul strazii sa va cunosc...am forte clar in minte cu cine dialoghez..sau ma rog incerc. Nu merita, voi le stiti pe toate nu acceptati nicio parere din afara mai pe scut sunteti limitati..cel putin in domeniul asta!
-
BMW-M, joi, 27.05.2010 02:13@gtrRAZVAN
Ok, facem asa: BMW 320i vs BMW 320d BMW 320i are 170hp si 210Nm si 1445kg suta o prinde in 8.2 BMW 320d are 177 hp si 380Nm are 1505Kg si prinde suta in 7.5 . Oare de ce crezi ca dieselul prinde suta mai repede datorita la 7Hp e asa diferenta enorma ??? Eu zic ca nu diferenta e intre 170Nm asta face diferenta. Ca si BENZINARUL e mai usor cu 60 de Kg. Eu am pus date depline dar tu mi-ai dat prostii , pune masa masinii , tot cum e ca la mine pus.
-
RTI, joi, 27.05.2010 02:54@ george
Este bine ca accepti tu alte pareri :) , ma lasi ! Nu am zis ca eu stiu tot in acest domeniu ( sau in altele )dar se pare ca tu ai o parere asa de buna despre tine incat , TU nu accepti alte idei . Ce sa zic, nu esti dornic sa participi la o reuniune pentru ca nu esti ceea ce arati aici , (poate ma insel,dar pana la proba contrarie ...) oricum , cu asa prejudecati si conceptii este usor sa stabilesti etichete , nu? In concluzie, fi mai calm , nu te mai contrazice aiurea cand nu ai dreptate ,fi mai deschis ,accepta si o critica coerenta si intelege ca aici nu suntem inamici virtuali ce purtam razboaie... de opinie. Considera ca toti sunt liberi sa isi exprime ideile, bune sau rele , atata timp cat nu aduc injurii utilizatorilor. Daca mai si pleaca de aici cu o idee in plus, super, daca sunt capsomani si o tin tot pe a lor nu ii schimi tu sau eu sau altcineva. Citeste atent sa nu intelegi gresit , seara buna.
-
Rio, joi, 27.05.2010 10:34
@BMW-M Cuplul motor influenteaza viteza cu care creste turatia motorului. Este binecunoscut faptul ca un diesel va ajunge mult mai usor la viteza maxima decat un benzinar datorita faptului ca are cuplu mare la turatii joase si puterea la turatii mai ridicate. E adevarat k odata ce a ajuns in turatiile superioare un benzinar va prinde teren DAR in cazul de fata diferentele sunt mult prea mari. diesel-ul va accelera foarte bine la trecerea din treapta 4 in treapta 5 datorita cuplului stupid de mare. In plus Q7 are 134.7 CP/Tona, BMW 320i are 118 CP/Tona pe care ii obtine si la o turatie mai joasa decat tine. Combinat cu cuplul de 760Nm intre 1500 si 2500 rot/min....deja e prea mult
-
Rio, joi, 27.05.2010 10:44
@BMW-M Am gasit ceva care te-ar putea interesa. http://www.fastestlaps.com/car_Audi_Q7_42_TDI.html http://www.fastestlaps.com/car_BMW_320i.html Uita-te la 0-160 Km/h si renunta ca nu ai argumente Doar un 330i poate sa ia Q7-le de 4.2 V8 TDI. Nu vreau sa te jignesc in nici un fel dar esti sigur k era un 4.2 TDI? Poate era un 3.0 TDI. Pe ala te tineai relativ lejer. Anyway iti doresc o zi buna
-
BMW-M, joi, 27.05.2010 10:53@RTI
Da era 4.2TDi dar daca nu gresesc la mine BMW-ul avea ceva la motor ca mergea mai bine ca alte BMW-uri, Avea M-Pachet , teava de esapament de la Hamann si jante de 16. Asa l-am cumparat din germania , sincer nustiu dar mergea bine. Ala era cu 4.2 TDI la sigur , si nu mi-am batut joc de el dar dar mergeam pe linie.
-
eu, joi, 27.05.2010 13:45Logan
Tot Loganul e cel mai tare.
-
Rio, joi, 27.05.2010 14:29
@BMW-M Sigur nu aveai si chip de tuning si vreun filtru sport? Pentru ca asta schimba mult datele ecuatiei. Ar explica de ce ai reusit sa te tii de el. Numai bine
-
Rio, joi, 27.05.2010 14:33
Apropo, acum cat timp l-ai luat? Cat ai dat pe el? cati km si din ce an era? Ma intereseaza si pe mine un 320 dar varianta diesel de prin 2000-2002.
-
BMW-M, joi, 27.05.2010 15:07@Rio
In 2008 primavara . BMW E46 318i din 2002, 160 000Km 9000 Euro. M-Pachet , Hamann exhaust si jante de 16 . 225/50/16.
-
mowgli, joi, 27.05.2010 16:23bwahaha
eu nu ma bag in discutie ca nu are rost, dar C-G-C, frate, prietene, tati, ai fost cel mai tare, jur!!! te iubesc pentru ceea ce ai spus "soferul din audi poate vorbea la telefon si manca o shaorma".Nu poate, SIGUR!!! astia sunt soferii de Q7 si ma bucur ca o recunosti si tu. :))) jip jip jip jip.
-
Victor, vineri, 28.05.2010 01:50@RTI
Poestez pt k asa asa vreau,asa cum si tu postezi pt k asa vrei:)..desigur asta cand nu completezi uleiu la VW..
-
boby, vineri, 28.05.2010 12:46BMW-----bun...
Bun la consum-------... dar e normal:ca BMW numai 165 CP?_---dar s-ar putea sa-l inteleg,fiind-ca asta e seria 3,dar consumul e peste acceptabil!!!
-
serifu, vineri, 28.05.2010 14:47@victor
tot cu ulei prietene, atata ai mai auzit la scara blocului, ca vw consuma ulei, ai aparut si tu ca .... prefer de o mie de ori sa pun un litru de ulei la 5-10 mii km decat sa stau cu alta masina in service o data la 5-10 mii km
-
gica-contra, sâmbătă, 29.05.2010 00:04....
Fratilor....cam greu cu soferia asta........ Cu un iveco 2.3 am facut un lamborghini in bucuresti, de la obor pana la km28 pe autostrada pitesti....sa inteleg ca trebuie sa ma duc la cartea recordurilor sa omologhez evenimentul????????( si omul era chiar nesimtzit...adica depasiri pe linie continua, ...samd...)...asta pt bmw-m Concluzia? : 2 soferi neprofesionisti nu pot face diferenta intre 2 masini....sunt mult prea multe ecuatii la mijloc. Alt exemplu...bucuresti-oltenita, tur-retur, cu un subaru vivio, din ''96 , 3 persoane in masina, consumul a iesit aproximativ 3.7% benzina...ce a facut bmw in 2010? Ca o concluzie, ca sa nu o mai lungesc cu exemple...testele astea de viteza, consum,intreceri bla bla bla , facute de noi soferii de rand nu au nici o importanta. si nici o relevanta. Conform trendului, majoritatea motoarelor consuma cam la fel +/- ceva.....diferanta mare fiind data doar de sofer ( in aceleasi conditii vorbind...) La final..fac o provocare...va propun un test pt voi cu voi ....asa ca sa va testati capacitatile de soferi si de ''sumaheri'' care sunteti 1. incercati sa mergeti intuitiv , astfel incat sa nu mai folositi frana de picior sau mana. 2. stabiliti o viteza de croaziera de 80 km/h Respectand aproximativ regulile de circulatie, ( in acest test se exclude autostrada) veti descoperi un timp de invidiat si un consum mai mult decat de exceptie. Iar pentru sceptici...va fac o invitatie la pescuit.......la dus megem dupa regulile mele...la intors dupa regulile voastre....si tragem linie...( traseu max 170km dus-intors....) Astept replici......
-
BMW-M, sâmbătă, 29.05.2010 11:00@gica-contra
Fii serios , cu testul tau ai descoperit america " sa mergi intuitiv" crezi ca noi nu stim de ce ai scris tu ??? Referitor la Iveco ca in cazul BMW-ului meu imi pare rau daca tu compari un BMW cu 1250Kg cu 143 Hp , vs un Audi Q7 cu 2500Kg cu 340Hp.+ ca BMW-ul meu avea filtru de la Hamann si jante de 16. Inca ceva ce am scris eu si tu ai fost chior . Eu nu am zis ca mi-am batut joc ca am facut un Q7 dar am scris normal ca ma tineam de el mergeam aproape la linie, adica de la 90 de la cat am dat startul pana la 170km/h am ridicat viteza impreuna , eu nu am ramas in urma de el.
-
Victor, sâmbătă, 29.05.2010 19:29@BMW-M
Daaaaa..aveai jante de la Hamann=)))))))alea au facut diferenta=)))))))))))))),si nu mai bate campii dand de inteles ca un 318(dala luat la mana a 16 a din germanica),este mai rapid in linie dreapta dct un Q7 4.2TDI k asa sunt povesti multe pe sosele si io am depasit multe masini mult mai rapide dct masina mea si asta pt k aia mergeau mai incet decat mine nu ca asi fii avut io cine stie talente de sofer sau mai stiu io ce.
-
serifu, sâmbătă, 29.05.2010 20:32@bmw-m
"am scris normal ca ma tineam de el mergeam aproape la linie, adica de la 90 de la cat am dat startul pana la 170km/h am ridicat viteza impreuna " tu ai zis-o cu cuvintele tale, pana la 170 km, hai sa fim seriosi cum a zis si victor, ala cu q7 pur si simplu a fost interesat de faptul ca tu te tineai dupa el, ca altfel o ridica la 230 km/h si singurul lucru dupa care te mai tineai era prafu de pe toba audi-ului
-
M3, duminică, 30.05.2010 14:48@BMW-M
prietene nu intereseaza pe nimeni ce gandesti tu. asa k nu mai posta o gramada de bazaconii aici, tu le stii pe toate. poate la moldova asa se poarta da aici e alta treaba.
-
BWM-M, luni, 31.05.2010 01:23@M3@Victor
Vai sunteti zero, eu nu mai comentez , nu meritati sa fiti comentati. El a vrut ca acela cu Q7 sa-i dea 230 km/h . tu macar ai idee noi am dat startul era posibil acolo sa mergi cu 230km/h ??? Merge vorba de intrarea in CHisinau spre gara de sud. EU nu am scris jante de hamann, CI Exhaust HAMANN, nici engleza nu o stiti, dar va mai bagati la motoare. Imi fac impresii ca sunteti mai multi prosti decat a dat Dumnezeu.
-
Rio, luni, 31.05.2010 14:20@scepticii de mai sus
Voi stiti ce inseamna TUNING si care e diferenta dintre o masina normala si una TUNED-UP? Nu mai zic nimic. Cautati pe net sa vedeti ce inseamna sa modifici un BMW. Have fun
-
BMW-M, luni, 31.05.2010 22:32@Scepticii de mai sus
Tuning nu inseamna ALL TUNING . Poate fi Cheap-Tuning , pot fi modificate filtrele si jante , spoilere , tuning usor , Dar poate fi tuning HARD cu Turbine ,si No2, modificari la nivelul camelor sau valvelor.
-
M3, marţi, 01.06.2010 14:31@BMW-M
esti penibil. nu te-ai saturat sa rada toata lumea de tine.
-
BMW-M, marţi, 01.06.2010 18:47@M3
Rad prostii , oamenii normali asculta sau isi cauta de treaba. Mi mii tot una daca voi nu credeti sau aveti alte pareri , realitatea e asa cum am ziso , mai departe fiecare isi cauta de treaba. Fii mai atent si o sa vezi ca radeti alde Audi si Nissan , in rest baietii , au scris baietii referitor la masa Q7 vs E46 , referitor ca nu l-am facut la semafor dar se tinea omul de Q7 adica pe traseu la reprize de viteza nu il pierdeam , dar voi nici nu cititi dar comentati ca prostii.
-
honest, vineri, 02.07.2010 11:28nu trebuie sa aibe toata lumea aceesi masina, nu va mai stresati atata
Pentru cei care nu se implica in discutie dar poate chiar vor sa mai si inteleaga ceva (aceeasi categorie de masini, acelasi traseu, acelasi pilot si nu un sofer de duminica): http://www.youtube.com/watch?v=QY6n88QYtaM . Puteti vedea si prima parte care contine dicutii d etipul celor de aici. Si ca sa mai vedeti si o a doua "opinie" (care vorbeste despre aceleasi caracteristici ale masinilor): http://www.youtube.com/watch?v=dQOqLMHzBtk
Citeste si
-
MEDIU | miercuri, 13 iunieOrganizaţia Mondială a Sănătăţii: "Dieselul e cancerigen"Rezultatele unui studiu recent realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că gazele arse emise de motoarele diesel sunt cancerigene de Grad 1. Reacţiile industriei nu au întârziat să apară: "E studiu bazat pe anii '50, când nu existau reglementări". Citeste tot
-
MEDIU | luni, 21 maiSTUDIU: 6 din 10 englezi nu ar alege un model electric pentru uzul cotidianUn studiu desfăşurat pe 1000 de şoferi englezi a dezvăluit faptul că aproximativ 60% dintre ai nu ar alege un model electric pentru a merge zi de zi la muncă. Citeste tot
-
MEDIU | joi, 10 maiOFICIAL: Smart va produce în serie un scuter electricVersiunea de serie a conceptului Smart eScooter, prezentat în 2010 la Salonul de la Paris, va fi produsă de constructorul german începând cu anul viitor. Citeste tot
-
MEDIU | vineri, 27 aprilieNorvegia: Nissan a vândut 1.000 de unităţi Leaf în şase luniNissan a reuşit să vândă 1.000 de unităţi Leaf pe piaţa din Norvegia în doar şase luni. Până acum, Leaf a fost vândut în 25.000 de unităţi la nivel mondial. Citeste tot
-
MEDIU | miercuri, 25 aprilieFord vrea sa recicleze dolari uzaţi pentru a produce componente autoFord caută să producă componente auto din materiale reciclabile. Cea mai nou idee vizează reutilizarea bancnotelor americane scoase din circulaţie. Citeste tot
Liniste vin fanii AUDI si va contrazic. Ei stiu mai bine ca voi , voi sunteti prosti