Bentley a vândut 11.000 de mașini în 2019 și a trecut pe profit: constructorul pierduse aproape 300 milioane euro în 2018
Bentley a anunțat o creștere de 5% a vânzărilor din 2019, la 11.006 unități, și a revenit pe profit după pierderile de aproape 300 de milioane de euro din 2018.
În concordanță cu așteptările CEO-ului Adrian Hallmark, Bentley a încheiat 2019 pe un trend pozitiv și speră la un rezultat și mai bun în 2020.
Constructorul britanic a anunțat că vânzările din 2019 au totalizat 11.006 unități, în creștere de 5% față de anul anterior, când înregistrase pierderi de 288 de milioane de euro.
În plus, Bentley a reușit să revină pe profit, însă rezultatul final nu a fost dezvăluit. După primele 9 luni, producătorul avea un profit de circa 65 de milioane de euro.
“Rezultatul din 2019 înseamnă întoarcerea Bentley pe profit și arată potențialul companiei pentru 2020,” a declarat CEO-ul Adrian Hallmark.
Via Reuters