Aveți dureri de spate de la statul pe scaun? Porsche vă scapă de ele cu un scaun de birou care costă 6000 de euro
Porsche Design a lansat recent un scaun de birou inspirat de pe mașinile sportive. Piesa de mobilier este de fapt un scaun sport care costă aproape 6000 de euro.
Majoritatea cititorilor noștri care citesc aceste rânduri sunt țintuiți într-un scaun de birou. Sedentarismul meseriilor actuale poate fi însă condimentat dacă ești un pasionat al mașinilor sportive.
Porsche Design, divizia de creație a germanilor, a dat naștere unui scaun de birou care promite să facă sarcinile de zi cu zi ceva mai ușor de suportat. Scaunul se numește Office Chair RS și este, de fapt, un scaun sport pe care îl găsești pe orice Porsche 911 Carrera GTS sau GT3. Bineînțeles, el a fost adaptat pentru uz interior, la birou.
Porsche Design susține că scaunul a fost îmbrăcat în piele și alcantara precum scaunele de pe cele două mașini sportive. Nu lipsesc nici cusăturile roșii contrastante și nici logo-ul companiei inscripționat pe tetieră.
Mai mult, scaunul oferă ajustare electrică a spătarului, grație unei baterii ce poate fi schimbată, și garantează confort la locul de muncă. Produs în Germania, piesa de mobilier cântărește 35 de kilograme, însă promite să fie ușor de manevrat grație celor cinci picioare cu roți solide.
Toate aceste caracteristici nu sunt însă ieftine. Porsche Design cere 6750 de dolari pentru Office Chair RS, echivalentul a 5900 de euro.
E frumos. Dar cu 3000 de euro nu 6000 iti cumperi cel mai bun scaun de director posibil.