Avanpremiera Raliului Sardiniei
In acest weekend se va disputa in Sardinia, Italia, etapa cu numarul 6 din calendarul Campionatului Mondial de Raliuri 2008.
La sfarsitul acestei sapatamani se va desfasura o noua etapa din WRC, Raliul Italiei sau mai bine zis Raliul Sardiniei. Mai multe sezoane competitia desfasurata in Italia a avut centrul la Sanremo, dar din 2004 cartierul general al raliului italian s-a mutat in Sardinia.
Odata cu aceasta mutare, Raliul Italiei si-a schimbat si suprafata de rulare, de la asfaltul nordului Italiei la macadamul sardiniei. Traseul celei de-a 6-a etape din Campionatul Mondial de Raliuri cuprinde o lungime de 344,73 km impartiti in 17 probe speciale.Anul acesta, singura noutate introdusa este ultima proba speciala, programata la nord de Olbia, restul rutei fiind amplasata, la fel ca anul trecut, in sudul acestei localitati.
Specialele din Sardinia sunt foarte tehnice, inguste si presarate cu bolovani, deci viteza medie nu este foarte mare. Suprafata nisipoasa se modifica pe parcusul sfarsitului de saptamana si ordinea pe lista de start este extrem de importanta, pilotii care pleaca primii fiind dezavantajati.
Este disponibil un singur tip de pneuri: Scorpion WRC 205/65R15 dur. Fiecare echipaj poate avea in masina doua roti de rezerva, dar este interzisa modificarea profilului.
Principalii favoriti pe macadamul Sardiniei se anunta a fi francezul Sebastien Loeb, alauri de finlandezul Mikko Hirvonen, liderul clasamentului general. De asemenea, secunzii celor doi, Jari-Matti Latvala si Dani Sordo, au un cuvant greu de spus. Judecand dupa evolutiile ultimelor etape din WRC, pilotii Subaru, Petter Solberg si Chris Atkinson, pot spera la rezultate mari din Italia.