Avancronica Marelui Premiu al Germaniei: sub dominaţia FRICii
Săptămânile premergătoare cursei de la Hockenheim au fost dominate de controversele privind suspensia activă FRIC, însă eliminarea acesteia nu va avea efecte dramatice asupra performanţelor echipelor.
Marele Premiu al Germaniei de la sfârşitul acestei săptămâni marchează relansarea luptei pentru titlul mondial dintre Nico Rosberg şi Lewis Hamilton. După abandonul tehnic al germanului de la Silverstone, cei doi sunt despărţiţi de numai patru puncte în clasamentul general, astfel că învingătorul cursei va fi lider după etapa germană.
Cu toate acestea, săptămânile premergătoare cursei de la Hockenheim au fost dominate de controversele pe tema legalităţii suspensiei active FRIC, utilizată de aproape toate echipele cu scopul de a menţine garda la sol constantă.
Întrucât echipele nu au reuşit să ajungă la un numitor comun, orice echipă care foloseşte suspensia activă FRIC în Marele Premiu al Germaniei riscă să fie exclusă în cazul în care un rival va depune un protest oficial. Acest lucru a determinat deja McLaren şi Red Bull Racing să renunţe la suspensia FRIC, o măsură care va fi luată posibil şi de alte echipe.
▶ Echipele nu au ajuns la un acord comun în privinţa utilizării suspensiei FRIC
Indiferent de situaţie, este puţin probabil ca eliminarea suspensiei active FRIC să aibă influenţe majore asupra performanţelor echipelor, astfel că este de aşteptat ca Mercedes să fie în continuare principala favorită la victorie, în faţa rivalilor de la Red Bull şi Ferrari.
Pentru echipa germană, cursa ar putea avea însă şi o însemnătate simbolică: este posibil ca acesta să fie ultimul Mare Premiu al Germaniei găzduit de circuitul de la Hockenheim, ca urmare a intenţiei celor de la Nurburgring de a organiza singuri acest eveniment în fiecare an până în 2019.
▶ Poveştile Formulei 1: Hockenheimring: ascensiunea şi decăderea circuitului german
Circuitul de la Hockenheimring şi regulamentul DRS
Hockenheim a păstrat doar o mică parte din vechiul circuit care a fost modernizat în 2002, astfel că în prezent piloţii nu mai concurează prin pădure. În schimb, circuitul este dominat de trei linii drepte cu o lungime aproximativ egală, o linie curbă unde se vor atinge cele mai mari viteze, dar şi două arce de păr în care piloţii vor frâna semnificativ.
Ca de obicei, vor exista două zone de depăşire prin intermediul sistemului DRS. Prima dintre ele începe la 60 de metri după intrarea în primul viraj, cu punctul de detecţie situat la 110 metri înainte de intrarea în acest viraj, în timp ce a doua zonă începe la 260 de metri după ieşirea din virajul patru, cu punctul de detecţie chiar la ieşirea din acest viraj.
Informaţii meteo: posibile ploi în cursă
Vremea va fi caniculară la Hockenheim pe parcursul zilelor de vineri săi sâmbătă, atunci când cerul va fi predominant senin, iar temperatura aerului va urca până la 31 şi, respectiv, 30 de grade. În schimb, temperatura maximă de duminică va fi de circa 27 de grade, iar de dimineaţă şi până luni sunt prognozate furtuni sporadice. În acest moment este prematur de anticipat dacă ploile vor afecta şi cursa, însă şansele în acest sens sunt destul de ridicate.
Statistici pentru Hockenheim
▶ cinci dintre cele opt curse desfăşurate pe circuitul de la Hockehneim după modernizarea din 2002 au fost câştigate de pilotul care a plecat din pole position;
▶ Fernando Alonso este singurul pilot care a câştigat la Hockenheim după 2002 fără să plece din prima linie a grilei de start (2005, locul trei pe grila);
▶ ultimul pilot german care a câştigat Marele Premiu al Germaniei cu un monopost german a fost Rudolf Caracciola în 1939;
▶ doar trei piloţi germani au câştigat Marele Premiu al Germaniei: Michael Schumacher, Ralf Schumacher şi Sebastian Vettel;
▶ Ferrari a ajuns la 76 de curse consecutive terminate cu cel puţin unul dintre monoposturi în puncte. Seria a început la Marele premiu al Germaniei din 2010;
Sezon | Castigator (Hockenheim) |
2012 | Fernando Alonso (Ferrari) |
2010 | Fernando Alonso (Ferrari) |
2008 | Lewis Hamilton (McLaren) |
2006 | Michael Schumacher (Ferrari) |
2005 | Fernando Alonso (Renault) |
Marele Premiu al Germaniei la TV
Marele Premiu al Germaniei va avea loc la orele obişnuite pentru o cursă desfăşurată în Europa:
Eveniment | Ziua | Ora | Transmisii TV |
Antrenamente 1 | vineri, 17 iulie | 11:00 | - |
Antrenamente 2 | vineri, 17 iulie | 15:00 | - |
Antrenamente 3 | sambata, 18 iulie | 12:00 | - |
Calificari | sambata, 18 iulie | 15:00 | Dolce Sport, RTL si M1 |
Cursa | duminica, 19 iulie | 15:00 | Dolce Sport, RTL si M1 |
Cred ca aici este cel mai bun loc in care pot sa imi exprim frustrarea. Am tot citit reactii pozitive in momentul in care s-a anuntat noul cuplu de comentatori de pe Dolce Sport. Nimic mai fals. Cei doi domni sunt sub orice critica. Este un cosmar sa ii urmaresti la Formula 1, ori GP2, GP3 si PSC. Baietii nu au nicio treaba cu oratoria, nu dau informatii nici macar de de nivel mediu si in plus bat campii des, poate pentru trecerea timpului. Cred ca publicul din Romania merita mai mult. Macar ceea ce a avut pana anul trecut la Digi Sport, unde, apropo, se facea o treaba imposibil de comparat