Avancronica Germania: Vettel mizează pe prima victorie pe teren propriu

Publicat joi, 04.07.2013 12:52 de Daniel Popescu

Sebastian Vettel va trebui să-i învingă pe cei de la Mercedes, Ferrari şi Lotus în drumul spre prima victorie din carieră în ţara sa natală pe circuitul de la Nurburgring.

La numai o săptămână după un Mare Premiu al Marii Britanii dominat de controversele generate de numeroasele pene de cauciuc suferite în timpul cursei, Formula 1 se îndreaptă la sfârşitul acestei săptămâni spre circuitul de la Nurburgring.

După ce şi-a asigurat cu greu locul în calendar din cauza dificultăţilor financiare, Nurburgring va fi gazda unui nou duel pentru victorie între Red Bull Racing şi Mercedes cu o probabilă implicare la vârf a rivalilor de la Ferrari şi Lotus.

Chiar dacă şi-a trecut deja în cont trei titluri mondiale şi 29 de victorii, Sebastian Vettel ajunge în Germania din postura de lider al clasamentului general fără să fi câştigat vreodată o cursă în ţara sa natală.

Pilotul echipei Red Bull Racing îşi doreşte cu certitudine victoria după ce a scăpat-o printre degete pe cea de la Silverstone în urma unei defecţiuni tehnice la cutia de viteze, însă germanul va avea de furcă cu un nou rival. Mercedes a dat semne tot mai evidente că a scăpat de problemele cu degradarea pneurilor spate în ritm de cursă, după ce Nico Rosberg a câştigat două dintre ultimele trei curse.

Alături de coechipierul său Lewis Hamilton aflat în căutarea primei victorii a sezonului, germanul va reprezenta probabil principala ameninţare pentru Red Bull.

Rosberg este pe val dupa doua victorii in trei curse

Cei de la Ferrari nu pot fi excluşi din calcule, însă Fernando Alonso nu traversează o perioadă tocmai fastă din cauza eşecului înregistrat de Scuderia în dezvoltarea monopostului, în timp ce Lotus, care probabil va concura din nou cu noul sistem DDRS, are evoluţii contradictorii, dar nu poate fi eliminată din calcule.

În cazul celorlalte echipe de top situaţia este relativ calmă. McLaren s-a resemnat că nu poate obţine performanţe majore şi a renunţat la dezvoltarea monopostului, în timp ce Williams este în continuare în căutarea primelor puncte ale sezonului.

CIRCUITUL DE LA NURBURGRING

În actuala sa configuraţie, Nurburgring a fost inaugurat în 1984 şi este neschimbat comparativ cu 2011, atunci când a găzduit ultima oară Marele Premiu al Germaniei. Caracterizat de un traseu îngust, circuitul iese în evidenţă prin contrastul dintre sectoare: primul este lent din cauza numeroaselor viraje de mică viteză, însă apoi urmează secţiuni de mare viteză presărate cu viraje rapide, dar şi cu şicane unde suspensiile vor fi esenţiale pentru ca piloţii să poată aborda bordurile.

Pe parcursul calificărilor şi cursei, piloţii vor avea la dispoziţie două zone DRS: prima este situată între virajele 11 şi 13 (virajul Bit şi şicana NGK), punctul de detecţie fiind amplasat cu 45 de metri înainte de intrarea în virajul 10. A doua zonă DRS este amplasată chiar pe linia de start-sosire, iar punctul de detecţie a fost stabilit cu 135 de metri înainte de intrarea în virajul 15.

Harta circuitului de la Nurburgring

DATE GENERALE DESPRE CIRCUIT

Lungime tur 5148 metri
Numar tururi 60
Distanta totala 308.623 km

TUR DE CIRCUIT LA NURBURGRING

STRATEGII PENTRU PNEURI

După controversele înregistrate la Silverstone, Pirelli a luat măsuri urgente, iar în Germania va aduce modificări cauciucurilor spate. Acestea vor beneficia de componente din kevlar în locul celor metalice introduse în acest sezon şi vor fi similare cu cele evaluate de echipe în antrenamentele de vineri din Canada.

Pentru această cursă, Pirelli furnizează pneuri de compoziţie medium şi soft, iar diferenţa de performanţă dintre acestea va fi de până la o secundă. Producătorul italian anticipează o medie de trei opriri la boxe pe parcursul cursei, însă strategiile pot varia destul de mult între echipe.

INFORMAŢII METEO

Amplasarea într-o zonă montană face ca circuitul de la Nurburgring să fie afectat frecvent de ploi, însă primele informaţii arată că piloţii vor avea parte de o astfel de vreme doar pe parcursul zilei de vineri. În schimb, sâmbătă cerul va fi doar parţial noros, iar duminică complet senin în perspectiva cursei. Temperaturile maxime vor ajunge la 24-25 de grade Celsius.

REZULTATE ÎN ULTIMII CINCI ANI

Circuitul de la Nurburgring a găzduit curse o dată la doi ani, iar până în 2007 cursa de aici a purtat numele de Marele Premiu al Europei.

Sezon Castigator
2011 Lewis Hamilton (McLaren)
2009 Mark Webber (Red Bull)
2007 Fernando Alonso (McLaren)
2006 Michael Schumacher (Ferrari)
2005 Fernando Alonso (Renault)

STATISTICI PENTRU MARELE PREMIU AL GERMANIEI

▶ Michael Schumacher este ultimul pilot german care a câştigat o cursă de Formula 1 în Germania (Ferrari, 2006);

▶ Vettel nu a câştigat niciodată în Germania şi nici în luna iulie;

▶ Williams înregistrează cel mai slab debut din întreaga să instorie: niciun punct în primele noua curse;

▶ Fernando Alonso nu a mai obţinut niciun pole position de la Marele Premiu al Germaniei de anul trecut, desfăşurat la Hockenheim.

PROGRAM

Marele Premiu al Germaniei va avea loc după următorul program, conform fusului orar al României: 

Eveniment Ziua Ora Transmisiune TV
Antrenamente 1 vineri, 5 iulie 11:00 DigiSport 1
Antrenamente 2 vineri, 5 iulie 15:00 DigiSport 1
Antrenamente 3 sambata, 6 iulie 12:00 DigiSport 1
Calificari sambata, 6 iulie 15:00 DigiSport 1
Cursa duminica, 7 iulie 15:00 DigiSport 1
  • laurentiu0250, vineri, 05.07.2013 08:40

    E normal,fara probleme tehnice e foarte posibil,nici o echipa nu a reusit sa faca "minuni" in dezvoltarea monoposturilor in doar o saptamana....