AUTOVOT 2013: BMW Seria 3, Mazda6 şi Mercedes-Benz Clasa A sunt cei trei câştigători

Publicat joi, 21.02.2013 20:35 de Automarket

După aproape 10.000 de voturi din partea fanilor Automarket de pe Facebook, avem rezultatele finale ale AUOTOVOT 2013: BMW Seria 3 câştigă Categoria Premium, Mazda6 îşi adjudecă Categoria Maşini Accesibile, iar Mercedes-Benz Clasa A e maşina preferată de publicul feminin.

Cea de-a şaptea ediţie a celui mai important concurs de tip Maşina Anului din internetul românesc şi-a desemnat câștigătorii. Publicul din România a ales cele mai populare maşini lansate în România în cursul anului 2012. În competiţia din acest an au intrat 38 de maşini. În urma celor trei săptămani deschise votului, 9844 de fani ai paginii oficiale Automarket.ro de pe Facebook au decis care sunt câştigătorii acestei ediţii.

Ediţia 2013 a concursului Autovot s-a deşfăşurat în perioada 28 ianuarie - 17 februarie, voturile fiind contorizate, la fel ca în ediţia precedentă, în cadrul unei aplicaţii speciale dezvoltate de Automarket.ro pe Facebook. AUTOVOT este primul top auto din România construit integral de public şi cuprinde trei categorii: Autovot la Feminin, Maşini Accesibile si Maşini Premium.

BMW SERIA 3 – Locul întâi la categoria Maşini Premium

Locul întâi la categoria Maşini Premium a fost adjudecat de BMW Seria 3, modelul german adunând 80.48% de voturi pozitive din totalul voturilor exprimate în concurs. BMW Seria 3 a dus o luptă pasionantă până în ultima zi de voturi cu un alt model BMW, Seria 6 Gran Coupe, care s-a clasat la final pe al doilea loc, la doar 12 voturi diferenţă (procent de voturi pozitive: 80.36%). În sfârşit, podiumul a fost completat de Volvo V40 (78.87%), modelul suedez confirmând astfel trendul ascendent pe care se află producătorul scandinav la capitolul popularitate.

AUTOVOT 2013: Categoria Maşini Premium
LOC MODEL PROCENT VOTURI POZITIVE
1 BMW Seria 3 80.48%
2 BMW Seria 6 Gran Coupe 80.36%
3 Volvo V40 78.87%
4 Mercedes-Benz Clasa A 76.38%
5 Range Rover 72.00%
6 Porsche Cayman 69.22%
7 Audi A3 64.70%
8 Lexus GS 63.27%
9 Citroen DS5 55.77%

MAZDA6 – Marele câştigător al categoriei Maşini Accesibile

La categoria Maşini Accesibile, destinată modelelor produse de constructorii de volum, locul întâi a fost adjudecat de Mazda6, modelul japonez reuşind să strângă cele mai multe voturi pozitive din partea celor aproape 10.000 de votanţi (73.51%). Pe locul al doilea s-a clasat cea de-a şaptea generaţie a lui Volkswagen Golf, bestseller-ul constructorului german adunând  71.66% voturi pozitive. În sfârşit, podiumul este încheiat de noul Hyundai Santa Fe, cea mai recentă generaţie a modelului mărcii asiatice reuşind să treacă la final de Toyota GT86 şi de i30, clasate pe locurile 4, respectiv 5.

AUTOVOT 2013: Categoria Maşini Accesibile
LOC MODEL PROCENT VOTURI POZITIVE
1 Mazda6 73.51%
2 Volkswagen Golf 71.66%
3 Hyundai Santa Fe 68.38%
4 Toyota GT86 66.93%
5 Hyundai i30 62.48%
6 Kia Optima 61.06%
7 Skoda Rapid 60.04%
8 Opel Mokka 59.65%
9 Honda CR-V 58.85%
10 Renault Clio 58.52%
11 Dacia Logan 57.91%
12 Dacia Sandero 56.12%
13 Citroen C-Elysee 55.82%
14 Mazda CX-5 55.79%
15 Mitsubishi Outlander 55.07%
16 Kia Cee'd 54.05%
17 Peugeot 4008 53.50%
18 Ford B-Max 53.34%
19 Subaru XV 52.48%
20 Chevrolet Malibu 49.77%
21 Honda Civic 49.51%
22 Mini Roadster 48.61%
23 Peugeot 208 48.12%
24 Mini Paceman 47.82%
25 Dacia Lodgy 44.36%
26 Dacia Dokker 43.24%
27 Isuzu D-Max 39.75%
28 Skoda Citigo 30.86%
29 Fiat Panda 26.79%

MERCEDES-BENZ CLASA A – În fruntea preferinţelor publicului feminin

Categoria AUTOVOT la feminin, în care au votat peste 2000 de utilizatoare ale site-ului de cultură şi atitudine feminină Eva.ro, a fost acontată de trei modele premium. Dintre cele 10 maşini preselectate de jurnalistele din echipa Eva.ro, s-a evidenţiat la final Mercedes-Benz Clasa A, modelul german reuşind să se claseze pe prima poziţie la această categorie după ce a strâns un procent de 90.24% voturi pozitive din totalul voturilor exprimate la această categorie. Pe locul al doilea s-a clasat Volvo V40 (87.43%), modelul suedez devenind astfel singurul din competiţie care se clasează pe podium la două dintre cele trei categorii ale concursului. Lista primilor trei clasaţi în topul preferinţelor utilizatoarelor Eva.ro se încheie cu Audi A3, modelul compact german adunând 85.57% de voturi pozitive.

AUTOVOT 2013: Categoria Autovot la Feminin
LOC MODEL PROCENT VOTURI POZITIVE
1 Mercedes-Benz Clasa A 90.24%
2 Volvo V40 87.43%
3 Audi A3 85.57%
4 Opel Mokka 80.56%
5 Peugeot 208 75.57%
6 Renault Clio 68.49%
7 Mini Roadster 65.37%
8 Dacia Sandero 58.89%
9 Skoda Citigo 51.72%
10 Fiat Panda 43.75%

Modelele câştigătoare au fost premiate în cadrul GALEI AUTOVOT 2013, care s-a desfăşurat joi, 21 februarie 2013, în cadrul hotelului Ramada Hotel & Suites Bucharest North. Invitaţii speciali ai acestei ediţii au fost designerul Alexandru Ciucu, care a înmânat trofeul pentru locul 1 la Categoria Maşini Premium, şi soţia sa, Alina Sorescu, care a acordat trofeul pentru locul 1 maşinii câştigătoare la Categoria Feminin.

La Gala Autovot au mai participat reprezentanţii oficiali ai mărcilor intrate în concurs, sponsorii Autovot 2013 şi reprezentanţi ai presei. Gala Autovot 2013 a fost transmisa live pe automarket.ro prin intermediul privesc.eu.

AUTOVOT: Istoric câşigători
2007 ALFA ROMEO BRERA
2008 AUDI A4
2009 OPEL INSIGNIA
2010 OPEL ASTRA
2011 DACIA DUSTER
2012 FORD FOCUS
Maşini Premium  Maşini Accesibile  La Feminin 
2013 BMW SERIA 3 MAZDA6 MERCEDES-BENZ CLASA A


  • BaditzaEx, joi, 21.02.2013 20:57

    inteleg sa fi castigat Dacia ( in primul rand ) sau noul Clio, C-Elyse, Skoda Citigo, hai Honda Civic sau Skoda Rapid ( cel mult ), dar restul masinilor N-au ce cauta...in acest clasament dar odata ce acest concurs s-a desfasurat pe faisbuk si au votat toti adolescentii... n-ar tre sa ma surprinda... acest test nu urmareste decat cea ce urmareste si un ziar Can-Can nici pe departe sa dezbata si eventual sa te faca sa urmaresti pt a-ti imbunatati viitoarele alegeri ci doar sa faca rating

  • arogantul, joi, 21.02.2013 21:13

    Sunt curios cum ar fi aratat clasamentul fara voturile pustimii de liceu si ale pipitelor cu sugar-daddy.

  • un cititor vechi, joi, 21.02.2013 21:35

    Nu stiu ce relevanta au voturile astea din moment ce la masini acesibile in top 3 avem modele ce trec lejer 20.000 euro si ajung pana la 40.000 euro chiar... dar deh, asta-i cultura auto din Romania. Sau snobismul le-a incetosat mintea? E de inteles daca din 9000 de votanti, >2000 au fost femei si alte 2000 de au fost barbati chiar mai varza decat acele "suave" prezente... deci ~50% incompetenta pura ! Sa vina premiile !!!!!!!!!

  • un cititor vechi, joi, 21.02.2013 21:36

    *accesibile

  • MRC, joi, 21.02.2013 21:45

    Interesanta stire prin ceea ce exprima. Si anume: 1. categoriile in care au fost impartite masinile nu au nicio logica (la categoria masini accesibile intalnim si masini ieftine, si masini scumpe si sport si de teren, unele cu vanzari aproape de zero la noi in tara, altele foarte populare) 2. romanii inca se inghesuie la BMW (cel putin cu gandul) iar cei care au acces la banii minim necesari, chiar fizic se inghesuie la usa reprezentantei sau in targurile auto. 3. efectiv s-au comparat cai cu magari si castigator a iesit catarul. Nu are niciun sens acest vot, nicio substanta ci doar o ocazie de a organiza o gala si a decerna niste pemii. Va rog, cei de la Automarket.ro, explicati ce anume ati afla in urma votului! Care a fost SCOPUL acestui clasament?

  • mircea, joi, 21.02.2013 23:00

    Dragii mei, Aspectul accesibil/premium este dat nu de comparația dintre un model și nivelul de trai personal al fiecăruia, ci de raportul dintre modelul respectiv și concurenții săi din segment. Oricât ne-ar plăcea sau nu ne-ar plăcea, Opel, Renault, Volkswagen, Toyota, Mazda și așa mai departe sunt mărci de volum. Accesibile. În acest segment avem BMW, Audi, Mercedes, Volvo, Lexus, Infiniti. Ele sunt premium. Iar pe lângă ele, Mazda6 e accesibilă. Raportul nu se face printr-o comparație cu bugetul personal, ci după reguli generale ale industriei. O segmentare a premiilor pe clase nu funcționează într-un proiect precum Autovot, pentru că pur și simplu nu există destule modele lansate anual în fiecare segment. La fel cum se întâmplă și la Car of the Year, de altfel. Vă mulțumim pentru că ne urmăriți și pentru feedback. Este apreciat.

  • un cititor, joi, 21.02.2013 23:17

    Si eu care credeam ca "aspectul accesibil" e dat de economia de piata romaneasca, raportul pret / echipamente si eventual costurile de intretinere vs. concurenta bineinteles... ce naiv sunt ! @Mircea Mester Poate ne spuneti si noua ce cauta Mini la categoria "Accesibil" - atat de aclamata de dvs - si nu la categoria Premium.

  • @mircea, joi, 21.02.2013 23:39

    "BMW, Audi, Mercedes, Volvo, Lexus, Infiniti. Ele sunt premium. Iar pe lângă ele, Mazda6 e accesibilă" Mazda 6 o fi accesibila comparativ cu alte modele Premium, insa nu e deloc accesibila comparativ cu MAJORITATEA celor din Categoria Masini Accesibile.

  • Alin Fornica, joi, 21.02.2013 23:49

    Bai, dupa ce ca automarket e singurul site care le da credit oamenilor simpli la vot de genul asta comentam de parca ne-ar fi luat bani ca sa faca asta. Si asa cum zice si mircea, la CAR OF THE YEAR ce naiba mai ziceti cand acolo nici macar nu exista diferente intre premium si accesibil? Pana la urma e un concurs de popularitate: care e popular castiga, care nu nu. Vedem si noi ce mai crede lumea, ca nu mergem cu topul asta sa ne cumparam masini la dealer. Din punctul meu de vedere am vazut gala autovot LIVE VIDEO si mi s-a parut foarte ok. Deci automarket, da-i inainte.

  • @Alin Fornica, joi, 21.02.2013 23:56

    Sunt alegeri emotionale de la persoane mai mult sau mai putin avizate. Categoria Accesibil nu-si prea avea rostul. LIVE VIDEO a fost intr-adevar ok. Nu e vina lor ca Romania e populata de cercopiteci.

  • @BaditzaEx, vineri, 22.02.2013 00:28

    sunt de acord cu tine ....altfel ce sa caute vw golf pe locul 2 ? doar datorita votului celor care au primit in sfarsit net si in satucul lor unde vw e urcat pe un piedestal de "cea mai tare marca/masina din univers". :)

  • 123, vineri, 22.02.2013 00:44

    "Renault, Volkswagen, Toyota, Mazda și așa mai departe sunt mărci de volum. Accesibile" Pai daca pui asa problema , Mazda e mult sub bmw, audi, mercedes ca volum de vanzari, deci care e mai accesibila ? Cum zicea cineva mai sus de cand Mini nu mai e premium ? "Raportul nu se face printr-o comparație cu bugetul personal, ci după reguli generale ale industriei." - poate ne luminezi ? Care va sa zica auto accesibil nu e ala pe care si-l permit majoritatea ci e ala care e dat de vreo formula magica creata de producatorii auto.

  • inexorabil, vineri, 22.02.2013 02:48

    Adolescenti sau maturi, chiar mi-as fi lasat o mana amanet daca BMW n-ar fi triumfat la premium. Adevarul este ca n-ai ce sa-i reprosezi 3-arului. Despre Seria 6, da, chiar mi se pare si mie ca pustii au votat-o pe capete. Ies si amaratii astia de la ore si dau nas in nas cu vreun fante cu facultatea facuta la institutia respectabila numita "taticu' umbla cu DEP sau SEN", care preia din zbor cu Seria 6, demarand cu niste scartzuri drept carte de vizita, vreo boboaca piercing-ata si gata, ce si-au jurat in barba alde gura-casca? "Asta-i solutia miraculoasa, sho pe ea la Autovot" :) Volvo......nu sunt amator, dar bravo, avem si cutezatori, care vor sa sparga tiparele. Chiar nu glumesc, bravo. Audi......intotdeauna am fost convins ca publicul feminin este mai atras de cele patru cercuri magice decat cel masculin, si nu numai la noi. Per total, clasamentele nu reflecta musai realitatea, dar acestea redau, in mare parte, nazuintele poporului. Vox populi vox dei, nu?

  • neeh, vineri, 22.02.2013 08:34

    9000 de votanti din peste 600.000 de utilizatori unici nu sunt vox populi.

  • C-G-C, vineri, 22.02.2013 09:02

    Din moment ce nu am votat, in lipsa unui cont FB, nu imi permit sa comentez voturile celorlalti, desi pozitia Lexus-ului GS in clasamentul premium spune multe despre cei care au votat. In schimb as avea cateva obietii legate de categorii. Consider ca denumirea "accesibil" a categoriei 2 este inoportuna prin prisma rezonantei acestui cuvant in limba romana in conditiile in care acest concurs se adreseaza in principal pietei din Romania. Masini ca Honda CR-V, Peugeot 4008, Outlander etc si chiar castigatorul, Mazda 6, sunt autoturisme produse, poate cu exceptia Honda, de marci de volum insa nu sunt in nici un caz masini accesibile in acceptiunea pe care dex-ul o da cuvantului "accesibil". In plus, consider ca Mini, indiferent de model, nu are ce cauta la o categorie a masinilor de volum. Celelalte categorii sunt mai echilibrate, in special daca ne referim la categoria adresata publicului feminin care intradevar este gandita bine. La categoria premium, doar prezenta lui Cayman ma intriga in conditille in care il consider mai intai un model sport si dupa aceea unul premium. P.S.: Una peste aslta consider fenomenul Autovot este unul laudabil si poate fi inbunatatit astfel incat pe viitor sa fie mai putin criticabil.

  • Ducu, vineri, 22.02.2013 13:54

    Foarte "relevant" topul: Peugeot 208 (10-15k Euro) pe locul 23 la masini accesibile, o masina care in decembrie a fost locul 1 la vanzari in Europa pe segmentul ei. Ar fi mai relevant daca s-ar cunoaste cati din cei 9.000 de votanti au masina sau isi vor cumpara o masina noua in urmatorii 0-2 ani.

  • Someone, sâmbătă, 23.02.2013 10:24

    @ MIRCEA MESTER Trebuia sa scrieti : 1. Categoria marcilor PREMIUM 2. Categoria marcilor de VOLUM, in loc de Categoria Accesibil si nimeni nu mai critica negativ la aspectul asta. 3. Categoria Autovot la Feminin (e ok, arata ca femeile se uita in principal la banii barbatilor)

  • roger, sâmbătă, 23.02.2013 15:57

    Va urmaresc cu detasare din strainatate.Pacat ca nu sunt opinii mai multe pertinente pentru ca site-ul Automarket este ok.In afara de 3-arul de la BMW restul sunt "glumite".Ex: O masina de aprox. 30 000 euro nu poate fi accesibila intr-o tara cu venit mediu de 500 euro. Treaca mearga un ford, vw sau renault de 20 000.Cat de aspiratiile doamnelor ce sa zic sunt inalte.Sunt de acord cu tine Mircea ca Mazda este o firma ce ar trebui considerata de volum, dar nu in Romania ci in tarile cu venituri lunare>1200 euro.Transmisia a fost buna. Mult succes inainte!