Autostrada Nordului: o nouă licitație pentru lotul Baia Mare – Bistrița

Publicat luni, 13.09.2021 16:35 de Paul Cosma

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a relansat licitația pentru studiul de fezabilitate al lotului Baia Mare - Bistrița din viitoarea șosea de mare viteză Baia Mare - Suceava, cunoscută ca Autostrada Nordului. Valoarea estimată a licitației este de 21,57 milioane de lei.

Autoritatea din domeniul transportului rutier a anunțat o nouă licitație privind studiul de fezabilitate pentru o porțiune din viitoarea șosea Baia Mare – Suceava. 

Licitația este împărțită în două loturi: Lotul 1 Baia Mare – Dej, valoare estimată de 13,17 milioane de lei; Lotul 2 Dej – Bistrița – valoare estimată de 8,4 milioane de lei. 

Durata contractelor va fi de 18 luni, din care 14 luni pentru elaborarea studiului de fezabilitate. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 25 octombrie 2021. 

Încheierea contractelor este condiționată de obținerea/ aprobarea finanțării serviciilor din fonduri de la bugetul de stat și/ sau fonduri europene nerambursabile, semnarea contractelor fiind posibilă doar în situația în care se respectă dispozițiile referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intră sub incidența legislației privind finanțele publice, se menționează în anunțul publicat pe 11 septembrie în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). 

Tronsonul Baia Mare – Bistrița a mai fost lansat la licitație pentru elaborarea studiului de fezabilitate și în 2019, la pachet cu loturile Bistrița – Vatra Dornei și Vatra Dornei – Suceava. Dacă pentru loturile din urmă au fost atribuite contracte, pentru tronsonul Baia Mare – Bistrița, licitația a fost anulată. 

Via economica.net

 

  • GabiA, luni, 13.09.2021 19:48

    Nu am reusit sa construim nicio autostrada prin munti pana acum, dar vrem sa strapungem muntii si la vreo 70 km de autostrada Tg Neamt - Ditrau. Dar daca vrea nea Flutur autostrada pe acolo, ce sa-i faci, facem o suta, virtuale.

  • dany, luni, 13.09.2021 20:46

    A8 mi se pare ceva foarte scump si greu de realizat. Sigur, ar fi bine sa fie realizata, dar nu era mai bine oare sa se renunte la traseul ei montan, sa se construiasca Tg Mures-Sighisoara-Fagaras (Brasov), apoi Tg Neamt-Pascani-Iasi-Ungheni? In contextul construirii A7 cu nodul Pascani, se puteau realiza doar Suceava-Bistrita-Dej (cu legatura spre Cluj-Turda)-Baia Mare-Satu Mare-Ungaria in nord si Bacau-Brasov-Fagaras-Sibiu, in sud. Practic, tot traficul din Iasi si Neamt putea sa fie preluat atat de autostrada nordica cat si de cea sudica, pt 100 km suplimentari si o ora de condus in plus.

  • dany, luni, 13.09.2021 20:53

    Traseul montan A8 are sens doar ca autostrada unica intre Transilvania si Moldova, dar daca vor fi 3 (Tg Mures-Pascani, Suceava-Bistrita-Dej etc. si Bacau-Brasov), atunci partea montana a A8 va fi folosita doar de ieseni si nemteni. Sucevenii si botosanenii vor folosi Autostrada Nordului, bacauanii si vasluienii pe A13 Bacau-Brasov iar vrancenii si galatenii merg mai degraba spre Ploiesti-Bucuresti, mai ales cand vor avea A7. Sigur, sunt bune toate 3 variantele, dar cred ca se putea si fara cea din centru, doar cu cea nordica si cea sudica.