Autoritățile germane, date în judecate pentru modul în care au gestionat scandalul Dieselgate
O organizație de mediu a acționat autoritățile germane în instanță pentru că Volkswagen a înlăturat de pe mașini software-ul pentru păcălirea testelor de emisii deși inițial nu primise acordul pentru acest lucru.
Organizația de mediu Deutsche Umwelthilfe (DUH) consideră că autoritățile germane nu și-au făcut treaba în mod corespunzător pentru a gestiona scandalul Dieselgate.
Totul pleacă de la decizia inițială a Autorității Federale de Transport (KBA) din Germania, care a stabilit ca Grupul Volkswagen să actualizeze software-ul pentru păcălirea testeor de emisii și să introducă câteva modificări de natură hardware la mai multe componente. În schimb, Grupul Volkswagen a îndepărtat complet software-ul care păcălea testele de emisii, iar organizația DUH crede că acest lucru a fost practic ilegal.
Din acest motiv, DUH a decis să dea în judecată Autoritatea Federală de Transport, întrucât nu a reacționat în niciun fel în momentul în care Volkswagen a îndepărtat software-ul pentru păcălirea testelor de emisii. Procesul se va desfășurat în Schleswig-Holstein, statul german în care se află sediul KBA.
Până în prezent, Volkswagen și KBA nu au comentat în niciun fel noul proces în care sunt implicate. Pe parcursul ultimelor luni, Volkswagen a fost aspru criticata că nu a oferit clienților europeni compensații asemănătoare cu cele ale americanilor, care și-au răscumpărat mașinile și au primit despăgubiri de câte 10.000 de dolari.
Via Automotive News
Cu cat esti mai bogat si mai influent cu atat mai repede se "rezolva" problemele cu legea.