Automobile Bavaria se extinde in Germania
Partenerul marcii BMW a preluat unul dintre dealerii neperformanti care-si desfasura activitatea in landul Bavaria.
Automobile Bavaria, partener al marcii germane BMW in Romania, a infiintat o reprezentanta BMW in apropiere de Munchen, dupa ce a preluat unul dintre dealerii neperformanti din regiune. De asemenea, a prevazut pentru viitor deschiderea unei noi unitati si investitii de 2,5-3 milioane de euro, informeaza Mediafax.
Unitatea, denumita Autohaus Michael Schmidt, dupa numele presedintelui Automobile Bavaria, se afla in localitatea Wolfratshausen.
"Am identificat o oportunitate de afaceri si, pentru ca experienta BMW cu Automobile Bavaria reprezinta o baza suficienta, am decis sa merg mai departe", a declarat Schmidt.
BMW a deschis recent un birou propriu in Romania, care a preluat activitatea de importator general de la Automobile Bavaria, de la 1 iulie.