
Aumovio, compania desprinsă din Continental, s-a lansat oficial în România
Aumovio, sectorul automotive al celor de la Continental a devenit o companie independentă. În cadrul unui eveniment care s-a desfășurat marți în același timp în 3 orașe (Sibiu, Iași și Timișoara), Aumovio a oficializat desprinderea de Continental.
Noi am călătorit la Sibiu pentru a lua parte la această schimbare. Aici am aflat că Aumovio deține la noi în țară 4 centre de dezvoltare și cercetare. Acestea se află în Timișoara, Sibiu, Iași și Brașov. Pe lângă, mai există încă două centre de producție în Timișoara și Sibiu.
Asta înseamnă că Aumovio are în total în țara noastră aproximativ 13.000 de angajați, dintre care peste jumătate sunt ingineri și specialiști IT care lucrează în centrele de cercetare și dezvoltare.
Aumovio activează în 4 domenii importante, anume: Autonomous Mobility, Architecture and Network Solutions, Safety and Motion și User Experience. Noua companie își propune să conducă în piață prin produse inovatoare și pregătite pentru viitor. Cei de la Aumovio spun că produsele lor (care ocupă o poziție în top 3 la nivel global), reprezintă peste 80% din vânzările mondiale.
În domeniul de activitate Autonomous Mobility, Aumovio dezvoltă produse pentru conducerea autonomă, inclusiv senzori și radare.
De asemenea, în cadrul domeniului de activitate Architecture and Network Solutions, inginerii dezvoltă produse pentru ceea ce industria auto numește Software Defined Vehicles. Portofoliul include calculatoare de bord, sisteme telematice, sisteme de propulsie, senzori și actuatori.
Pe de altă parte, Aumovio activează și în segmentul siguranței prin intermediul domeniului de activitate Safety and Motion. În acest caz, inginerii produc sisteme de frânare, sisteme de siguranță și sisteme de senzori.
Nu în ultimul rând, domeniul de activitate User Experience (UX) cuprinde produse precum display-uri și Head-Up Display-uri, inclusiv ecrane de formă panoramică integrate pe toată lățimea planșei de bord.
Ca parte a procesului de independență față de Continental, Aumovio se va lista pe bursa de valori de la Frankfurt peste două săptămâni.
via Aumovio
Astia sunt VITESCO care au fost preluati de Schaeffler?