Audi va prezenta în toamnă conceptul unui crossover electric
Audi va prezenta în toamna anului curent un concept care prefigurează viitorul crossover electric al mărcii. Unele voci vehiculează denumirea Q6 pentru viitorul SAV de la Audi.
Audi va aduce la Salonul Auto de la Frankfurt un crossover electric cu tentă sportivă. Potrivit surselor citate de Automotive News din cadrul companiei germane, modelul va fi bazat pe a doua generație a platformei MLB a concernului Volkswagen. Noua creație a celor din Ingolstadt va avea elemente aerodinamice ieșite din comun, specifice acestui model, iar modelul electric va fi secondat ulterior de un hibrid plug-in și chiar de o versiune cu hidrogen, anunță sursele din cadrul mărcii.
Dr. Ulrich Hackenberg, șeful departamentului de cercetare și dezvoltare al mărcii germane, a declarat într-un interviu că noul crossover va fi un "sports activity vehicle" și va fi lansat în anul 2018. Autonomia electrică a viitorului model de la Audi va fi de peste 500 de kilometri, a declarat oficialul mărcii. Crossoverul nemților va fi competitorul direct al viitorului Tesla Model X, un SUV electric pregătit de marca americană.
Aspectul estetic al viitorului crossover electric de la Audi va fi unul dezvoltat special de nemți pentru gama de mașini electrice a companiei. Acesta va inspira și viitoarele hibride plug-in ale companiei, cu toate că acestea vor fi mai apropiate din punct de vedere stilistic de celelalte modele din gamă. Primele informații anunță denumirea Q6 pentru viitorul crossover al nemților, iar cifrele de producție ar trebui să atingă 10.000 de unități pe an pentru a-i asigura rentabilitatea.
Via Automotive News (înreg.)