Audi va dezvolta viitoarea generaţie Porsche Cayenne
Sarcinile împărţite de grupul Volkswagen brandurilor de sub tutela sa au făcut ca Audi să devină responsabil pentru dezvoltarea SUV-urilor Q7, Touareg şi Cayenne.
După ce zilele trecute, Porsche a primit din partea Volkswagen sarcina de a dezvolta viitoarele modele sportive ale grupului, Audi face publică astăzi contribuţia pe care şi-o va aduce în cadrul VAG.
Constructorul din Ingolstadt, dezamăgit că nu a primit sarcina rivalilor din Stuttgart, se va ocupa de elaborarea şi dezvoltarea viitoarelor generaţii Audi Q7, Volkswagen Touareg şi Porsche Cayenne. SUV-urile, a căror dezvoltare fusese manageriată până în prezent de Porsche, vor împărţi aceeaşi platformă.
Un purtător de cuvânt Audi a declarat că "decizia a fost luată în deplin acord cu toate brandurile implicate, pentru a crea sinergii benefice pentru membrii grupului şi pentru viitorii clienţi".
Audi va fi responsabil şi pentru dezvoltarea celui mai nou produs Porsche, SUV-ul de mici dimensiuni Cajun, conceput pe baza platformei lui Q5. Până la primul Cayenne dezvoltat sub guvernarea Audi vor mai trece însă ceva ani, având în vedere că noua generaţie a fost lansată pe piaţa europeană abia anul acesta.
Volkswagen speră ca această nouă atribuire a sarcinilor va pune capăt concurenţei interne iscate între Porsche şi Audi în urmă cu ceva timp, atunci când Volkswagen a decis să înglobeze brandul din Stuttgart ca a zecea marcă de sub tutela sa.
via | automotivenews
Ce bine stiu cei din grupul VAG sa isi imparta responsabilitatile, cu 3-4 platforme vor sa cucereasca lumea, vezi viitorul golf 7=viitorul leon=viitorul A3, Tuareg=Cayenne=Qsepte si inca vreo 2 plarforme si gata, realizeaza un portofoliu de 20-30 de automobile. Economic vorbind este perfect ceea ce fac ei, dar oare pentru industria auto o fi bine??