Audi: sistemul de recunoaştere a semafoarelor poate să reducă emisiile de CO2 cu 15%
Audi a dezvoltat un sistem care citeşte semafoarele şi comunică în ambele sensuri cu acestea pentru a afla îşi vor schimba culoarea. În funcţie de rezultat, sistemul decide cât timp va rămâne motorul oprit şi îi indică şoferului când să accelereze şi când să frâneze.
Audi a prezentat în luna ianuarie la CES, unul dintre cele mai importante evenimente din lumea IT din SUA, un sistem de comunicare cu semafoarele inteligente. Acum, nemţii afirmă că acesta este capabil să reducă emisiile de CO2 ale vehiculelor cu până la 15% atunci când este folosit. Sistemul are şi beneficii pe partea de siguranţă, avertizând şoferii dacă sunt în pericolul de a trece pe roşu la un semafor. Pe deasupra, timpii de călătorie ar putea fi reduşi, deoarece sistemul poate să coordoneze mai bine viteza de deplasare astfel încât şoferul să circule cu viteza optimă pentru a trece pe verde la cât mai multe semafoare de pe traseul său.
Audi TT îşi dezvăluie parţial interiorul la CES 2014, primul eveniment al anului din lumea IT
Sistemul este numit Traffic Light Assistant şi îi indică şoferului viteza optimă pentru a trece pe verde pe la toate semafoarele. Acesta ia în considerare şi schimbările de bandă, dar necesită semafoare inteligente. Tehnologia a fost testată deja în Ingolstadt şi Berlin, în Germania, precum şi în Verona (Italia) şi în Las Vegas. În Frankfurt, 20 de semafoare au fost echipate cu acest sistem în scop demonstrativ, pentru ca flota de test a celor de la Audi să-şi poată demonstra capacităţile. Odată ce acest sistem va fi integrat la scară mare, economiile de carburant sunt cu adevărat impresionante. Spre exemplu, dacă tehnologia ar fi implementată în Germania pentru fiecare semafor, cei de la Audi spun că ar fi economisiţi 900 de milioane de litri de carburant într-un an.
OFICIAL: Noul Audi TT se prezintă
Sistemul funcţionează folosind transmiţătoare radio care funcţionează în două direcţii, permiţând recepţionarea şi transmiterea de informaţii. Toate informaţiile sunt centralizate într-un centru dedicat, care informează şoferii de condiţiile de trafic şi de pericolele de pe şosea în baza informaţiilor colectate de vehiculele aflate deja în circulaţie. Creatorii sistemului speră să reducă şi numărul de accidente rutiere cu ajutorul lui, pe lângă reducerea aglomeraţiilor şi a nivelului de poluare.
Via Carscoops
Daca citeste Urdareanu (UTI) articolul asta, mai pune de o licitatie castigata ! Dar de semafoare inteligente nici c-am auzit.