Audi pregătește versiuni noi pentru SUV-ul electric e-tron: nemții vor o variantă de performanță de 650 CP
Noul SUV electric Audi e-tron va fi oferit în mai multe versiuni de putere. Nemții pregătesc o variantă de performanță gândită să ofere un maxim de 650 de cai putere. Lansarea acesteia ar urma să aibă loc în prima parte a anului 2020.
Audi a prezentat SUV-ul electric e-tron în urmă cu câteva luni. În momentul lansării, nemții au spus că e-tron este un vechiul orientat către performanță, dar în același timp promite să staisfacă toate nevoile zilnice ale clienților.
În acest moment, SUV-ul e-tron este disponibil într-o singură variantă. Nemții spun că energia înmagazinată în bateria de 95 kWh este suficientă pentru a parcurge 400 de kilometri cu o singură încărcare.
Puterea maximă oferită de cele două motoare electrice este de 410 CP și 664 Nm, însă aceasta poate fi accesată doar prin intermediul funcției "Boost". Timpul maxim în care motoarele livrează valorile amintite mai sus este de 10 secunde.
Dar planurile Audi nu se opresc aici. Conform unui raport recent, producătorul german dezvoltă deja două versiuni noi. Prima dintre acestea ar urma să debuteze în următoarele 12 luni și va oferi performanțe mai slabe comparativ cu varianta oferită în prezent.
Cea de-a doua versiune planificată de nemți este orientată către performanță. Nemții vor să pregătească un sistem de propulsie format din trei motoare electrice (două pe puntea spate și unul pe puntea față) capabile să genereze un maxim de 650 de cai putere. Aceleași surse spun că varianta de performanță va fi lansată în prima parte a anului 2020.
Via | TopGear
ce poti sa intelegi de la un constructor care anunta deja versiuni noi ale masinilor care nici ele nu sunt disponibile inca? departamentul de PR lucreaza la greu.