Audi ar putea lansa o versiune Cabrio a lui A1 în 2013
După noul Sportback, A1 ar putea fi oferit şi într-o versiune decapotabilă, anunţă Auto Motor und Sport. Debutul viitorului model este prevăzut pentru anul 2013.
Nemţii de la Auto Motor und Sport anunţă detalii noi despre viitoarea gamă Audi, care va include şi o versiune cabrio a lui A1. Modelul respectiv este aşteptat să debuteze în 2013, iar plafonul său ar putea fi decapotat parţial, folosind un sistem similar cu cel al lui Fiat 500C. Dacă nemţii de la AMS au dreptate, A1 Cabrio va aduce un nou sistem de decapotare în gama Audi şi în întreg concernul Volkswagen. Cel mai mic model decapotabil de la Audi este A3 Cabrio, ceea ce înseamnă că versiunile de top din gama A1 Cabrio ar putea duce la un risc de canibalizare cu gama A3 Cabrio şi invers.
În 2014, cei de la Audi vor lansa modelul Q4, spun cei de la AMS. Modelul va fi bazat pe o platformă comună cu cea a lui Porsche Cajun şi va avea un design de coupe şi un portbagaj cu un volum de aproximativ 500 de litri. Având în vedere filozofia Volkswagen Group, modelul Q4 are o şansă reală la viaţă dacă proiectul va fi viabil în faţa conducerii Audi. Până în prezent, oficialii mărcii nu au comentat niciunul dintre zvonurile de mai sus.
Zvonurile despre marca Audi nu se termină aici, cei de la AMS anunţând debutul lui A9 la Salonul Auto de la Frankfurt din 2013. Modelul ar fi un coupe cu patru uşi de 5.15 metri lungime, iar motorizarea de top ar putea fi o unitate cu doisprezece cilindri. La fel ca în cazul lui Q4 şi A1 Cabrio, cei de la Audi nu au confirmat nicio informaţie prezentată de nemţii de la AMS.
Via | AutoMotorundSport