Audi A8 va fi vedeta viitorului serial Transporter

Publicat joi, 14.07.2011 10:31 de Bogdan Mirică

Filmul Transporter se va transforma într-un serial, produs de CInemax. Actorul principal, Chris Vance, se va afla la volanul noului Audi A8.

După ce a atras un număr mare de fani în cinematografe, filmul Transporter va fi transformat în serial, pentru a exploata la maxim succesul de pe marile ecrane. Noua serie Transporter va fi produsă de Cinemax, care a publicat deja distribuţia pentru rolurile principale. 

În spatele personajului Frank Martin se va afla de această dată Chris Vance, în timp ce rolul feminin îi va reveni unguroaicei Adrea Osvart. Deşi Audi nu a emis un comunicat oficial, iar Cinemax a preferat să nu comenteze, un teaser al viitorului serial a dezvăluit faptul că maşina de serviciu a actorului Chris Vance va fi noul Audi A8.

A devenit deja o tradiţie ca limuzina din Ingolstadt să câştige distribuţia pentru rolul principal. BMW a reuşit să câştige un singur casting în seria Transporter, mai precis în prima ecranizare, unde a debutat cu vechiul Seria 7.

via | egm

  • Hadouken, joi, 14.07.2011 13:48

    in opinia mea primul film a fost si cel mai bun. Acea generatie a seriei 7 parandu-mi-se cea mai frumoasa.

  • _AliaS_, joi, 14.07.2011 14:51
    Salut

    Sunt perfect de acord cu tine.Primul film a fost cel mai reusit din toate cele 3.

  • Dukat, joi, 14.07.2011 14:59

    Stiu ca aici mai ales vorbim de masini dar fara Jason Statham Transporter nu mai e Transporter :(

  • BaditzaEx, vineri, 15.07.2011 17:11
    iar in locul lu' Andrea aia

    Mooony =)), eventual am putea face o versiunea ROU ,cu un Sandero Stepway ,la volan Florin Piersic sau Aurelian Temisan iar din dreapta ori Tamara Buciuceanu ( in cazul in care sofeaza F.Piersic ) ori Simona Sensual =))

  • J.C., sâmbătă, 16.07.2011 15:21

    "BMW a reuşit să câştige un singur casting în seria Transporter" cam ca la clasa intai formularea.... si cred ca a8 se potriveste mai bine in transporter decat seria 7..... in sensu ca audi are un design mai subtil un pic..... si ca "transpoter" nu vrei sa ai o masina care iese in evidenta cu e seria 7

  • Transporter, marţi, 19.07.2011 14:31
    @J.C.

    "si cred ca a8 se potriveste mai bine in transporter decat seria 7..... in sensu ca audi are un design mai subtil un pic..... si ca "transpoter" nu vrei sa ai o masina care iese in evidenta cu e seria 7" O dovada ca BMW-ul este pentru pustanii sau cocalarii care isi cumpara un "Bemveu" , deschid toate geamurile , asculta la volum maxim Guta si Salam (ca deh , vor sa iasa in evidenta ) si in fiecare zi la televizor gasesti cate o stire in care este descris un accident unde bineinteles este implicat un BMW. In schimb Audi este pentru oamenii rafinati, eleganti , inteligentii care nu se afiseaza cu ce au ei mai scump (aici ma refer ca fiind mai subtila este mai greu de recunoscut ) .