Audi A4 Allroad - primele poze si informatii oficiale
Audi A4 Allroad completeaza gama Allroad a germanilor cu un model mic si capabil pe teren accidentat.
Audi a prezentat astazi primele informatii si fotografii oficiale legate de cel mai nou model din gama sa: A4 Allroad. Prin acest nou model, constructorul german isi completeaza gama Allroad quattro, care pana acum dispunea de un singur model, bazat pe versiunea Avant a lui A6. De aceasta data, Audi isi indreapta atentia spre A4 Avant, A4 Allroad bazandu-si constructia pe break-ul gamei A4.
La fel ca fratele sau mai mare, A4 Allroad beneficiaza de aportul tehnic al sistemului de tractiune integrala quattro, una dintre principalele modificari la nivel tehnic fiind majorarea garzii la sol. Din punct de vedere estetic, noul A4 Allroad vine cu aripi, praguri si spoilere modificate, acestea determinand o crestere a latimii modelului cu 20 de milimetri fata de A4 Avant. A4 Allroad este echipat in versiunea de baza cu jante de 17 inch din aliaj, clientii putand comanda optional seturi de jante de 18 inch.
Linia de motorizari este compusa din trei unitati turbo, una pe benzina si doua diesel. Vorbim, in primul rand, de motorul TFSI de 2.0 litri, 211 cai putere si 350 Nm, care consuma in medie 8.1 litri/100 km si arunca A4 Allroad in 6.9 secunde de la 0 la 100 km/h. Viteza maxima a acestuia este de 230 km/h.
Prima optiune pe motorina este reprezentata de unitatea TDI de 2.0 litri si 170 CP care reuseste un consum mediu declarat de constructor de 6.4 litri in timp ce acceleratia 0-100 are loc in 8.9 secunde iar viteza maxima atinsa este de 213 km/h. In sfarsit, varful de gama este propulsorul V6 TDI de 3.0 litri care ajunge la 240 CP si 500 Nm si care, in pofida performantelor ridicate (6.4 secunde pentru 0-100), reuseste un consum mediu declarat de 7.1 litri/100 km.
Daca propulsorul diesel de 2.0 litri poate fi cuplat exclusiv la o cutie manuala cu sase rapoarte, motorul pe benzina si diesel-ul V6 beneficiaza, optional, de aportul unei transmisii automate S Tronic cu sapte trepte.
Noul A4 Allroad va fi prezentat oficial in fata publicului la Salonul Auto de la Geneva, urmand ca pretul sau de pornire in Germania sa fie de 37.100 de euro.
via | Audi
Superb!!