Atac la clasa premium: Volkswagen speră ca noul Arteon să fure din clienții lui Mercedes Clasa E și BMW Seria 5
Volkswagen mizează pe sisteme de siguranță și tehnologii moderne pentru a convinge clienții să cumpere noul Arteon în loc de modele premium precum Mercedes Clasa E și BMW Seria 5.
La Salonul Auto de la Geneva, Volkswagen a dezvăluit în premieră mondială noul model Arteon, așezat în gama mărcii germane deasupra actualului Passat, înlăturând astfel din portofoliul brandului din Wolfsburg un alt model considerat interesant: Passat CC.
Frate de platformă cu Passat, noul Arteon reprezintă viziunea Volkswagen legată de un coupe cu patru uși dedicat familiștilor care nu sunt convinși de aspectul "business" al modelului care reprezintă VW în segmentul sedanurilor medii. Cu un look frontal agresiv și cu o linie laterală care păstrează cele patru uși, dar plusează cu un plafon plonjat dinamic, noul Arteon va miza pe cartea sportivității.
În plus, Arteon include numeroase sisteme de siguranță, cum ar fi sistemul adaptive cruise control care integrează camere pentru detectarea limitelor de viteză, sau tehnologii precum cea care permite mașinii să vireze automat pe o bandă mai lentă în timp ce frânează.
În plus, sistemul de navigație este acoperit cu sticlă, iar blocurile optice sunt Full LED. Opțional, clienții pot alege și un sistem de infotainment cu diagonala de 9.2 inch ale cărui funcții pot fi controlate prin gesturi.
Prin aceste noutăți tehnologice, Volkswagen speră să "fure" o parte dintre clienții care în mod tradițional ar fi ales Mercedes Clasa E sau BMW Seria 5. "Clienții mașinii vor fi antreprenori, liber-profesionisti sau angajați cu funcții înalte de management. Acesta este tipul de cumpărător căruia ne adresăm", afirmă Juergen Stackmann, directorul de vânzări și marketing al brandului Volkswagen.
Vânzările lui Volkswagen Arteon vor începe în vara acestui an în Germania.
Via Automotive News
Dacă Arteon va avea prețuri apropiate de clasa E și seria 5, puțin probabil să fure din clienți, apoi nu înțeleg de ce n-ar fura și din felia lui A6, dacă tot se aruncă la clasa mare premium. Eu cred că poate lua clienți de la A5 sau seria 4 GC. Punctul forte îl reprezintă exteriorul, dar la interior pare puțin rămas în urmă, puteau schimba ceva față de Passat, nu poți concura cu clasa E și seria 5 având interior de Passat.