Aston Martin V8 Vantage: primul teaser oficial cu noul model care va fi prezentat în luna noiembrie
Aston Martin a dezvăluit prima imagine teaser cu noul model V8 Vantage care va ajunge anul viitor pe piață. Mașina va fi prezentată oficial în cursul lunii noiembrie.
Fanii Aston Martin mai au încă puțin de așteptat până la dezvăluirea unui nou model al constructorului britanic. Noul V8 Vantage este programat să ajungă pe piață în 2018, dar, până atunci, compania a prezentat primul teaser oficial cu noua generație a modelului său.
Imaginea dezvăluie spatele noului Aston Martin V8 Vantage, acoperit de un cearșaf semi-transparent. Așa cum au arătat și unele poze spion, spatele modelului britanic împrumută elemente ale mașinii lui James Bond din filmul Spectre.
Încă nu au fost publicate imagini oficiale cu partea frontală a mașinii, dar știm că aceasta se inspiră subtil din modelul DB11 printr-o grilă mărită și faruri LED mai subțiri.
Aston Martin V8 Vantage va beneficia de un parteneriat tehnic cu Mercedes, același care a furnizat un motor AMG V8 pentru modelul DB11.
Presa internațională estimează că noul Vantage va beneficia și el de motorul turbo de 4 litri, cu mici modificări din partea Aston Martin pentru un comportament distinctiv. Astfel, propulsorul ar urma să aibă undeva la 460 de cai putere, o accelerație 0-100km/h în circa 4 secunde și o cutie automată ZF cu 8 trepte.
Via Autoexpress