Aston Martin pregătește accelerarea producției: “Noua uzină din St Athan va fi de două ori mai rapidă decât fabrica din Gaydon”
Aston Martin susține că noua sa fabrică din St Athan va avea o linie de producție de două ori mai rapidă decât uzina din Gaydon unde are și sediul. Noua fabrică va fi inaugurată la începutul anului 2019.
În urmă cu doi ani, Aston Martin și-a anunțat intențiile pentru diversificarea gamei, astfel că avea nevoie și de o capacitate de producție mai mare, întrucât uzina din Gaydon nu era suficientă.
Astfel, britanicii au cumpărat un fost depozit care a aparținut Ministerului Apărării, în St Athan, Țara Galilor și s-au apucat să-l transforme într-o fabrică. Noua uzină galeză va deveni “centru al electrificării” pentru Aston Martin. Din 2019, aici va fi produs primul model electric al constructorului, cu numele confirmat Rapide E, dar și modelele sub brandul Lagonda.
Constructorul britanic estimează că noua sa uzină va fi de două ori mai rapidă decât fabrica din Gaydon, acolo unde este și sediul companiei.
“St Athan va fi mult mai eficientă pentru că este o fabrică nouă ce beneficiază de experiența de 15 ani a operațiunilor de la Gaydon,” au transmis oficialii Aston Martin.
Aston Martin a anunțat că fabrica din St Athan va fi inaugurată în primele trei luni din 2019. În plus, britanicii susțin că primul lor SUV (proiectul DBX) va fi lansat oficial în ultimul trimestru de anul viitor, urmând ca mașina să fie construită la St Athan.
În prezent, uzina numără un total de 100 de angajați, urmând ca numărul acestora să se dubleze odată cu primele prototipuri Aston Martin la început de 2019 și să depășească 700 la începerea producției pentru SUV-ul DBX.
Via Autocar