Aston Martin DBS Carbon Edition, noutatea englezilor la Frankfurt

Publicat luni, 12.09.2011 19:09 de Bogdan Mirică

Aston Martin va expune la Salonul de la Frankfurt versiunea specială Carbon Edition a modelului DBS, care vine cu o serie de detalii exclusiviste.

Aston Martin aduce la Frankfurt o continuare a ediţiei DBS Carbon Black, introdusă în 2009. Numele noii versiuni speciale este DBS Carbon Edition şi noutatea absolută este dată de cele două nuanţe disponibile pentru caroserie: Flame Orange şi Ceramic Grey.

Vopseaua va fi aplicată în şapte straturi şi va beneficia de o lustruire manuală de 25 de ore în cadrul căreia se poate optat pentru o finisare satinată a caroseriei, o noutate pentru Aston Martin. Pachetul estetic va fi personalizat cu ajutorul unor jante cu 10 spiţe şi finisaj negru, în spatele cărora se vor ascunde etriere vopsite în culori ca protocaliu, roşu, gri sau galben. Pentru a respecta numele ediţiei speciale, DBS primeşte o grilă de culoare neagră, carcase din fibră de carbon pentru oglinzi şi sticlă fumurie pentru blocurile optice spate.

Acelaşi aer exclusivist se regăseşte şi în interior unde ediţia specială înghite în plus 70 de ore de muncă manuală. Atracţia principală va fi habitaclul căptuşit cu piele, inserţia de fibră de carbon de la nivelul bordului, padelele cutiei automate Touchtronic II cu magneziu şi carbon şi o plăcuţă de identificare care atestă valoarea ediţiei speciale.

via | Aston Martin

  • Excomunicatorul, luni, 12.09.2011 20:10
    :)

    Superb. O sa fie o placere cand o sa-l conduc.

  • ScorpyonVAG, luni, 12.09.2011 20:52
    @

    Lansati si voi un model nou, nu tot scoateti editii limitate ,,carbon 14" , etc =)). M-am saturat de atatea editii limitate. Cum fac aia din piata de masini: -Sefu merita acest Golf 4. Este PACIFIC fratioare, full-option (si el are numai climatronic). -Sefu este ASTON. Este Carbon (full-option) =)).

  • pacpac, luni, 12.09.2011 20:58
    @ScorpyonVAG

    prea curand nu o sa se intample probabil vor mai scoate 20 30 40 de editii dinastia si dupa o sa mai fie ceva nou

  • barichelu, marţi, 13.09.2011 08:17

    ce am inteles eu e ca o freaca o zi intreaga