Aston Martin Bulldog GT - concept pentru un Aston cu motor central

Publicat sâmbătă, 05.11.2011 12:19 de Dragoș Băltățeanu

Firma daneză HBH a dezvoltat conceptul unui Aston Martin cu motor central V12 botezat Bulldog GT.

Conform ziariștilor de la Classicdriver.com, compania daneză HBH a dezvoltat proiectul unu Aston Martin V12 Vantage cu motor central. Proiectul a fost finalizat și a primit numele de Bulldog GT. Echipa care proiectat acest supercar este aceiași cu cea care a desenat modelul Zenvo ST1 pentru Zenvo Automotive.

Ideea din spatele acestui proiect a fost crearea unui automobil de lux care să atragă nu numai proprietari de Aston Martin cu și alți entuziaști ai supercarurilor. S-a plecat de la foaie albă de hârtie iar echipa de design a avut libertate totală. Singurele elemente care au trebuit respectate sunt diverse aspecte legate de tradiția Aston Martin. Numele a fost ales ca referire la modelul original Aston Martin Bulldog din 1980.

HBH a modificat motorul V12 de șase litri de pe modelul Vantage și i-a adăugat după compresoare pentru a obține 675 CP la 6.500 rpm. Cuplu motor maxim este de 756 Nm la 5.750 rpm. Prima sută de km/h va fi atinsă în 3.9 secunde iar viteza maximă va fi de 300 km/h.

Prototipul funcțional va fi gata în 12 luni, primele teste fiind prevăzute pentru 2013. Deocamdată nu există planuri pentru producția de serie dar dacă reacțile vor fi pozitive există posibilitatea unei serii limitate.

Via | classicdriver