ASF vrea tarife de referință pentru reparațiile auto
Tarifele de referinţă la ora de manoperă pentru reparaţiile auto se vor publica şi vor fi calculate anual, a declarat vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Cristian Roşu, menţionând că aceste tarife de referinţă nu vor fi impuse.
Consiliul Concurenţei propune stabilirea unui tarif de referinţă la ora de manoperă pentru reparaţiile auto, în condiţiile în care obligativitatea decontării directe între companiile de asigurări creează premisele ca preţurile să crească.
"Nimeni nu stabileşte tariful de referinţă. Tariful de referinţă se calculează. Tariful de referinţă este rezultatul unor calcule care au la bază datele reale din piaţă şi pentru ca aceste date să fie corect colectate se va împuternici RAR (Registrul Auto Român) să facă aceste colectări de date din piaţă, ei având obligativitatea supravegherii dintr-un anumit punct de vedere a tot ce înseamnă altceva decât zona asigurărilor - şi aici ne referim în special la unităţile reparatoare din toate zonele ţării,” a explicat Cristian Roşu, vicepreședintele ASF.
Potrivit acestuia, RAR va colecta aceste informaţii vizavi de preţurile care se practică în zona/arealul lor de competenţă şi de expertiză şi acestea vor fi furnizate unei societăţi cu expertiză în zona financiară.
Roșu susține că “aceste tarife de referinţă nu vor fi impuse, la fel cum tariful de referinţă a RCA-ului nu se impune niciunei societăţi de asigurare, aşa cum cursul valutar nu se impune niciunei bănci în decontări.”
Via Agerpres
Aceasta reglementare nu ar trebui S-o facă asf ul care este plătit din banii colectați de asiguratori...dar pana una alta de la asiguratori vin banii asf...