Aniversări cu fast pentru Skoda Octavia: 5 milioane de unităţi vândute în istorie, 1 milion pentru a treia generaţie
Skoda Octavia a ajuns la 5 milioane de unităţi vândute în întreaga istorie, în timp ce a treia generaţie lansată în 2013 a ajuns deja la pragul de 1 milion de bucăţi.
Sfârşitul lunii martie aduce aniversari pe bandă rulantă pentru Octavia, cel mai bine vândut model din gama constructorului ceh. Astfel, Octavia a ajuns la vânzări globale de 5 milioane de unităţi de la lansarea primei generaţii în 1996, iar a treia generaţie, care a fost lansată în 2013, a a atins un alt prag psihologic, cel de 1 milion de bucăţi.
Exemplarul aniversar este un Octavia Scout produs chiar la fabrica principală a constructorului din localitatea cehă Mlada Boleslav.
Aceste performanţe se datorează unui an 2015 foarte productiv, în care s-au comercializat 432.300 de unităţi Octavia în întreaga lume, în creştere cu 11% comparativ cu anul precedent. De asemenea, alte 70.000 de bucăţi au fost comercializate în primele două luni ale acestui an.
O altă explicaţie a succesului vine din China, acolo unde Skoda a lansat Octavia în mai 2014 şi produce modelul la fabrica Volkswagen din localitatea Ningbo.
Anunţul performanţei înregistrate de Skoda vine la numai cateva zile după ce constructorul ceh a aniversat 25 de ani sub tutela celor de la Volkswagen.
Via Skoda
Adică 20% din unități s-au vândut în ultimii 3 ani. Asta în condițiile în care prima generație a apărut în 1996. Uau!