Aniversare în familia Skoda: coupe-ul 110 R împlinește 50 de ani de la debut
Skoda 110 R a împlinit 50 de ani de la debut. Prezentarea coupe-ului a avut loc la Brno în 5 septembrie 1970. În cei zece ani de producție, Skoda 110 R a fost fabricat în peste 57.000 de unități.
În urmă cu 50 de ani, Skoda prezenta modelul 110 R în cadrul târgului auto din Brno. Noul coupe dezvoltat de producătorul ceh avea să stea la baza unor modele care au scris capitole interesante în sportul cu motor.
În 1966, Skoda a demarat proiectul pentru dezvoltarea lui 110 R, iar doi ani mai târziu, în martie 1968, primul prototip pășea pe poarta fabricii din Kvasiny. În timpul testelor realizate pe autostrăzi, coupe-ul, cunoscut intern sub numele de Š 718 K, a reușit să ajungă la o viteză de top de 145 km/h. Al doilea prototip a fost finalizat în martie 1969 și era echipat cu un carburator dublu corp și cu un alternator în locul dinamului.
Ulterior, Skoda a pregătit un eveniment dedicat jurnaliștilor pentru prezentarea lui 110 R. Imediat după încheierea acestuia, toți cei prezenți au putut conduce coupe-ul cehilor în apropierea aeroportului Hoškovice.
Prezentarea cu public a avut loc în 5 septembrie 1970, iar pe scena din Brno, Skoda a adus trei exemplare 110 R. La scurt timp de la prezentarea din Cehia, coupe-ul a fost expus în cadrul unor evenimente din Paris, Londra și Torino.
În ciuda comenzilor în creștere, producția Skoda era afectată de situația politică din acei ani, motiv pentru care, până la finalul lui 1970, doar 121 de unități au fost asamblate. Conform reprezentanților cehi, producția a revenit la valori normale în al doilea trimestru al anului 1971 (aproximativ 3.000 de unități fabricate în al doilea an de la debut).
Sub capota lui Skoda 110 R s-a aflat un motor de 1.107 centimetri cubi capabil să dezvolte 52 de cai putere. Resursele acestui motor erau gestionate de roțile de pe puntea spate, iar masa totală a coupe-ului era de 880 de kilograme. Accelerația de la 0 la 100 km/h se desfășura în 19 secunde, iar viteza de top anunțată de cehi se oprea în dreptul valorii de 145 km/h (aceeași valoare fiind obținută și de primul prototip). Sistemul de frânare cu circuit dublu era produs de Skoda sub licență Dunlop.
Skoda 110 R a devenit rapid un succes de piață, iar în 1973, cehii au asamblat circa 6.000 de unități (93% din producție era exportată). Un an mai târziu, producția a fost majorată până la 7.500 de unități.
Dar succesul versiunilor de stradă a fost întărit și de apariția variantelor de competiții. În iunie 1974 au debutat două unități 200 RS și un exemplar 180 RS, iar în 1975 a luat naștere Skoda 130 RS. Noua versiune cântărea doar 720 de kilograme, iar motorul de 1.3 litri putea livra până la 130 de cai putere.
Producția s-a încheiat în 1980, iar conform oficialilor Skoda, 110 R a ajuns la 57.085 de unități fabricate.
Frumoasa masina!