Angajații Volkswagen din Germania, pregătiți să intre în grevă: sindicatele au respins oferta salarială a constructorului
Volkswagen este pe punctul să se confrunte cu o grevă a angajaților săi din Germania, după ce sindicatele au respins oferta salarială propusă de constructorul auto.
Problemele nu se mai termină pentru Volkswagen. După noul scandal în care au fost implicați alături de BMW și Mercedes, cele trei companii fiind acuzate că au finanțat studii pe oameni și maimuțe cu privire la efectele emisiilor motoarelor diesel, nemții se lovesc acum de nemulțumirea angajaților, care amenință cu greva și întreruperea producției.
Sindicatele au cerut o creștere a salariilor cu 6%, însă Volkswagen a oferit doar o majorare de 3.5% a remunerațiilor pentru cei aproximativ 120.000 de angajați din vestul Germaniei.
“Celor de la Volkswagen ar trebui să le fie rușine pentru modul în care își tratează angajații, având în vedere profitul de miliarde de euro și bonusurile de milioane pentru conducere”, a declarat Bernd Osterloh, membru în sindicatul IG Metall, cel care reprezintă interesele a circa 4 milioane de angajați în Germania.
În schimb, negociatorii Volkswagen spun că oferta lor va ajuta angajații să-și păstreze joburile, iar compania va fi capabilă să continue investițiile.
Amintim că muncitorii de la BMW, Mercedes și Opel au intrat și ei în grevă în ultimele săptămâni, fiind nemulțumiți de salariile primite, iar producția în unele fabrici a fost oprită pentru câteva ore.
Via Reuters