ANALIZA: Cat primesc europenii prin programul Rabla?

Publicat vineri, 10.04.2009 13:02 de Mircea Meșter, Foto: Gandul.info

Automarket iti arata cum difera prima de casare de la piata la piata, in functie de bugetul alocat de guvernul fiecareia dintre cele noua tari europene implicate in programul Rabla.

Programul de reinnoire a parcului auto, inaugurat in Romania in 2005, a reprezentat inca de la inceputurile sale un succes de piata, contribuind eficient la cresterea vanzarilor de masini noi din Romania. In conditiile in care tara noastra a fost una dintre primele de pe Glob care au recurs la o astfel de masura, un bonus primit de fiecare posesor al unei masini vechi parea la inceput, atunci cand suma primita era de 10 milioane de lei vechi, un ajutor nesperat pentru cei care isi doreau o masina noua.

Intre timp, suma primita pentru casarea unei masini vechi a ajuns aproape de patru ori mai mare, insa romanii sunt de aceasta data nemultumiti. Motivul: programele de tip "Rabla" au intrat in atentia tarilor Occidentale, care l-au utilizat pentru a creste vanzarile in perioada de criza prin care trece industria auto si cea de larg consum in general. Iar sumele acordate in celelalte tari europene sunt sensibil mai mari, desi conditiile si "regulile" sunt identice.

Ultima tara europeana care a anuntat ca va implementa un astfel de program este Olanda, totalul pietelor pe care programul Rabla reuseste sa imbunatateasca cifrele de vanzari crescand astfel la noua. Dintre acestea, cea mai mare suma primita de un posesor de masina veche care se hotaraste sa o caseze este de 2500 de euro, in Germania. La celalalt pol nu se afla Romania, asa cum s-ar fi putut crede, ci Olanda. Guvernul Olandez a anuntat ca suma pe care o va primi un posesor de masina mai veche de noua ani variaza intre 750 si 1000 de euro pentru un autoturism. Daca in ecuatie intra utilitarele, suma primita la casare creste si variaza intre 1000 si 1750 de euro.

In Romania, suma acordata la casarea unei masini mai vechi de 10 ani este de circa 900 de euro. Volumul de vanzari asteptat este de 60.000 de unitati, calendarul programului Rabla constand in trei etape impartite pana la finalul acestui an.

O situatie speciala se regaseste in Spania, acolo unde guvernul nu acorda o suma clara pentru casarea unei masini vechi, ci asigura credite cu taxe zero pentru primii 10.000 de euro din pretul unei masini. Pretul total al modelelor cumparate sub incidenta legii spaniole nu trebuie insa sa depaseasca 30.000 de euro.

Celelalte tari care au primit cu bratele deschise programe asemanatoare sunt Austria (1500 de euro), Italia (1500-2500 de euro), Portugalia (1000-1250 de euro), Luxemburg (1500-1750 de euro), Slovacia (1000 de euro) si Olanda (750-1750 de euro).

PRIMELE DE CASARE IN TARILE EUROPENE
TARA

VARSTA MINIMA A MODELELOR CASATE

PRIME DE CASARE SI
CONDITIILE NECESARE
VOLUM DE VANZARI
ASTEPTAT
DURATA PROGRAMULUI
AUSTRIA Peste 13 ani 1500 € pentru cumpararea
unei masini noi Euro 4
30.000
de unitati
1 aprilie 09
31 decembrie 09
GERMANIA Peste 9 ani 2500 € pentru cumpararea
unei masini noi sau SH cu varsta
mai mica de un an si cu Euro 4
2.000.000
de unitati
14 ianuarie 09
31 decembrie 09
ITALIA Peste 9 ani 1500-2500 € pentru cumpararea
unei masini noi Euro 4 care emite
sub 140 g CO2/km (benzina) sau
sub 130 g CO2/km (diesel)
200.000
de unitati
7 februarie 09
31 decembrie 09
PORTUGALIA Peste 10 ani 1000 € (pentru masina veche de
peste 10 ani) sau 1250 € (pentru
masina veche de peste 15 ani) la
cumpararea unei masini noi care
emite sub 140 g CO2/km.
20.000
de unitati
1 ianuarie 09
31 decembrie 09
ROMANIA Peste 10 ani 900 € pentru cumpararea unei
masini noi
60.000
de unitati
21 martie 09
31 decembrie 09
SPANIA Peste 10 ani sau
peste 250.000 km
Credit cu taxe zero pentru primii
10.000 € din pretul unei masini noi sau SH cu varsta mai mica de 5 ani.  Masina cumparata trebuie sa costa  mai putin de 30.000 € si sa emita  sub 140 g CO2/km (masini noi) sau sub 160 g CO2/km (SH).
100.000
de unitati
1 decembrie 08
1 octombrie 10
LUXEMBURG Peste 10 ani 1500 € pentru cumpararea unei
masini noi care emite sub
150 g CO2/km sau 1750 €
pentru cumpararea unei
masini noi care emite
sub 120 g CO2/km.
n/a 22 ianuarie 09
1 octombrie 10
SLOVACIA Peste 10 ani 1000 € pentru cumpararea unei
masini care costa sub 25.000 de euro.
n/a 6 martie 09
31 decembrie 09
OLANDA Peste 9 ani 750-1000 € pentru un autoturism
si 1000-1750 € pentru o utilitara.
In schimbul banilor trebuie cumparata o masina noua sau mai putin
poluanta decat cea casata.
100.000
de unitati
iunie 09
decembrie 10

  • anonim, vineri, 10.04.2009 14:12
    program rabla

    Statul roman are o foarte mare vointa sa aiba un volum de vanzari de 60.000 unitati avand in vedere ca nu avem salariile celor din afara. ar trebui ori sa isi micsoreze asteptarile ori sa dea prima de casare de cel putin 1200E.

  • Autogreen, vineri, 10.04.2009 15:06
    politica e buna

    Statul roman are o politica foarte buna in aceasta privinta.

  • URAGANU, vineri, 10.04.2009 15:10
    realitate

    Realitatea este ca suntem abia in Luna 4-a la inceput si Dacia a vandut peste 10,000 Loganuri numai in Romania. Credeti ca nu vor completa cu inca 30-40,000 unitati pana la finele anului ? Eu sunt sigur ca se vor vinde ca painea calda.

  • mario, vineri, 10.04.2009 15:16
    spania

    sunt curios cum ar putea fii siguri de km masinii aia din spania :)

  • Costas, vineri, 10.04.2009 15:17
    Diferente

    La un calcul sumar Germania aloca 5 MLD de euro in timp ce in RO doar 54 mil adica de 100 ori mai putin in timp ce parcul auto roman e de 1000 de ori mai vechi decat cel din Germania. Sunt foarte curios cat s-a adunat in 2008 la buget din taxa de prima inmatriculare.

  • x, vineri, 10.04.2009 15:56

    La nemti era demult cam asa ceva,daca aveai o masina si vroiai sa cumperi una de la aceeasi firma,nici nu conta vechimea,aveau reduceri substantiale.

  • sebaa, vineri, 10.04.2009 16:33
    @ x

    Nu confunda programele de tip "Buy-Back" cu programele de innoire a parcului auto tip "Rabla"

  • ss, vineri, 10.04.2009 18:18
    rabla 2009

    Dragii mei , va spun ca programul RABLA 2009 este un fiasco ! Cel putin in prima etapa , unde vanzarile sunt sub orice critica. Informatia este cat se poate de veridica deoarece activez in sistem. Reducandu-se drastic creditarile (stateau la baza diferentei achizitiei auto de aprox. 7-10.000) dealerii auto s-au multumit in ultimele 4-6 luni cu vanzari de 5-10 unit / luna . Cei care mai au rable , nu mai au de unde face rost pentru diferenta sau sunt persoane juridice si trebuie sa faca multe artificii pentru a beneficia de program. Solutia ar fi ca incepand cu urmatoarea etapa sa scada nr de locuri si cresca cuantumul finantarii de la 900 euro la cel putin 2.000 euro. Oricum piata este suprasaturata , iar cei care mai au o bruma de bani achizitia unei masini ramane printre ultimele optiuni. Toate bune.

  • sunshine64sm, vineri, 10.04.2009 22:30
    Eu de unde pot sa-mi cumpar o rabla ?

    Tentativa de anunt: "Cumpar rabla de masina, asa de rablagita ca nici "RABLA" nu mi-o mai accepta. Rabla va fi folosita ca suport pentru flori, sau alte intrebuintari casnice." In cazul in care daca ma capat cu o rabla total rablagita, si care nu mai este acceptat nici de RABLA Rablelor de program, atunci e clar ca o s-o las la ruginit. Oricum nu intere pe nime'...

  • Sebi, sâmbătă, 11.04.2009 08:57
    @SS

    Eu nu stiu acuma exact care is prioritatiile prin tarile astea care au adoptat programu "Rabla" dar daca ma uit pe cifre in germania se pune accent pe achizitia de masini noi in timp ce in restul tarilor se pune accent pe casarea autoturismelor mai vechi si poluante. Aceasta varianta se pare ca se aplica si in romania, deci din aceasta cauza nu creste prima de casare.

  • Faya, luni, 13.04.2009 08:49
    TVA

    Statul are oricum de castigat avand in vedere ca da 1000 euro si incaseaza mai mult de 1000 euro din TVA.

  • Andrei Monciu, luni, 13.04.2009 12:33
    rabla

    si franta are un program rabla, de ea ati uitat?