Americanii nu mai au răbdare: aproape un sfert dintre potențialii clienți Tesla Model 3 au cerut returnarea avansului de 1.000 de dolari
23% dintre americanii care au vrut să cumpere Tesla Model 3 au renunțat în cele din urmă la achiziție și au solicitat returnarea avansului de 1.000. Constructorul susține că cifrele nu sunt atât de mari.
Tesla se confruntă cu un val de cereri de returnare a avansului de 1.000 de dolari plătit pentru rezervarea unui Model 3, ca urmare a întârzierilor de producție și, mai ales, a faptului că versiunile accesibile ale sedanului vor fi disponibile mai târziu.
Astfel, în cei peste doi ani de la lansarea rezervărilor și până acum, 23% dintre potențialii clienți au cerut returnarea avansului. Datele au fost furnizate de Second Measure, o companie care face analize pe baza datelor anonimizate ale achizițiilor realizate pe internet cu carduri de debit și de credit. În plus, compania susține că în luna aprilie numărul celor care au cerut returnarea avansului a fost mai mare decât numărul celor care au depus avans pentru un Model 3.
În replică, oficialii Tesla s-au limitat să afirme că datele prezentate sunt diferite de cele oficiale și că, până la finalul lunii martie, numărul total al persoanelor care au depus avansul de 1.000 de dolari a fost de peste 450.000. Totuși, americanii nu au menționat câți clienți au cerut returnarea avansului. Până în prezent, circa 8% dintre cei care au depus avansul și-au configurat deja mașina, astfel că nu mai pot beneficia de returnarea avansului.
Pe de altă parte, Elon Musk a anunțat marți seara că Tesla a ajuns la o producție de 3.500 de unități pe săptămână și că va reuși să-și îndeplinească în cele din urmă obiectivul de a produce 5.000 de unități pe săptămână la finalul lunii iunie.
Via Automotive News, The Verge