
Americanii de la Faraday Future anunță un viitor rival pentru Tesla Model Y
Compania americană Faraday Future a dezvăluit prima imagine teaser cu un viitor model electric. Noul model va purta numele FX 4 și promite să fie un rival pentru Tesla Model Y la prețul unei Toyota RAV4.
Faraday Future, compania americană de mașini electrice cunoscută pentru modelul FF91, a anunțat un nou model în gama sa. Cu această ocazie, producătorul a publicat prima imagine sugestivă cu noul model, care va fi botezat FX 4.
Din primele informații, noul model al start-up-ului american va fi un rival pentru Tesla Model Y la prețul unei Toyota RAV4. Imaginea oficială arată doar semnătura luminoasă a viitorului model, care va avea faruri unite printr-o bandă LED și sigla Faraday Future iluminată.
Compania mai spune despre noul FX 4 că are „cel mai mare potențial de a deveni un adevărat blockbuster și de a deschide piața mainstream de mașini electrice.” Precomenzile pentru viitorul model urmează să fie deschise până la finalul acestui an. Deocamdată, Faraday Future nu a confirmat anul lansării noului FX 4.
via Carscoops