Amenda minimă pentru parcarea pe locurile rezervate persoanelor cu handicap se dublează din 25 iulie la 2.000 de lei

Publicat vineri, 24.07.2020 12:51 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

Persoanele care parchează pe locurile rezervate persoanelor cu handicap vor plăti din 25 iulie o amendă cuprinsă între 2.000 și 10.000 de lei, la care se adaugă și ridicarea mașinii.

Parcarea pe locurile destinate persoanelor cu handicap este pedepsită în prezent cu amendă cuprinsă între 1.000 lei și 2.000 lei, însă acest lucru nu împiedică numeroși șoferi să folosească aceste locuri chiar dacă nu au acest drept.

Autoritățile au anunțat încă din anul 2018 un proiect de lege pentru mărirea semnificativă a amenzilor, însă acesta a fost votat abia recent și publicat acum în Monitorul Oficial.

Noua lege va intra în vigoare de sâmbătă, 25 iulie, și prevede dublarea amenzii minime, dar și creșterea amenzii maxime de 5 ori. Astfel, amenda va fi cuprinsă între 2.000 lei și 10.000 lei, iar măsura ridicării mașinii de pe locul de parcare va rămâne în continuare valabilă.

"Parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap (n.r - se va sancționa) cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv", se menționează în textul legii.

În expunerea de motive care a însoțit proiectul, parlamentarii afirmă că în acest fel persoanele cu handicap vor avea posibilitatea de a beneficia de drepturile conferite de lege.

"Obiectivul este de a oferi persoanelor cu handicap posibilitatea de a se bucura de drepturi depline și de a beneficia complet de participarea la viața socială și economică", se precizează în lege.

Via Avocatnet

  • netam-nissan, vineri, 24.07.2020 13:07

    citeam ca cam jumate din parlamentari au adeverinta de handicapat ca sa nu dea impozite. dar si sa aiba loc de parcare la carfur unde ii detectez din stivuitor dupa burtile scoborite din jipane babane inainte sa le vad actibildu de acces la senat sau camera dezaxatilor. la mintea cocosului (chiar handicapat si el) ca au votat legea asta sa ne arda mai tare. si mai handicapati ca ei sintem insa noi zic eu ca alfel nu ne-am lasa condusi de ei

  • @netam, vineri, 24.07.2020 13:45

    Eu cred ca acum ar trebui sa se ia alta masura: BMW trebuie sa vina din farbrica cu semn de handicapat incorporat in parbriz. Ca multi mai sunt care parcheaza in toate felurile posibile, inclusiv pe 2 locuri.

  • noname00, vineri, 24.07.2020 15:27

    Cum am scris in trecut legat de stitri asemanatoare - marimea amenzilor este irelevanta atata timp cat legea nu se pune in aplicare. 1000 lei era o amenda suficient de mare.

  • someone, vineri, 24.07.2020 15:44

    @ noname: era fain o anexa la amenda: o plateste politaiul de la mall daca nu da amenda celui ce o incalca. @@netam: sant de acord cu tine si cu toti de calitatea soferilor bmw de la noi din tara, dar azi am vazut un contra-atac al uni S-klasee volan pe dreapta cu nr de irlanda, de m-a facut sa cer scuze soferilor bmw . incepe sa nu tina de masina chestia asta

  • aha, vineri, 24.07.2020 16:08

    Absolut degeaba! Pentru ca nu se aplica amenzi, asa cum nu se aplica nici pentru parcare aiurea, pe trotuar sau pe piste de bicicleta. Cu 5 scutere si politisti locali dotati cu aparate foto si chitantiere s-ar face curatenie intr-o sapatamana intr-un oras de marimea Bucurestiului.

  • mircea badea, sâmbătă, 25.07.2020 22:53

    daca ai votat pnl/pdl/pmp/usr sau iohanus, eu zic ca ai dreptul..

  • noba, luni, 27.07.2020 15:39

    Vezi poate chemam motococlistul. Stii tu care.

  • Cand_oare, marţi, 28.07.2020 20:42

    Sper sa prind momentul in care vor fi camere la fiecare colt de bloc, strada, etc, conectate la un sistem ce-ti va trimite automat amenda acasa, imediat ce ai incalcat legea. Fie ca ai aruncat un gunoi din masina, ai trecut pe rosu si nu in ultimul rand ai parcat pe un loc destinat exclusiv persoanelor cu handicap. Stiu ca este un vis care poate nu va devenii realitate in Romania, dar speranta moare ultima.

  • Cand_oare, marţi, 28.07.2020 21:01

    In occident exista politie pt. aproape orice, in Elvetia un prieten si-a "permis" sa-si arunce sacul de gunoi in tomberonul altei persoane, in cateva zile a primit amenta 200 de franci elvetieni de la politia gunoiului pt. fapta comisa.

  • Dana, vineri, 30.06.2023 00:40

    Dar persoanele care au probleme locomotorii si nu se incadreaza in nici un grad de handicap? Sunt persoane in scaun cu rotile din cauza problemelor ortopedice, nici o comisie nu le elibereaza certificat de handicap. Pt acestia de ce nu se fac locuri speciale? Sunt in aceeasi situatie ca si cei cu dizabilitati. Ce rezolvare exista pentru ei?