Ambițiile BMW: nemții vor să lanseze 12 modele 100% electrice și 13 hibrizi cu autonomie de până la 700 de kilometri

Publicat marţi, 05.12.2017 14:57 de Petre Barac

BMW a anunțat un plan prin care vrea să lanseze 25 de modele cu propulsie electrică sau hibridă până în 2025. La data respectivă, 25% din vânzările companiei ar urma să fie asigurate de mașinile electrificate.

“Number One > Next” este numele strategiei prin care BMW vrea să își dezvolte gama pornind de la modelele i și iPerformance.

Nemții pregătesc lansarea a 25 de modele noi până în 2025: 12 mașini 100% electrice și 13 hibrizi. Constructorul speră ca, până atunci, vânzările sale să fie asigurate în proporție de 25% de către mașinile “prietenoase cu mediul”.

Planul BMW se bazează pe modificarea platformei CLAR, pe care va debuta primul lor model autonom iNext în 2021. Ulterior, nemții vor să introducă în portofoliu și alte mașini cu tehnologii autonome.

Noua platformă va fi mai flexibilă și va permite niveluri diferite de autonomie pentru mașinile electrice: modelele Seria 3 vor avea autonomie de 450 km, respectiv 550 km, în timp ce Seria 5 va avea autonomie de până la 700 de kilometri.

Totodată, BMW lucrează și la îmbunătățirea propulsiei hibride, urmând ca puterea și cuplul motor să crească, odată cu mărirea spațiului pentru bagaje la nivelul mașinilor convenționale.

Via Autoexpress

 

  • Lexmark, marţi, 05.12.2017 14:59

    Se pare ca le convine parteneriatul cu Toyota...

  • Alex.Seremet.BMW, marţi, 05.12.2017 16:34

    Salut, parteneriatul cu Toyota, cum am explicat, nu este despre hibride.

  • Edikkk, marţi, 05.12.2017 21:06

    Culmea... nu Toyota cu tot Prius... nu Nissan cu tot Leaf si Note e-power... nu Renault cu Zoe.... ci BMW lanseaza cele mai multe modele electrice si hibride !! Bravo lor ! Mai ales ca sunt o marca cu multe modele sport si de putere !! Bravo BMW !

  • LEXMARK, miercuri, 06.12.2017 09:00

    @Alex.Seremet.BMW Really?... Dar despre ce este vorba in acel parteneriat stimabile? http://www.automarket.ro/stiri/toyota-le-imprumuta-nemtilor-de-la-bmw-tehnologia-lor-hibrida-45423.html

  • OVIDIU, miercuri, 06.12.2017 16:22

    COPII CALM BMW SI TOATE GERMANELE SUNT IN URMA CU TEHNOLOGIA ELECTRICA SI HIBRIDA SE STIE ASA CA VETI VEDEA CUM CHINA V-A FII FRUNTEA IN CURAND A SE VEDEA CAZUL VOLVO CEI CARE AU DEJA IN CHINA FABRICI AUTO A SE VEDEA CITROEN VOR TRECE SI EI IN FATA