Am văzut pe viu noul Renault 4 E-Tech! Iată 5 lucruri esențiale
Renault ne-a invitat la Salonul Auto de la Paris pentru a lua parte la premiera mondială a unui model important pentru marca franceză. Este vorba despre noul Renault 4 E-Tech, adică pur electric. Ți-am pregătit un articol cu 5 lucruri esențiale.
În anii '60, francezii de la Renault au prezentat lumii întregi un model emblematic. Este vorba despre originalul 4L, care a fost mai mult decât o simplă mașină. Acest model a reușit să se ridice la rangul de simbol al libertății, în contextul în care și-a făcut apariția ca răspuns la schimbările sociale radicale din acea perioadă.
Renault 4 nu făcea discriminare: era o mașină versatilă, pentru toată lumea.
Succesul nu a încetat să apară. De-a lungul unei cariere care s-a întins pe o durată de 30 de ani, Renault 4 a fost comercializat în peste 8.1 milioane de exemplare, pe cinci continente și în peste o sută de țări. Astfel, a devenit cel mai vândut model Renault la nivel global și a patra cea mai vândută mașină din toate timpurile.
A fost produs în Europa, America de Sud, Africa și chiar Oceania.
Anii au trecut, dar constructorul francez de automobile nu l-a uitat. În 2022, cu ocazia Salonului Auto de la Paris, Renault a confirmat faptul că celebrul 4 se întoarce, odată cu prezentarea conceptului 4Ever Trophy.
Acum, la o distanță de doi ani de la acest moment, Renault s-a întors la Salonul de casă cu nu mai puțin de 7 premiere mondiale. Printre acestea se numără, desigur, și noul 4 E-Tech. Așadar, pur electric.
Noi am asistat la premiera mondială a noului Renault 4 E-Tech și ți-am pregătit un articol cu 5 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi despre el.
1. PRIMA GRILĂ DIN INDUSTRIE, ILUMINATĂ ȘI REALIZATĂ DINTR-O SINGURĂ BUCATĂ
Înainte să vorbim despre designul noului Renault 4 E-Tech, haide să vedem unde îl poziționăm. În primul rând, noul model al francezilor se încadrează în segmentul B, cu o lungime de 4.14 metri (+9 cm față de Clio și -9 cm față de Captur), o lățime de 1.80 metri, o înălțime de 1.57 m și un ampatament care măsoară 2.62 metri.
Așadar, observăm că are o înălțime egală cu cea a lui Captur. Cele două modele diferă, însă, din punct de vedere al gărzii la sol: 18.1 cm, cu 1.2 cm mai mare decât în cazul lui Captur.
Dacă Renault 5 E-Tech este, mai mult, un model urban, noul 4 E-Tech se poziționează o treaptă mai sus și se adresează unui public mai larg. Cu alte cuvinte, îți va permite să faci excursii cu familia, în afara orașului.
Din punct de vedere estetic, noul Renault 4 E-Tech face destul de multe trimiteri la modelul original. Liniile capotei continuă până în partea inferioară a grilei, spoilerele față/spate includ un ornament la fiecare capăt, geamurile din lateral-spate sunt situate în spatele tetierelor, iar 3 linii distinctive sunt sculptate în panourile portierelor.
Mai departe, plafonul păstrează liniile modelului din anii '60, dar includ acum bare de plafon, iar forma stopurilor te poartă, și ea, cu imaginația la orginalul R4. Nu în ultimul rând, hayonul este ascuns în interiorul spoilerului.
3 NIVELURI DE ECHIPARE
Există 3 niveluri de echipare, denumite Evolution, Techno și Iconic. Indiferent de alegerea făcută, jantele cu diametrul de 18 inch sunt standard. Ele au denumiri ca Jogging, Sixties sau Parisienne, fiecare făcând trimitere la o ediție limitată a modelului Renault 4.
Paleta de culori exterioare include 7 nuanțe: Alb Glacier, Gri Urban, Negru Starry, Roșu Carmin, Maro Terracotta, Albastru Cloud și Verde Hauts-de-France. Aceasta din urmă este practic aceeași cu nuanța Albastru Ile-de-France, care datează din 1961, dar are un finisaj mai sidefat.
Sunt disponibile două opțiuni de personalizare pentru plafon, capotă, aripi și spoilerele față/spate: Fl4sh propune nuanțele Galben/Albastru Cloud, iar NumbeR4 culorile Argintiu/Cupru.
Am lăsat la final, poate, cel mai important element de design, care îi oferă o personalitate aparte noului Renault 4 E-Tech. Este vorba despre grila frontală.
O premieră în industria auto, grila este iluminată (printr-o singură linie neîntreruptă) și confecționată dintr-o singură bucată. Ea unește cele două faruri rotunjite, iar logo-ul mărcii franceze, din centru, este, la rândul său, iluminat.
Grila, cu o lungime de 1.45 metri, a fost creată de la zero. Astfel a fost o provocare atât pentru departamentul de inginerie, dar și pentru producție. În cazul unui incident nefericit, este posibil să fie înlocuită doar sticla din policarbonat. Cu alte cuvinte, în caz de accident, nu trebuie să schimbi întreaga grilă sau farurile.
2. TRAPĂ RETRACTABILĂ, DIN MATERIAL TEXTIL
Spuneam că noul model al mărcii din Hexagon este disponibil în 3 niveluri de echipare. Fiecare are propria ambianță interioară, după cum urmează: Evolution propune culori deschise pentru tabloul de bord și pentru panourile portierelor, în contrast cu griul închis al tapițeriei matlasate. Cusăturile superioare sunt în culorile steagului francez.
Denimul este rezervat pentru nivelul de echipare Techno. Avem o țesătură reciclată, într-o nuanță de albastru închis (care seamănă cu blugii), nituri de cupru pe părțile laterale ale scaunelor și o tapițerie cu pătrate matlasate la nivelul bordului și la nivelul panourilor portierelor.
Echiparea Iconic vine cu scaune îmbrăcate în material textil, reciclat, de culoare neagră, cu accente galbene și gri. Pe tabloul de bord, numele modelului a fost gravat cu laser și este iluminat din spate.
ECRAN CENTRAL DE 10 INCH, INDIFERENT DE ECHIPAREA ALEASĂ
În spatele volanului avem un ansamblu care include două ecrane. Primul, cu dimensiuni de 7 sau 10.1 inch, este rezervat pentru instrumentarul de bord digital. Cel de-al doilea este display-ul central al sistemului multimedia, cu o diagonală de 10 inch pe toate versiunile.
Acesta din urmă dispune de sistemul OpenR Link, cu Google încorporat. Asta înseamnă, printre altele, că ai la dispoziție o serie de aplicații cunoscute, cum ar fi Maps, Waze, Amazon Music, SongPop, L'Equipe și Vivaldi.
Există și câteva aplicații noi, cum ar fi Canal+, Nextory și Radio France.
Nu lipsește asistentul virtual Reno cu ChatGPT, pe care îl știm de la Renault 5 E-Tech. Pe scurt, este programat să răspundă la cele mai frecvente 200 de întrebări adresate de clienți și poate oferi răspunsuri la diverse întrebări de cultură generală.
Dacă tot suntem la capitolul multimedia, trebuie să amintim de sistemul audio Harman Kardon cu o putere de 410 W, prezent deja pe Scenic E-Tech. Acesta oferă 9 incinte, inclusiv un subwoofer în portbagaj, și 5 moduri de ascultare, create în parteneriat cu legendarul muzician Jean-Michel Jarre.
În materie de spațiu interior, noul Renault 4 E-Tech are câțiva ași ascunși în mânecă. De pildă, spațiile de depozitare din habitaclu însumează 23.3 litri și includ, printre altele, compartiment de depozitare pentru o sticlă, în partea din spate a consolei, dar și un buzunar pentru hărți și telefon pe spătarul fiecărui scaun din față.
Portbagajul are un volum de încărcare de 420 de litri, iar pragul de încărcare este de doar 61 centimetri (-10 cm față de concurență), datorită faptului că hayonul se extinde până la bara de protecție.
Din cei 420 de litri, 35 de litri sunt rezervați pentru spațiul de depozitare de sub planșeul portbagajului. Spațiu suficient pentru cablurile de încărcare, spre exemplu.
SCAUNUL PASAGERULUI DIN FAȚĂ ESTE RABATABIL
Spuneam că originalul Renault 4 a fost o mașină extrem de versatilă. Nici varianta modernă nu dezamăgește din acest punct de vedere. Scaunul pasagerului din față poate fi rabatat complet și, împreună, cu bancheta spate, rabatabilă și ea, creează o lungime de încărcare de 2.20 metri.
Ampatamentul de 2.62 metri se traduce în felul următor: spațiul pentru genunchi, pe rândul doi de scaune, este de 16.4 cm, similar cu ce oferă Captur, cu bancheta din spate ușor împinsă înapoi. De asemenea, spațiul pentru cap, de 85.3 cm, este similar cu cel al lui Captur. Mașina poate găzdui până la 5 pasageri.
La interior, personalitatea noului Renault 4 E-Tech este subliniată de plafonul retractabil din material textil. De culoare neagră și rezervat pentru echipările Techno și Iconic, acest plafon este o aluzie la R4 Plein Air. De aici și numele Plein Sud.
Trapa este fabricată din plastic, iar materialul textil se retrage în 3 pliuri. Plafonul retractabil are o lățime de 80 cm și o lungime de 92 cm.
Pentru că noul Renault 4 E-Tech Plein Sud a fost proiectat încă de la început cu trapă, spațiul pentru cap nu este afectat.
Ca opțiuni de personalizare, clienții au mai multe variante pentru vârful selectorului transmisiei, montat pe volan, care seamănă cu carcasa unui ruj. Pot alege între Numărul 4, WT4, Renault 4 și modelul de tip brățară.
Totodată, au la dispoziție o serie de accesorii, inclusiv un organizator, compartimente de depozitare suplimentare, dar și un coș de răchită, țesut, pentru transportarea unei baghete. Acesta și-a făcut debutul odată cu noul 5 E-Tech.
3. PÂNĂ LA 150 CP ȘI 400 DE KILOMETRI AUTONOMIE
Deși este frate de platformă cu Renault 5 E-Tech, și chiar împart 68% dintre componente, noul 4 E-Tech are câteva particularități tehnice. De pildă, ampatamentul este mai lung cu 8 cm, iar garda la sol cu 4 cm mai înaltă.
Motorul electric este disponibil în două versiuni de putere, 120 CP și 150 CP. Renault propune, de asemenea, două capacități pentru bateria litiu-ion cu tehnologie NMC (Nickel Mangan Cobalt): 40 sau 52 kWh. Acumulatorul este compact și cântărește mai puțin de 300 de kilograme.
Versiunea de 150 CP și 245 Nm, echipată cu bateria de 52 kWh, ajunge la 100 de km/h în 8.5 secunde, iar repriza 80-120 km/h durează mai puțin de 7 secunde. Viteza maximă este limitată electronic la 150 km/h.
Autonomia, în acest caz, este de până la 400 de kilometri cu un plin de energie. Că tot veni vorba, această versiune include un încărcător DC de 100 kW. La stații rapide, bateria se încarcă de la 15 la 80% în 30 de minute.
De cealaltă parte, versiunea cu 120 CP și 225 Nm, este ehipată cu bateria de 40 kWh. Autonomia depășește 300 de kilometri, potrivit Renault, iar încărcarea rapidă se poate face la stații cu până la 80 kW (15-80% în 30 de minute).
MAȘINA ÎȚI POATE ALIMENTA CU ENERGIE ELECTRICĂ ESPRESORUL DE CAFEA
Indiferent de versiunea aleasă, primești un încărcator bidirecțional AC de 11 kW. Include funcțiile V2L (vehicle-to-load), adică poate alimenta cu energie electrică un dispozitiv de 220V, dar și V2G (vehicle-to-grid). Asta înseamnă că poate trimite energie electrică în rețea, iar în acest fel poți economisi cu până la 50% la încărcarea la domiciliu.
O premieră, pentru un model Renault, este funcția One Pedal. Pe scurt, maximizează frânarea regenerativă atunci când șoferul eliberează pedala de accelerație, iar mașină încetinește până la oprirea completă a roților. Această funcție este disponibilă de la echiparea Techno în sus.
Pentru a compensa lipsa tracțiunii integrale, noul 4 E-Tech propune sistemul de control al tracțiunii Extended Grip, cu două moduri noi: Snow și All-Terrain.
Suspensia față a fost preluată de la Clip, Captur și 5 E-tech electric, dar a fost optimizată, diametrul de bracaj este de 10.8 metri, iar suspensia spate are geometrie multi-link. Mai mult, este prezent un nou sistem de frânare dinamică (combină frânarea și ESP în același modul).
4. DIN PUNCT DE VEDERE AL SIGURANȚEI, DEPĂȘEȘTE CERINȚELE GSR II
Noul Renault 4 E-Tech electric pune mare preț pe siguranța pasagerilor, tocmai de aceea vine echipat cu un pachet de sisteme de asistență care depășesc cerințele noului standard GSR II.
Lista include, printre altele, alertă pentru atenționarea șoferului, frânare automată de urgență la mersul cu spatele, senzori față și spate cu funcție de mențiere a benzii de rulare și alertă de ieșire sigură pentru pasageri.
Este prezentă și tehnologia Active Driver Assist, care permite o conducere semi-autonomă de nivel 2.
Francezii nu au uitat de funcția My Safety Switch. Aceasta permite activarea unor setări preferate, pentru 5 sisteme de asistență, prin simpla apăsare a unui buton.
5. FABRICAT, CU MÂNDRIE, ÎN FRANȚA
Atunci când vine vorba despre mândrie națională, puține popoare se pot compara cu francezii. Tocmai de aceea, Renault susține cu mândrie că noul 4 E-Tech electric este fabricat în Franța, mai exact la uzina din Maubeuge.
Pentru a menține costurile de producție cât mai scăzute, noul model cu zero emisii va fi inclus în același flux de producție cu modele ca și Kangoo, Nissan NV250 și Mercedes-Benz Citan.
Desigur, pentru că vorbim despre o mașină cu anumite particularități, a fost necesară dezvoltarea de resurse specifice. Ne referim aici la insule de asamblare a caroseriei pentru portiere și portbagaj, o instalație specială pentru trapa retractabilă, unelte noi, dar și un robot de vopsire "jetprint".
Acesta din urmă realizează vopsirea în două tonuri, proces prin care elimină mascarea prin folie de plastic. Robotul aplică vopseaua numai acolo unde este nevoie.
Așadar, mașina este asamblată la uzina din Maubeuge, motorul electric fără elemente rare este produs în Cleon, iar acumulatorul este fabricat la Ruitz. Din martie 2025, bateriile vor fi produse la gigafabrica din Douai.
De asemenea, 75% dintre furnizori se află la mai puțin de 300 de kilometri de complexul Ampere ElectriCity (Douai, Maubeuge și Ruitz).
Pentru a fi cât mai prietenos cu mediul înconjurător, noul Renault 4 E-Tech are o rată generală de reciclare de 88.6% și utilizează 26.4% materiale din economia circulară (inclusiv 19.2% materiale reciclate).
Dacă tot s-au apucat, după R4- E Tech și R5, ar fi interesant un remake după variantele E - Tech pentru R8 și R12 Gordini.