Alpina prezintă noul XB7 Manufaktur: costă 190.500 de euro în Germania
Acesta este noul Alpina XB7 Manufaktur, o versiune și mai exclusivistă a modelului XB7. În Germania, SUV-ul de lux pornește de la 190.500 de euro, iar livrările vor demara în luna martie 2025.
Alpina, acum parte din BMW, a lansat modelul XB7 în urmă cu patru ani, iar în 2022 a primit un facelift. În toți acești ani, germanii au produs 2.880 de unități, dintre care aproximativ 550 au ajuns pe piața europeană.
Ca și cum n-ar fi fost destul de exclusivist, Alpina prezintă acum o versiune îmbunătățită, mai luxoasă decât înainte. Numele său este XB7 Manufaktur.
Pentru exterior, Alpina a pregătit jante noi de 23 de inch, finisate în nuanța Aluminium Satin, dar și un difuzor de aer ușor revizuit. Clienții au la dispoziție mai multe nuanțe exterioare, inclusiv cele deja cunoscute: Albastru Alpina și Verde Alpina II. Desigur, pot opta și pentru nuanțe din catalogul BMW Individual.
Cel mai rafinat interior pe care îl poți comanda se numește Lavalina, iar pielea de cea mai bună calitate îmbracă mai toate componentele. Spre exemplu, artizanii Alpina petrec 100 de ore numai să taie, să împartă și să coasă cele 427 de fâșii individuale de piele.
Nu mai trebuie spus că tapițeria din piele poate fi finisată în orice culoare dorește clientul. Nu lipsesc emblemele speciale Manufaktur sau plăcuța Alpina montată pe consola centrală.
Alpina XB7 Manufaktur este echipată cu un motor V8 de 4.4 litri, twin-turbo, care livrează 621 CP și 800 Nm ambelor punți, prin intermediul unei transmisii automate cu 8 rapoarte. Fiind vorba despre un model Alpina, suspensia și direcția au setări specifice.
În Germania, SUV-ul pregătit de Alpina pornește de la 190.500 de euro. Primele exemplare vor fi livrate în luna martie 2025.
via Alpina
Cine n-are bani de Rolls sau Bentley isi poate cumpara aceasta masina. Este prea tare. Oare in Romania exista asa ceva, macar XB7?