Alonso susține că performanțele McLaren nu contează în perspectiva anului 2019: "Viitorul meu depinde de direcția în care merge F1"
Fernando Alonso susține că numele competiției în care va concura anul viitor depinde mai multe de direcția în care merge Formula 1 decât de performanțele obținute în prezent cu McLaren.
Fernando Alonso a abandonat în ultimele două curse de Formula 1 desfășurate la Monaco și Montreal, iar rezultatele contrastează puternic cu cele obținute în Campionatul Mondial de Anduranța cu Toyota.
Înaintea Cursei de 24 de ore de la Le Mans în care are mari șanse să obțină victoria, pilotul spaniol a dezvăluit că planurile sale de viitor vor fi influențate semnificativ de direcția în care merge Formula 1 ca sport.
"Cel mai important lucru pentru mine este direcția în care merge Formula 1. Nu mă gândesc prea mult la cât de competitiv voi fi anul viitor pentru că este imposibil de anticipat. Este un campionat al constructorilor, nu un campionat al piloților", a declarat el.
Alonso este astfel mai preocupat de aportul piloților în competiții, sugerând astfel că nu apreciază un sport în care piloții nu au un cuvânt de spus decisiv din punct de vedere tehnic.
"Nu este vorba despre cât de competitiv ești. Ideea este cât de important devine aportul pilotului și care este direcția pe care vrea să o ia sportul", a adăugat el.
Presa internațională a speculat anterior că Alonso ar putea concura anul viitor în competiția nord-americană IndyCar.
Via Motorsport
-
serban, joi, 14.06.2018 18:24
Cititi va rog declaratia lui Toto Wolff, in motorsport.com, despre omul Alonso, despre pilotul Alonso si de ce crede ca acesta nu va mai ajunge niciodata la una din cele trei echipe de top. Este o declaratie de bun simt si de adevarat sef. Parerea mea este ca, desi bun, nu mai poate avansa mai sus de stadiul McLaren si ca ar face bine sa se indrepte, cat mai are timp, spre alte tinte din competitii, gen Indy, in F1 cariera ii este incheiata. Dar daca tine neaparat sa ramana si pe mai departe la McLaren ...
-
lol, joi, 14.06.2018 19:53
"Nu este vorba despre cât de competitiv ești. Ideea este cât de important devine aportul pilotului și care este direcția pe care vrea să o ia sportul" Una e ce spune popa, alta e ce face popa ... Alonso merge in LM unde aportul pilotului Alonso poa' sa fie cat de mic, cursa se castiga oricum, prin lipsa concurentei, prin ordine de echipa.
-
Popa, joi, 14.06.2018 19:55
@serban: Ai citit declaratia lui Alonso despre "trofee nemeritate"? O fi un pilot foarte bun, dar sa spui ca altii au castigat trofee nemeritate... sa fim seriosi... n-a trecut inca peste 2010-2013 si 2014-2017? Inteleg ca-i suparat pe Vettel ca i-a luat locul la Ferrari, dar daca nu ma insel, inca din 2013, Alonso vroia sa plece de la Ferrari, si tot la McLaren vroia sa se duca iar McLaren sunt... intr-o gaura abisala in acest moment... P.S. Scuze am cautat acel articol, te rog da-mi un link, nu l-am gasit... scuze...
-
Radu, vineri, 15.06.2018 08:45
"Vulpea care nu ajunge la struguri zice ca sunt acrii". Daca n-ar fi Hamilton la Mercedes, Toto si l-ar dori pe Alonso (si nu numai Toto). E drept ca pretentiile financiare ale lui Alonso sunt mari, dar ar fi dispus sa mai lase. Oricum, la echipele de top locurile sunt ocupate, iar la o echipa cu masina slaba, n-are rost sa vina. Despre valoarea lui Alonso n-are rost sa discutam, e cunoscuta de toata lumea.
-
serban, vineri, 15.06.2018 11:58
@Popa Îmi pare rău dar nu-l mai găsesc, este in motorsport.com, varianta în franceză, ca și subarticol la un articol principal. În esență Wolff spune că Alonso este un pilot foarte bun, dar că lasă foarte mult de dorit ca și caracter, amintind de conflictele avute la prima descălecare McLaren, de suta de milioane plătită de aceștia, de modul de lucru conflictual avut la Ferrari și de tendința de a-și subordona, prin orice mijloace, echipa tehnică cu care lucrează. Fapte care, după Wolff, i se permit la McLaren, dar îl fac incompatibil cu cele trei mari. Bine, declarația este mult mai lungă și mai complectă. @Radu Care struguri sunt acri ? Mercedes l-a ofertat pe Alonso, înaintea lui Bottas, dar acesta a răspuns, prin intermediul impresarului, că rămâne la Mclaren, să ia campionatul cu ei !!! Frica să nu fie zdrobit de Hamilton, foamea de bani ușori, cu coechipier de doi lei ? Senna declara în '93 că s-ar duce pe jos și gratis la Williams, numai să aibă cea mai bună mașină ! Diferența este că Senna știa că este cel mai bun, iar Alonso știe că sunt alții mai buni ca el ! De altfel, în ultimii ani, și-a oferit serviciile numai după ce locurile la cele trei mari au fost ocupate. Fără excepție !
-
lol, vineri, 15.06.2018 14:56
@serban Exact, Alonso stie ce inseamna sportul de performanta, stie ca sunt altii mai buni. Isi pregateste o iesire frumoasa din F1, adica nu lasa lucruri sa-i umbreasca, cariera. Cum ar fi fost sa-l bata tocmai Vettel la Ferrari sau sa sa si-o ia din nou de la Ham dar mai rau? Partea proasta e ca procesul asta al lui de retragere murdareste F1. Critica F1 ipocrit fiind. Vezi doamne de ce nu ramane el in F1. Parca ceilalti piloti nu au aerul asta superior.
-
serban, vineri, 15.06.2018 16:50
@lol Oricâte mânuțe roșii ne-ar da fanii lui Alonso, câteva lucruri sunt certe și le vor înțelege și ei, la timpul lor. Viitorul lui în F1, cât va mai fi, nici vârsta nu-l mai ajută, nu va trece mai sus de McLaren, adică un nivel cel mult mediu. Nu este suficient să te autoconsideri "unul dintre cei mai buni din istorie", chiar trebuie să fii și nu tu, alții trebuie să te categorisească astfel, ceea ce, având în vedere rezultatele din ultimii cinci ani și starea conflictuală cultivată permanent, devine din ce în ce mai puțin probabil. Mi-a plăcut foarte mult în anii când se bătea cu Scumi, dar mi-e teamă că va rămâne în istoria F1 doar ca fiind singurul pilot pentru care o fostă mare echipă a renunțat la un furnizor de motoare, prostie uriașă după părerea mea. Și tot părerea mea este că va rămâne cantonat în categoria piloților de mijloc, gen Lauda, Piquet, sau Hakkinen, dar nu în categoria celor cu adevărat mari.
-
lol, vineri, 15.06.2018 17:20
Pai ala e locul lui de facto, cu Damon Hill, Villeneuve juniorul, Hakkinen. Nu se plictiseste ca nu e singur, mai sunt si Kimi, Button, Mansell.
-
lol, vineri, 15.06.2018 17:25
Alonso se da peste cap in LM acum. Sper sa nu vad ceva urat, sa nu strice LM-ul cu prezenta-i. La LM ordinele de achipa sunt acceptabile cata vreme sunt pentru siguranta, pentru a plasa cat mai multe masini de echipa cat mai sus. Dar altfel, de dragul publicitatii, nu.
-
AyrtonSenna1991, vineri, 15.06.2018 17:48
@ lol , serban. Dacă la voi Hakkinen , Mansell si Piquet sunt piloți de duzină , nu mai e nimic de comentat. Si cine ma rog au fost piloți de vârf ai F1 ? Salo , Irvine , Herbert , Panis ? Eu cred că dacă ar fi concurat acum în " Marele Circ " si Taki Inoue cu un Mercedes sau Ferrari termina in primi 6 la finalul sezonului. Bine la voi etalonul absolut e Lewis Hamilton care este după părerea voastră cel mai bun pilot al vremurilor trecute , prezente si viitoare vorba lui Neubauer.
-
lol, vineri, 15.06.2018 17:58
La Irvine te gandesti tu? Mai trage o fisa! Zic si eu ... poate ti-a scapat ceva.
-
serban, vineri, 15.06.2018 18:31
@AyrtonSenna1991 Nu fi ridicol amice, învață să citești în română și pe urmă comentează, nu aiurea, unde ai văzut tu la mine formularea "piloți de duzină" ? Te-ai botezat degeaba cu numele unei legende, dacă pe tine te duce mintea la Irvine, sau Panis și nu la Senna, Schumi, sau Villeneuve ! Vorba lui lol, mai trage o fisă și încă una și încă una, până îți iese !
-
AyrtonSenna1991, vineri, 15.06.2018 18:45
@serban Eu am vorbit la plural. Si nu am făcut aluzie la tine când am spus acea expresie. Eu am fost ironic când i-am menționat pe respectivii deoarece tu ai spus despre Hakkinen , Lauda si Piquet ca au fost piloți de nivel mediu. Normal ca Panis sau Irvine nu au fost piloți de vârf. Dar dacă tu nu înțelegi aluziile eu nu am ce sa îți fac. În concluzie te-ai făcut de râs și cauți și tu afirmare pe blocul asta bagandu-te sub protecția " bunului meu prieten " lol ( am fost ironic si aici , să nu crezi ca am vreo părere comuna cu el ).
-
lol, vineri, 15.06.2018 19:53
Cum sa nu avem pareri comune?! Amandoi credem ca Alonso e un fel de Chuck Norris al motorsportului.
-
serban, vineri, 15.06.2018 21:14
@Ayrton-Senna1991 "Dacă la voi Hakkinen, Mansell și Piquet sunt piloți de duzină, nu mai e nimic de comentat". Stai rău cu atenția distributivă, omule ? Uiți ce ai scris de la o frază la alta ? Și stai la fel de rău la capitolul ironie amice, iar aluziile tale ... prefer să nu le categorisesc. Vreau să mă afirm pe acest site ? Mai ales "băgându-mă" sub pulpana cuiva ? Ca să fiu elegant, devii rizibil, ăsta este un site de comentarii, simple comentarii, nu de teste IQ și de afirmări personale. Poate o fi pentru tine, pentru mine, nu.
-
mobius, vineri, 15.06.2018 22:13
Este pilotul despre care se vorbeste cel mai mult, aproape toate comentariile vorbesc sau fac aluzie la el (Alonso). Unii (mai frustrati), il critica, altii (mai avizati si nu ma refer la mine), il lauda. Asta spune, cred eu suficient despre valoarea sa, adica spune clar ca este cel mai bun. Eu as spune ca povestea cu strugurii se aplica lui Toto Wolff, el l-a ofertat pe Alonso, iar acesta l-a refuzat. De la Ferrari a plecat pentru ca nu putea sa vina Vettel si echipa il vroia (acum daca nu va castiga campionatul s-ar putea sa nu-l mai vrea nici pe Vettel). Alonso daca vroia ar fi putut sa nu plece si Vettel nu ar fi ajuns la Ferrari, ceeace spune cu claritate ca nu l-a dorit el pe Alonso (stia el dece). Cert este, dar numai pentru cine vrea sa fie obiectv, ca nici o echipa, ma refer la Ferrari sau Mercedes, avandu-i pe Vettel si respectiv pe Hamilton, nu iau garantat un statut de egalitate cu coechipierul pe care l-ar fi avut.
-
Radu, vineri, 15.06.2018 22:18
Irvine a stat in umbra lui Schumacher iar in timp ce acesta a lipsit din cauza accidentului, a inceput sa-si arate valoarea. Asta apropos ca Irvine nu e pilot bun.
-
AyrtonSenna1991, vineri, 15.06.2018 22:20
@mobius Bine punctat !
-
lol, vineri, 15.06.2018 22:33
Aa, multumim pentru revelatie. Acum e cel mai bun pentru ca asa vorbeste lumea, ba pardon, pentru ca vorbeste lumea in contradictoriu despre el. Din ce in ce mai amuzant. Ia sa vedem, puteti sa nu mai aberati despre Chuck Norris al motorsportului? Promit ca eu nu o sa aduc vorba despre el.
-
!!!, vineri, 15.06.2018 23:01
Dumnezeule mare, pentru ce ar fi frustrati unii din cauza lui Alonso ??? Poate doar sustinatorii lui, din cauza lipsei de rezultate !!! Se vorbeste prea mult despre unul cu viitor zero în f1, nu mai are loc la cei mari, ura si la gara ! Se tot bate darabana, ca daca ar fi la Ferrari, ca daca ar fi la Mercedes, ca daca ar fi la Red Bull, ca daca, daca, daca ! Nu este si punct, este la McLada și mai sus nu mai ajunge !
-
@serban, vineri, 15.06.2018 23:19
Ai un link cu articolul cu Todo Wolf?
-
Mclaren_Mircea_1985, sâmbătă, 16.06.2018 08:52
calm calm...MAX este VIITORUL-o sa-si regleze sofatul si o sa fie imbatabil
-
moa, sâmbătă, 16.06.2018 09:24
In motorsport nimeni nu sofeaza. Sofatul e pentru mers pe drumuri publice. In sport termenul e pilotaj.
-
AyrtonSenna1991, sâmbătă, 16.06.2018 11:16
@lol Chuck Norris a recunoscut cu gura lui ca nu ii putea face fața lui Bruce Lee. A avut bunul simt sa admita chestia asta chiar dacă e un zeu al artelor marțiale. Spre deosebire in schimb fata de aceasta legenda , Lewis Hamilton când pierde e lovit doar de ghinion. Cata panarama s-a făcut cu motorul ala care i-a cedat la Sepang si cu incidentul din Spania de parca Mercedes nu avea altă treabă decât să îl saboteze pe el. Nu e ceva asemănător cu sezonul 2007 doar că treaba a stat fix invers ? Si Alonso măcar a avut dovezi , dar englezului când îi cedează motorul sau altceva , e sabotat de echipa si e tragedie națională. Cat de ipocrit poți să fi să vezi doar ceea ce îți convine tie ? Pentru mine lol , ești un idiot si un ipocrit. Atât si nimic mai mult. Eu am terminat ce am avut de zis , tu poți să ragi în continuare. PS Îmi cer scuze pentru expresiile injurioase , dar cu un asemenea specimen nu se poate vorbi civilizat.
-
lol, sâmbătă, 16.06.2018 12:26
Ce scandal a facut Alonso in 2007 nu poate fi comparat cu nimic. Scuipat, turnat, plecat. Sunt bancuri cu Chuck Norris, eu la astea m-am referit. Cat de idiot sa fii sa iei de bun ce vezi in filme. Gen Van Damme vs Stallone, Arnold vs Hulk, Norris vs Bruce Lee, Superman vs Ironman samd. Gradinita! De asta ai imaginea asta distorsionata despre F1, iaca modul (si nivelul) in care pui problema.
-
serban, sâmbătă, 16.06.2018 14:44
@@serban Autosprint, "Perche nessuno vuole piu Alonso in Formula1".
-
Popa, sâmbătă, 16.06.2018 17:05
Alonso a incercat sa discute cu cei de la Ferrari, dar Marchionne a zis pas. Faptul ca Alonso a vrut sa plece, cand ei incercau sa reconstruiasca echipa si vroiau sa-l aduca si pe Vettel, a distrus orice relatie cu Ferrari, definitiv. La Mercedes n-ar nici o sansa sa ajunga, Hamilton probabil se gandeste cu frica despre aceasta mutare, iar la Red Bull il iau pe Sainz. Oricum daca pleca Newey la Ferrari sau Renault, nici Ricciardo n-ar mai sta la Red Bull, asa ca si daca se duce Alonso... este irelevant. Sa vedem cursele urmatoare, Alonso s-a descurcat decent cu unitatea de propulsie Renault, mai sunt multe curse ramase...
-
lol, sâmbătă, 16.06.2018 19:47
La Ferrari putea ramane dar un lucru era clar: dezvoltarea nu ar mai fi mers numai in directia lui. Alonso stie ce inseamna asta ... A ales sa-i lase lui Kimi optiunea asta :) Ultima sansa a lui Alonso a fost in 2016 cand a plecat Rosberg. A zis ca ramane sa ia titlul cu Mclaren. Unii campioni isi apara imaginea in felul asta ...
-
tag, sâmbătă, 16.06.2018 20:51
Pacat de Alonso,merita un titlu cu Ferrari si ar fi fost frumos fiind pilot latin,cat despre Lauda n-ai cum sa spui ca e pilot de mijloc luand al doilea titlu dupa teribilul accident din 75 si al treilea dupa 2-3 ani de pauza invingand-ul pe Alain Prost care il pun pe acelasi palier cu schumi si senna,parerea mea!
-
Radu, sâmbătă, 16.06.2018 23:15
La Eurosport in direct Le Mans - Alonso la lucru.
-
@, duminică, 17.06.2018 16:16
VICTORIE!!!Felicitari pt. Alonso,Buemi si Nakajima!!!FENOMENALI!! lol sigur plange de "bucurie".
-
AyrtonSenna1991, duminică, 17.06.2018 16:43
Felicitări pentru Fernando !!! O victorie obținută pe merit la Le Mans ! Si-a arătat încă o dată clasa si valoarea . A tras o palmă acum tuturor contestatarilor . Felicitări și coechipierilor lui ! Nu am avut răbdare să urmăresc toată cursă , dar din ce am văzut pot spune că Alonso s-a descurcat admirabil . Sper sa câștige si la Indianapolis si sa obțină tripla coroana pentru că o merita !
-
lol, duminică, 17.06.2018 16:50
E cam de carton victoria asta ... Trebuia sa urmaresti toata cursa! (de fapt te prefaci ca nu ai vazut ce s-a intamplat...) Din pacate Toyota a vrut si a putut sa faca publicitate. Profitand de instalarea zonelor lente au tras echipajul cu nr 7 in jos. Apoi au mimat pana prostului. Pacat, pilotii de pe echipajul cu nr 7 au fost mai buni. Era de ajuns faptul ca Toyota joaca singura, acum si asta ..
-
NGK, duminică, 17.06.2018 17:02
Se stia dinaintea cursei faptul ca Toyota va trage pentru echipajul cu nr 8. Doar evenimentele neasteptate ar fi putut schimba ceva. Dar una e sa mergi 24h sub presiunea facuta de Audi sau Porsche alta e sa mergi la pas. Toyota a razbunat "ghinionul" din anii trecuti. Am pus ghilimele pentru ca nu e tocmai un ghinion. Masinile astea sunt facute sa mearga 24 de ore. Nu au mers. Au picat pe ultimii metri.
-
AyrtonSenna1991, duminică, 17.06.2018 17:12
Si Lopez s-a răsucit intenționat de 2 ori , atunci când a încercat să țină pasul cu Alonso ? Ești tu mai avizat decât comentatorii Eurosport ? Mai zici ca au făcut si pană intenționat . Cat de paranoic poți să fi ! Realitatea te-a lovit azi în fața . Dacă zici ca Alonso nu s-a descurcat vezi ce a făcut Button care a terminat pe 5 la clasa si pe 41 la general. La fel si Montoya care nu a strălucit. Toyota si Alonso au strălucit . E victoria lor și o merita.
-
@, duminică, 17.06.2018 17:45
E cam de carton creierasul lui lol... Daca lol nu dormea cu ochii deschisi intelegea cum au stat lucrurile.Pilotii din echipajul cu nr. 7 nu au fost mai buni pt. ca au avut veriga slaba:Jose Maria Lopez.Alonso i-a dat clasa lui Lopez pe timp de noapte cand a topit distanta dintre ei dar si la ultimul lor schimb cand argentinianul a gresit ca un amator.Probabil lol crede ca Alonso avea un buton pe masina cu ajutorul caruia sa-l faca pe Lopez sa execute piruete. Nu neg ca poate Toyota a favorizat masina 8 dar asta nu scade din meritul pilotilor.Alonso si Nakajima au fost fara greseala.Buemi nu a incetinit cand trebuia dar in rest a mers bine. Performanta lui Alonso este si mai notabila daca tinem cont ca un alt debutant de renume (J.P. Montoya) s-a descurcat lamentabil iar unul dintre cei mai titrati piloti din istoria Le Mans (Andre Lotterer) a gresit la start ca un incepator. Ofticatul lol daca era corect il felicita pe maestrul Alonso.Din pacate lol este plin de ura si invidie.
-
lol, duminică, 17.06.2018 18:21
Tot timpul Toyota a facut scheme sa traga inapoi echipajul 7. Au fost in carti pana la faza cu pana prostului. Apoi ar fi fost prea tarziu oricum sa mai recupereze. Per total pilotii echipajului 7 au fost mai rapizi. Daca nu era asa, Toyota nu mai era noevoita sa faca scheme. Pacat de Conway si Kobayashi. Ideal ar fi fost sa fie in echipa cu Alonso. Au sperat si ei totusi ca de, la LM se pot intampla multe. Dar Toyota nu isi permitea sa faca faze din astea 24 de ore daca ar fi avut concurenta. Poate doar in ultima ora daca aveau sacii in caruta. Am urmarit in fiecare an LM. Anul asta interesul a fost doar pentru GT, blaturile nu ma intereseaza. E modul in care mai castiga si Alonso cate ceva, nimic nou. Ironia e ca, chiar pe pagina asta isi asuma rolul de critic.
-
mobius, duminică, 17.06.2018 18:54
Ma bucur pentru Alonso. Am crezut intr-un astfel de rezultat si cu siguranta el a vrut sa participe la aceasta cursa, dar tot la fel de sigur ca Toyota, avand o masina fara rival, ar fi putut avea o alta optiune, daca Alonso nu ar fi fost pilotul care este. Felicitari pentru Alonso.
-
mobius, duminică, 17.06.2018 19:18
daca Alonso nu ar fi fost pilotul care este (pomanagiu) ar fi mers mai demult in LM. Daca nu ar fi fost pilotul care este, nu il vedeam in LM decat in contextul asta, totul asigurat dinainte. Rusine pentru Toyota ca au facut blat de dragul publicitatii.
-
lol, duminică, 17.06.2018 19:28
Alonso a declarat ca asta demonstreaza ca e un pilot complet. Din nou titlul demonstreaza ceva ... Nu s-a mai intamplat asta din 2006 cand titlul demonstra prin simpla prezenta ca e cel mai bun.
-
mobius, duminică, 17.06.2018 21:52
Daca vrei publicitate, alegi intotdeauna ceva de valoare. Toyota are suficienta notorietate deci alegerea lui Alonso a fost bine gandita.
-
serban, duminică, 17.06.2018 22:01
Hai să nu facem din victoria asta un motiv grețos de ridicat în slăvi, la Le Mans, cu o mașina bună, a caștigat cine a vrut și cine nu a vrut. Renumele acestui eveniment este dat mai ales de cursa în sine, de întămplările aferente și mai puțin de numele piloților câștigători. Vedetele sunt mașinile, toți se întreabă la început ce mașină va căștiga și nu ce pilot. Știe careva, fără să caute pe Google, cine sunt caștigătorii ultimilor cinci ani și ce reprezintă ei pentru motorsportul mondial ? Sigur nu ! Cand a câștigat Hulkenberg, nimeni nu i-a făcut igiena dorsala atât de deșănțat cum i-o fac fanii lui Alonso. Pe de altă parte, bravo lui, este o victorie de palmares și, într-un fel, prin publicitatea primită, și de prestigiu, pentru prima dată în carieră a reușit să fie la locul potrivit și în timpul potrivit ! Din păcate pentru el, momentul de glorie se termină duminica viitoare. Tot în Franța.
-
lol, duminică, 17.06.2018 22:04
Nu valoarea a fost aleasa ci brand-ul. Stiau de la Spa ca au deja piloti mai buni. In alta ordine de idei, Mercedes l-a ales pe Hamilton. Acum are 4 titluri... meritate pentru ca alegerea lui Hamilton a fost bine gandita.
-
lol, duminică, 17.06.2018 22:12
@serban Fac atata scandal si arunca cu noroi, ca ala nu merita, nici alalalt, ca e de carton, ca e competitia nu stiu cum, etc. Dar cand castiga si al lor, nu mai conteaza cum, e valoare pura.
-
lagardere_72, duminică, 17.06.2018 22:42
Vad ca sunt multi cunoscatori fara sa fi vazut cursa. Alonso s-a ridicat la asteptarile celor de la Toyota, si pt asta merita laudat. Nu mi-a placut manevra celor de la Toyota mai ales ca a fost inutila. Oricum masina cu nr 8 termina pe primul loc ptr ca a avut un ritm mai bun de cursa (Alonso a recuperat 2 minute in decursul unui stint de aproximativ 3 ore, si ptr un incepator la Le Mans este ceva extraordinar). Dar asta e, unui hater nu ii poti explica ce inseamna obiectivitatea.
-
lol, duminică, 17.06.2018 23:14
Tu nu ai vazut cursa. Au chemat aiurea la pit stop echipajul nr 7. Apoi a fost faza cu combustibilul. Echipajul 7 a fost mai rapid per total. Recupera apoi se intampla ceva ... A fost blat. Button, Montoya au fost si ei acolo pe pista dar nu la pomana si de asta nu i-a vazut nimeni. In plus pilotii valorosi de P1 au trecut la pro GT.
-
lol, duminică, 17.06.2018 23:19
Am vazut mereu integral cursa. Anul asta cu sau fara Alonso nu era nimic de vazut la P1.
-
tag, duminică, 17.06.2018 23:22
Ar fi fost culmea sa piarda Toyota si anul asta. Tot asa pe final...
-
@jagardelle, luni, 18.06.2018 09:22
Aia inseamna obiectivitate? Dublu standard e obiectivitate? Ook, atunci si Hamilton se ridica la nivelul asteptat de Mercedes. Mai face cate un pole, mai castiga cate o cursa. Are background, deci a fost ales 'pa valoare'. Vad ca a fi ales inseamna implicit valoarea si meritul. Tragem linie si adunam: 4 titluri meritate pe deplin. Nuu, nu conteaza ca altii nu au avut masina lui. Aminteste-ti, ceilalti nu au fost alesi ca nu au destula valoare, deci e corect sa fie asa. @tag Era prea putin probabil sa aibe Toyota problemele avute anii trecuti. Concurand singura a putut lasa mai jos presiunea pe masina.
-
Radu, luni, 18.06.2018 10:45
La Le Mans iese pe pista omul cu steagul cu patratele, nu ca la F1 cand o fatuca tine steagul si il agita cu o tura inainte :))
-
@Radu, luni, 18.06.2018 11:36
Da, e ... 'foarte relevant' ce spui tu.
-
Radu, luni, 18.06.2018 11:44
Trebuia sa se intample ceva ca sa-l mai vedem pe Alonso zambind - aceasta victorie e binevenita. Oricum, a avut parte de linii drepte si viraje tehnice la Le Mans ceea ce il poate ajuta la cursa ce vine la sfarsit de saptamana - circuitul Paul Ricard seamana binisor cu Le Mans.
-
GrosJean, luni, 18.06.2018 12:07
Cu cateva saptamani in urma a avut loc cursa 24h Nurburgring. Le Mans e walk in the park pe langa asta.
-
@Radu, luni, 18.06.2018 12:09
Pe Paul Ricard va avea o McLada, nu o Toyota ... ghinion, cum ar zice prezidentul nostru !
-
@Radu, luni, 18.06.2018 12:09
Pe Paul Ricard va avea o McLada, nu o Toyota ... ghinion, cum ar zice prezidentul nostru !
-
Bullshit, luni, 18.06.2018 12:20
Daca F1 va merge in directia in care va avea cea mai buna masina si un coechipier comod Alonso va ramane in F1. Asta e "directia in care trebuie sa mearga F1". Asta e mai degraba un context pe care ti-l faci singur decat o directie a intregului fenomen. Directia e aceeasi ca intotdeauna, pilotii de la echipele bune sunt in fata.
-
Ion, luni, 18.06.2018 12:49
Se preconizeaza aducerea lui Lando Norris la McLaren. Lando Norris a facut senzatie la Daytona, pe masina lui Alonso. Alonso nu e prea batran de F1 dar cred ca Norris e motivul pentru care Alonso 'priveste spre viitor'. McLaren l-au adus special pe Norris sa-l testeze impotriva lui Alonso. https://www.crash.net/sportscars/feature/889175/1/how-norris-stole-show-alonso-daytona
-
lol, luni, 18.06.2018 12:51
Atunci ar trebui sa ramana. Vom avea doi Norris pe circuit, Lando Norris si Chuck Norris. Lando vs Nando. :)
-
Radu, luni, 18.06.2018 13:11
Apropos de Chuck Norris: https://www.youtube.com/watch?v=QdzeBgeUuRo https://www.youtube.com/watch?v=z1tauJMKbpE
-
lol, luni, 18.06.2018 13:19
Ba asa: https://www.google.com/search?q=bancuri+chuck+norris&ie=utf-8&oe=utf-8&client=firefox-b
-
LM, luni, 18.06.2018 13:19
Hater Alonso, stiu ca ti-e greu dar asta e. Chiar si atunci cand castiga Vetel titluri Alonso era declarat pilotul anului...aaa, nu de catrre fanii lui, ci de oamenii din F1. Sefii echipelor concurente(sic). Ca a recuperat fabulos in cursa noaptea cand tu dormeai e alta poveste. Oricum ai lua-o, cine se pricepe la motosport ti-ar da una peste ceafa, asta daca ai conta ;)
-
Negrea, luni, 18.06.2018 13:24
Fernando se razbuna pe unde cum poate si, uite ca-i iese. Bravo lui. In Indy era aproape anul trecut anul asta a castigat Le Mans. Calitatea de racer de exceptie!
-
lol, luni, 18.06.2018 13:32
Razbunarea lui Chuck Norris. Termenul "exceptie" in folosesti cand dai de asa ceva. In Indi a castigat Satto, in F1 castiga Vettel sau Hamilton. In WRC Leob era exceptionalul. Iar la LM a concurat precum Dragnea la congresul PSD.
-
LMP1, luni, 18.06.2018 13:54
Uite asta inseamna sa rupi din context. Alonso a recuperat noaptea cand pe echipajul 7 era veriga slaba pe nume Lopez. Dar Kobayashi si Conway au recuperat mereu, de unde si nevoia de 'reglaje fine' facute de Toyota. Ei au fost cei mai rapizi de la LM si meritau sa castige. Bine, pilotii valorosi de P1 chiar daca erau pe pista nu mai erau la P1... Daca ar mai fi fost Audi sau Porsche sau Peugeot precum in anii trecuti, Toyota nu si-ar fi permis asa ceva decat eventual in ultima clipa daca ar mai fi fost posibil. Toyota a pus cate un japonez pe fiecare echipaj (ca sa treaca linia de sosire) dar Alonso a inclinat balanta de la masa verde. Asta vorbeau toti pe toate programele pentru ca exista deja precedentul Spa, iar japonezii au refuzat sa comenteze. Asta e adevarul, ceva gen "Fernando is faster than you". Daca asta va place sa vedeti treaba voastra, numai nu mai apareti cu critici cand castigatorii sunt altii.
-
lol, luni, 18.06.2018 14:18
Te roade rau, dar castigatorii au fost apreciati exact in persoana, de toate canalele serioase de sport, bineinteles mai putin alea de pe fb-ul romanesc-pagina gloriei romanesti. Cu dragnea te asemeni tu, cu toate teoriile fantezist-penibile conspirationiste. Penalizarea lui Buemi tot acolo se incadreaza. Ca sa fie ceva spectacol. Alonso a reglat-o si pe asta. La masa verde. Sau albastra. Da-i tu culoarea.
-
lol, luni, 18.06.2018 14:20
Conspiratie nene, da sa stim si noi. Ba Mercedes, cand pierde fetel, ba Alonso cand castiga la LM :)))-statul paralel, Alonso si Soros.
-
lol, luni, 18.06.2018 14:22
Japonezii au avut decenta sa faca masinile alea egale, in F1 Ferari i-au dat motor nou degeticai iar lui Kimi degetul mijlociu.
-
lol, luni, 18.06.2018 15:27
Cu atat mai mult, penalizarea lui Buemi. Au rezolvat-o si p'aia. La masa verde. Inainte de cursa. Daca vedeati cursa era altceva. Ati vazut doar ce a recuperat (ba pardon, ce a pierdut Lopez) Alonso. Cand recuperau Kobayashi sau Conway si mai facea Toyota cate un truc nu ati vazut. Asta e adevarul. Toti vedeau asta numai ca unii vorbeau la cald iar altii asteptau doar rezultatul ca sa deschida gura. Iar altii sunt doar jurnalisti care stiu din tot cate nimic si prezinta orice ambalat cum li se furnizeaza. A fost chinuitor pentru Alonso toti acesti ani ca nu a mai putut face teatrul asta. Titlurile le-au luat altii, meritat sau nu. Decenta sa faca masini egale. Da, asta e ... decenta intr-adevar. Au mai avut decenta asta si in trecut, la Spa. Atunci au zis asa: mai Conway, ai si tu putina decenta ca noi am avut si ti-am furnizat masina egala.
-
KALEL, luni, 18.06.2018 15:32
E o victorie meritata. Asa e in sport. Dar lasati-o mai moale. Doua titluri in F1 si o victorie in LM e cam putin. Altii au cel putin 4, 5 titluri in F1, Moto GP sau WRC.
-
AyrtonSenna1991, luni, 18.06.2018 15:39
Da' mai lasa-ne omule ! Am înțeles care e părerea ta . Din păcate pentru tine , in viata nu se întâmplă tot timpul așa cum îți dorești. Lasa-l pe Alonso ca l-ai asasinat ! Ești întreg la cap ? Stai si vorbești de unul singur pe aici ! Si cei care îl detesta pe Alonso se comporta in general civilizat. Numai tu ai ceva de obiectat tot timpul. Stai sa explici în 100 de comentarii faptul că îl urăști pe Alonso. Lasa-l domnule ! Si lasă - ne si pe noi ăștia pasionați de lumea sporturilor cu motor. Nu există comentariu în care să nu zici ceva rău de Alonso ! Nu ti-e rușine așa un pic ? Nu crezi ca ești nesimțit ? Nu crezi ca ai sărit calul ? Vorbește naibii si de altceva dacă tot vrei sa stai aici si sa mănânci ... tot timpul.
-
lol, luni, 18.06.2018 15:49
Tu cu cine te certi mai? Te doare ceva? Te simti amenintat? Ce am spus eu aici spun si altii pe topic-urile dedicate. Nu mai intra daca te doare capul.
-
AyrtonSenna1991, luni, 18.06.2018 15:49
Mai detesta si alții care comentează aici anumiți piloți . Eu îl detest pe Hamilton , știi asta. Dar nu am stat să îl înjur în fiecare comentariu , pentru că știu că la nivelul ăsta nu ajunge oricine si oamenii ăia au depus o muncă uriașă ca să ajungă unde sunt. Poate as vrea si eu sa stau pe Automarket toată ziua si sa zic de Hamilton vrute si nevrute. Si poate ar vrea si alții să zică ceva , nu neapărat de Hamilton ca să nu par subiectiv. Dar au bun simt , ceea ce tu nu ai . Aici nu e vorba de cate titluri au castigat fiecare. Aici e vorba de respect pentru munca persoanei respective !!! Vai de capul tau ! Nici elementarii 7 ani de acasă nu ai. Ce sa mai zic de altceva ? Ca ești 0.
-
AyrtonSenna1991, luni, 18.06.2018 15:52
Stai calm ca nu ma simt amenințat .Mi-e scârbă atâta tot. Câte topicuri dedicate ai în România ? Zi-mi si mie unul în afara de asta si inca unul ( nu dau nume ca mi-e șters comentariul ).
-
lol, luni, 18.06.2018 16:01
Ironia ... Ia citeste acum ce ai scris. Nu cumva tu nu ai bunul simt? Vrei sa inchida toti ochii si sa laude, ca ... asa e frumos? Deci daca spun ca Toyota a mimat pana prostului ca sa castige cu un anumit echipaj 8 inseamna ca il injur pe Alonso. Asteptau sa iasa SC mai intai si apoi chemau echipajul 7 la pit stop ca altfel le strica socoteala. Eu asta am vazut Urat. Urat de tot. Oricum nu era nimic de vazut ca Rebellion nu au contat. Daca te supara adevarul, mergi pe alonso.com daca e si nu te vei mai simti agresat. Aici e naspa.
-
AyrtonSenna1991, luni, 18.06.2018 16:11
Am obligat eu pe cineva să îl laude pe Alonso ? Unde ai văzut tu in comentariile mele chestia asta ? Înțeleg să critici când ai dreptate , dar ce faci tu este atac la persoana. Chiar tot timpul când câștiga Alonso este ajutat de echipa ? Ai cuvântul meu ca nu ți-aș spune nimic dacă ai fi civilizat. Doar că tu pe acest subiect nu ai limita. Asta este problema ta.
-
lol, luni, 18.06.2018 16:11
Uite ce scrie pe un forum. Ca si aici, parerile sunt impartite. Poate ca nu esti in locul care trebuie.... Incearca altceva! That "thing" Alonso and any other Primadonnas s'got to go from Motorsports. Who gives a **** about Alonso or any other "star"? I treat every driver that straps in an LMP1 car the same. They should have the same shot at winning it. Please give me a break. Toyota "produced" the win for the 8 car. 20 years of disasters and the year you can actually win it, you screw around with the fans. Maybe you guys bought it. I did not. Don't get me wrong, I like Toyota, but this was garbage.
-
lol, luni, 18.06.2018 16:13
Mai omule, tu esti ok? Unde vezi tu injuraturi? De ce o iei personal? Calmeaza-te.
-
@frati_romani, luni, 18.06.2018 16:14
Din Anglia ma uit la voi si rad :)) Ca niste coioti ce se mananca intre ei unul pe celalalt asa va vad. Unul care sa fie contrazis si huiduit dar care sa taca din gura lasandu-l d...u pe ala sa zica ce vrea despre el nu am intalnit pe site-ul asta. Sau poate ca exista astfel de persoane inregistrate pe acest site dar care prefera doar sa taca si sa urmareasca stirile publicate aici. Va intreb: ati putea din clipa asta sa taceti toti chiar daca s-ar trezi altul si si-ar continua criticile aduse la adresa voastra? Chiar sunt curios, dar mi-e greu sa cred...
-
AyrtonSenna1991, luni, 18.06.2018 16:18
Si trebuie sa faci si tu ca aia ? Sincer acum , eu înțeleg o anumită antipatie. Dar chiar trebuie să luăm ce este mai rău de la alții ? Gandeste-te si tu puțin , nu o zic cu răutate..
-
lol, luni, 18.06.2018 16:19
Fratili "din Anglia", aici e salbaticie bre, nu e rafinamentul de la matale. Vezi sa nu te murdaresti. Adica ... trebuie sa fie ceva fenomenal ce apesi asfaltul din Anglia cand calci.
-
lol, luni, 18.06.2018 16:30
Unii sustin conspiratia cum ca Toyota a fost avantajata special de FIA prin schimbarea regulilor. Avantajata a fost (adica a avut un avantaj) dar nu a fost nimic special. FIA a vrut sa oblige producatorii sa scoata cat mai mult din tehnologia hibrida. Asta e sensul in care merge dezvoltarea auto, mi se pare corect. Problema e modul in care Toyota a tratat avantajul asta. Daca vedeam o lupta pe bune intre echipajele 7 si 8 ar fi fost ok. Doar astept un an sa vad LM ... Nu era nevoie sa lupte pana in punctul in care sa se scoata de pe pista, dar macar cat sa lasi rezultatul liber. Mi-a parut rau pentru ei anul trecut... si in '99. Acum nu imi mai pare.
-
AyrtonSenna1991, luni, 18.06.2018 16:34
Ai văzut lupte la GT-PRO. Sincer îl credeam pe Bourdais un pilot bun , dar după declarația ridicolă pe care a oferit-o , zău că am ramas cu un gust amar.
-
lol, luni, 18.06.2018 16:36
Iar asta clar s-a intamplat din cauza implicarii lui Alonso in LM (pana la urma pentru Toyota nu conta ca vor castiga cu Kobayashi sau Nakajima). Nu m-ar mira ca individul sa-si fi negociat venirea in sensul asta ... Eu vreau sa vad motorSPORT nu fanboysm. A stricat competitia asta. Bine ca F1 nu mai poate sa o strice, o strica destul cand era la Ferrari fiind singurul pilot de pe grila ce avea secund din prima cursa.
-
AyrtonSenna1991, luni, 18.06.2018 16:38
Lasă că i-a luat locul Vettel. Raikkonen e pilot secund din teste :)
-
lol, luni, 18.06.2018 16:38
Ii inteleg frustrarea lui Bourdais. Intr-un duel ambii piloti ar trebui sa fie responsabili de siguranta. Am vazut ce a declarat atunci dupa duel, cand a coborat din masina. Dupa cursa nu stiu ce a declarat.
-
lol, luni, 18.06.2018 16:41
Numai ca nu e singurul, acum haha si Hamilton are secund. Era o vreme cand Webber si Vettel luptau in timp ce Alonso cu Massa faceau rocade pe circuit. Era clar. Raikkonen nu stiu cat nu e lasat de Ferrari si cat nu se descurca el.
-
AyrtonSenna1991, luni, 18.06.2018 16:42
A fost un duel pe cinste. De mult nu am mai văzut așa ceva , drept dovadă că nici conducerea cursei nu a dictat vreo penalizare. Bourdais dacă era un pilot adevărat trebuia să depășească , nu sa se plângă la boxe. Este strict parerea mea , nu generalizez.
-
AyrtonSenna1991, luni, 18.06.2018 16:44
Cum se luptau pe circuit ? Multi21 îți spune ceva ? :)
-
@AyrtonSenna1991, luni, 18.06.2018 16:56
Raikkonen ar trebui sa fie exact acolo unde i-ar fi locul, adică pilot de simulator, dar si acolo Giovinazzi este mai bun, titular ar trebui să fie oricare altul, Ricci, Leclerc, etc.
-
@AyrtonSenna1991, luni, 18.06.2018 17:06
Multi21 ??? Pai tocmai acest multi21 era un blat mosule, iar Vettel l-a refuzat și s-a batut pentru victorie ! Ceea ce nu a mai refuzat cu Kimi ! Asa cum si Hamilton a refuzat cateva blaturi cu Rosberg, dar le-a acceptat pe cele cu Bottas ! Dar nu te mai lua de multi21, ca iesi rau prin balarii.
-
NGK, luni, 18.06.2018 19:56
Alonso si-a negociat volanul la Toyota in sensul asta, sa aibe prima sansa, sa nu se faca de ras. A facut acelasi lucru cand a venit la Ferrari. Dupa sezonul 2007 a devenit foarte grijuliu cu detaliile astea.
-
JugaruGabi, luni, 18.06.2018 22:33
Aoleu, cata gargara... Toyota a castigat. Era de asteptat, nu au cumpetitie in secunda asta. Il laudam pe Alonso ca a facut si ca a dres... toti pilotii au fost buni, din crew-ul 8. E adevarat ca au existat niste suspiciuni cu privire la echipajul 7. Dar la sfarsit, indiferent de numarul inscris pe masina, tot un LMP Toyota castiga. Rebellion erau departe. LMP1 nu conteaza de cand s-au retras Audi si Porsche - se stie echipa campioana de anul asta in WEC. Atat il ridicati in slavi pe Alonso sau il huiduiti, de parca v-ar da de mancare cineva. Personal nu m-a impresionat Alonso, dar nici sa spui ca e fix pix... Montoya a dat-o de gard si era unul dintre pilotii laudati. Hai, reveniti-va, ca ramanem cu F1 care e tot pe taram frantuzesc.
-
NGK, marţi, 19.06.2018 01:07
"Dar la sfarsit, indiferent de numarul inscris pe masina, tot un LMP Toyota castiga." Toyota are alta parere.
-
jugare, marţi, 19.06.2018 12:19
NU mai face scamatorii! E ok sa fie de asteptat sa castige Toyota cand nu exista concurenta. E contextul de vina - nu exista concurenta. Dar una e una si alta e alta. Nu e ok sa anulezi si competitia din cadrul echipei. Ok? Sa nu confundam lucrurile.
-
boss, miercuri, 20.06.2018 10:41
E naiv cine crede ca a castigat echipajul 8 de dragul lui Alonso. Alonso a fost doar o unealta. Daca ar fi castigat Toyota cu intregul echipaj japonez, doar japonezii ar fi vrut sa auda de victoria asta. Dar daca in echipaj se afla un pilot cu renume, stirea face inconjurul lumii, cu Toyota in prim plan. Deci Toyota a procedat astfel pentru Toyota.
Citeste si
-
F1 TOP | joi, 14 noiembrieFormula 1: Monaco va rămâne în calendar până în 2031Formula 1 a anunțat un acord nou cu Monaco pentru a găzdui Marele Premiu de la Monaco până în 2031. Începând din 2026, etapa din principat va avea loc în primul weekend din iunie. Citeste tot
-
F1 TOP | miercuri, 13 noiembrieF1: Eveniment special de lansare pentru toate echipele în 2025Formula 1 va organiza, pentru prima dată în istorie, un eveniment special de lansare pentru toate echipele. Evenimentul va marca 75 de ani de la înființarea campionatului mondial de Formula 1. Citeste tot
-
F1 TOP | marţi, 12 noiembrieF1: Alpine va trece la motoare Mercedes din 2026Echipa de Formula 1 Alpine a anunțat oficial că va trece la motoare Mercedes începând din sezonul 2026. Anunțul vine la o lună după ce Renault, actualul furnizor de motoare al echipei franceze, și-a anunțat retragerea din Formula 1 la finalul lui 2025. Citeste tot
-
F1 TOP | miercuri, 6 noiembrieF1: Gabriel Bortoleto, pilot Kick Sauber în 2025. Bottas și Zhou părăsesc echipa la finalul lui 2024Gabriel Bortoleto va fi noul pilot al echipei Kick Sauber în Formula 1, începând din sezonul 2025. Debutantul brazilian îl va avea coechipier pe Nico Hulkenberg. Totodată, actualii piloți Sauber, Valtteri Bottas și Zhou Guanyu, vor părăsi echipa la finalul sezonului actual. Citeste tot
-
F1 TOP | luni, 4 noiembrieFormula 1: Max Verstappen, victorie spectaculoasă în Brazilia. Alpine, pe podiumMax Verstappen a câștigat Marele Premiu de la Sao Paulo într-un mod spectaculos. Triplul campion mondial este acum la un pas de cel de-al patrulea său titlu mondial, după ce rivalul său principal, Lando Norris a încheiat pe locul 6. Surpriza cursei a fost un dublu podium pentru piloții Alpine. Citeste tot
"Fernando Alonso a abandonat în ultimele două curse de Formula 1 desfășurate la Monaco și Montreal, iar rezultatele contrastează puternic cu cele obținute în Campionatul Mondial de Anduranța cu Toyota." Cam aiurea comparatia: Toyota, in campionatul de anduranta, in momentul de fata nu prea are rivali - Porsche s-a retras si erau cam singurii care le puneau probleme japonezilor. E normal sa fie rezultate contrastante in aceasta situatie.