Alonso susține că nu a luat o decizie finală pentru sezonul 2021: "Nu am nimic de comunicat"
Fernando Alonso susține că nu a luat încă o decizie finală în privința competiției în care va concura anul viitor, în ciuda speculațiilor că va semna un contract cu Renault.
Presa internațională anticipează că Fernando Alonso va reveni în Formula 1 alături de Renault începând din sezonul 2021, ca urmare a plecării lui Daniel Ricciardo la McLaren.
Speculațiile au luat amploare mai ales după ce Alonso declarase anterior că a stabilit deja ce va face în sezonul următor. Între timp, Alonso a dat însă înapoi și susține acum că nu a luat încă nicio decizie finală în privința viitorului său.
"Mi-am văzut numele în ziare, dar în realitate nu există nimic nou, nu am nimic important de comunicat. Așa cum am mai spus, pot doar să spun că sunt la cel mai înalt nivel fizic și mental și, prin urmare, vreau provocări importante", a declarat el.
În schimb, el a exclus participarea în Raliul Dakar în 2021, chiar dacă afirmă că dorește o revenire în competiția de rally-raid peste cel puțin 5 ani.
"Raliul Dakar a fost un pariu, am vrut să văd cum merge și a fost o experiență pozitivă pe care doresc să o repet în viitor. Dar nu în următorii 2-3-4 ani. Fizic și motivațional mă simt foarte bine pregătit pentru provocări majore și cred că voi avea loc pentru Dakar în viitor", a adăugat el.
-
brck, marţi, 19.05.2020 18:51
cam batran motanu pentru o revenire in forta
-
Neutru, marţi, 19.05.2020 20:16
Este o condiție(cutumă).Nute poți angaja la altă echipă 6 luni de la anunțarea plecării,pentru ca echipa actuală să-și protejeze secretele.Din acest motiv,Vettel n-a mai câștigat în 2014,anunțase plecarea.Din același motiv Kimi a revenit după 2 ani,că nu-și anunțase plecarea de la Ferrari el fiind licențiat și primind salariu(8 milioane)și-n 2010 pentru că avea contract iar Ferrari la adus pe Alonso.Deci a fost Schumacher,Kimi și Kubica.
-
ferr1, marţi, 19.05.2020 20:28
Raikkonen. Și în primul an de la revenire, a terminat pe 3 în campionat. Dacă avea o mașină RBR îl bătea pe Vettel de îi suna apa în cap și îi încheia cariera germanului încă de pe atunci. În ultimul său an cu Ferrari, a terminat pe 3. Dacă Ferrari îl lăsa pe Raikkonen liber să se bată la titlu, cu siguranță avea șanse mai mari să-l bată pe Hamilton decât a avut Vettel. Si Raikkonen, și Alonso sunt campioni care pot concura fără probleme și după 40 de ani, iar dacă au mașină bună, se bat la victorii fără nicio problemă. In urma cu 50 de ani, F1 era dominata de baieti trecuti bine de 30 de ani si atunci efortul era mult mai mare decat in prezent, cand astia la putina caldura sau ploaie se opresc imediat. Desigur, Grosjean sau Perez poate că n-ar fi capabili de așa ceva, probabil de-aia nici nu sunt campioni mondiali. Nu mai zic că Schumacher la 40 de ani, după 3 ani de pauză, nici nu transpira după ce termina cursele. La el altele au fost problemele. Dar cu un RBR în 2010, și Schumacher îl bătea pe Vettel. Revenind la Alonso, în ultimii ani s-a antrenat și a condus alte monoposturi. Fără o condiție fizică de fier nu prea ai cum să reziști 24 de ore la Le Mans. Conditia fizica a lui Alonso e in continuare de top, iar F1 nu s-a schimbat deloc de cand a iesit din circ. Dar problema lui Costelus e aceea ca daca merge Alonso la Renault atunci Vitelusul trebuie sa se pensioneze. Stai linistit, Costica, dupa ce te da Ferrari afara, nu te mai ia nicio echipa mare. Si stii care e diferenta dintre Vettel si Alonso? Pe primul, Ferrari l-a dat afara, pe al doilea, Ferrari il regreta si acum.
-
ferr1, marţi, 19.05.2020 20:53
Asta-i cea mai tare, cu Ferrari care-l regretă pe Alonso !!! Ha, ha, ha, ce-mi plac glumele mele ...
-
Neutru, marţi, 19.05.2020 20:54
Ferrari echipă plină de surprize,uneori neplăcute.Alonso negocia(ză)ceva dar cum au ieșit cărțile nu-i convine.Răspunsul este al unui om iritat.
-
Cyrus, marţi, 19.05.2020 22:34
Cred ca Alonso trage nadejde pentru un loc la Mercedes Toto Wolf procedeaza foarte inteligent si lasa toate optiunile deschise, inclusiv pentru Vetel. Cel putin va aveam o pozitie mai buna in negocierile cu potentialii piloti
-
Ardelan, miercuri, 20.05.2020 09:38
Ar fi simbolic să-și încheie cariera la Renault
-
netam-nissan, miercuri, 20.05.2020 10:20
ce inteleg eu: e deci posibil ca s-ar putea sa fie probabila optiunea unei opțiuni ca alegere alternativa la... nimic. ca de fapt si parodia asta de stire despre nimic inca din titlu. de asteptat insa 30-40 de comentarii despre acelasi nimic.
-
Mercedes F1, miercuri, 20.05.2020 11:07
Alonso vrea sa vada evolutia Renault in 2020. Sigur nu mai vrea o masina cum a avut la Mclaren. Exista semnat un pre-contract, insa asta nu garanteaza nimic. Nici Renault nu se grabeste desi il vor pe Alonso. Alonso mai joaca inca cartea Mercedes. Un alt motiv pentru care nu se grabeste cu Renault. Vettel se va retrage. A dat prea tare de pamant cu el Leclerc. Iar psihicul lui, oricum slab, a cedat complet. Nu vad ce echipa poate sa-l mai foloseasca ca lider.
-
Costel, miercuri, 20.05.2020 11:17
@Neutru, multumesc pentru informatii! @ferr1, vettel nu-i dat afara de ferrari , sebastian incheie doar colaborarea cu scuderia la finalul celui de-al doilea contract de trei ani! @Cyrus, Toto-i mult prea precaut ca sa-si puna singur nisip in cap, alonso sau vettel langa pigmentat in 2021 va genera niste vortexuri la BenzF1 cum n-or fost vreodata in ultimii zece ani si musai incompatibile cu filosofia lui Wolff, tocmai de aceea astfel de variante vor ramane de-a pururi la stadiul de snoave iar singurul beneficiu pentru austriac ii reprezentat de faptul ca hamilton nu-l mai poate jupui de vreo 70,80 milioane/sezon
-
Costel, miercuri, 20.05.2020 11:30
@MercedesF1, spaniolul nu mai detine azi etatea care sa-i permita sa contempleze, ii cam la ultimu' cartus!
-
LOL, miercuri, 20.05.2020 12:04
E tanar, de ce sa se grabeasca cu o decizie?
-
Cyrus, miercuri, 20.05.2020 12:06
Daa, Alonso trage nadejde sa crape Hamilton si sa nu mearga Vettel acolo si sa nu vina nici Rosberg. Cam greu, mai asteapta, nu ia o decizie.
-
Neutru, miercuri, 20.05.2020 13:41
Spre deosebire de ceilalți Alonso nu e obligat să-și anunțe plecarea de la o echipă.el e plecat deja.Dacă nu-i ceva foarte convenabil asta e nu se schimbă nimic pentru el.
-
Neutru, miercuri, 20.05.2020 14:40
Da, Alonso e deja la fundul sacului si poate sa ramana acolo.
-
Costel, miercuri, 20.05.2020 15:28
Ricciardo ii vinovat pentru tot acest freamat, comportamentul de nomad al australianului o generat acest "tumult" iar faptul ca o migrat momentan doar cu semnatura spre McLaren dupa numai un sezon mizerabil bifat cu Renault ma face sa-i desconsider public comportamentul, asta numa' fiindca parca-i inca dator francezilor pentru cele 19-20 milioane incasate in 2019 si pentru care o agonisit doar 54p iar galii s-au capatuit cu un rusinos loc 5 anul trecut (91p) fata de 2018 cand s-or clasat pe locul 4 la constructori cu 122p! oare Alonso ii intr-atat de pregatit dpdv fizic/mental la 40 de ani incat sa duca RenaultF1 alaturi de Ocon pe un onorant loc 3 la final de 2021 ?!? eu nu-s asa convins....
-
Mercedes F1, miercuri, 20.05.2020 18:52
Alonso e foarte bine pregatit. Ca motivatie a fost mereu la superlativ. Nu avea nevoie de stimuli ca Vettel. Button tocmai a spus ca Alonso dadea 100 % indiferent ce material avea la dispozitie. S-a vazut cand a mers pe 2 roti la boxe. Apoi a iesit si a terminat pe 7. Daca Vettel ar fi avut mentalul si motivatia lui Alonso iesea campion cu Ferrari. Alonso are alt minus, e unul dintre cei mai mari din istoria recenta F1 dar nu e om de echipa decat daca este el vioara intai. Aici e scoala lui Briatore. Schumacher era la fel. Si acum, sincer, parca mi-e dor de un asemenea "prototip" de racer. Max ce-mi mai da sperante...ceilalti sunt fazi, lipsiti de personalitate. Si Hamilton are dar parca mai putin decat Schumacher-Alonso. Astia tineri in zona operatorilor de masini.
-
boss ache, miercuri, 20.05.2020 19:42
Nu mai visati. E dus.
-
joi, miercuri, 20.05.2020 19:43
Cand Button era cu Alonso la McLaren erau amandoi expirati deja. Se pot bate pe spate unul pe celalalt dar atat.
-
Flo80, sâmbătă, 23.05.2020 13:31
Alonso nu da un raspuns clar daca se duce la Renault pt ca asteapta mutarea Mercedes, problema cea mare este acum Vettel care I-a cam stricat planurile cu plecarea de la Ferrari, Mercedes avand acum 2 optiuni de pilot in locul lui Bottas De aceea se zvoneste ca are o intelegere cu Renault, e un fel de planul B. Treaba e ca daca nu se intampla ceva mai repede sau daca nu se hotaraste el, s-ar putea sa alerge dupa 2 iepuri si sa nu prinda niciunul: Vettel la Mercedes si Bottas la Renault
-
jaffa69, duminică, 24.05.2020 18:46
COSTELE nu te mai lua de Ricciardo. Putea fi zeul tau la FIERARII in 2021, Ar fi facut o treaba excelenta la italieni ,cu el aveau sanse de 99 % sa ia titlu nu ca VITELUS sanse 0 %. Dar macaronarii nu au fost in stare sa il aduca, L-au luat pe Sainz Deja vad in 2021 FIERARII cu Sainz si Leclerc...……….. Mercedes din nou DUBLA COROANA Bravo lor
Citeste si
-
F1 TOP | joi, 14 noiembrieFormula 1: Monaco va rămâne în calendar până în 2031Formula 1 a anunțat un acord nou cu Monaco pentru a găzdui Marele Premiu de la Monaco până în 2031. Începând din 2026, etapa din principat va avea loc în primul weekend din iunie. Citeste tot
-
F1 TOP | miercuri, 13 noiembrieF1: Eveniment special de lansare pentru toate echipele în 2025Formula 1 va organiza, pentru prima dată în istorie, un eveniment special de lansare pentru toate echipele. Evenimentul va marca 75 de ani de la înființarea campionatului mondial de Formula 1. Citeste tot
-
F1 TOP | marţi, 12 noiembrieF1: Alpine va trece la motoare Mercedes din 2026Echipa de Formula 1 Alpine a anunțat oficial că va trece la motoare Mercedes începând din sezonul 2026. Anunțul vine la o lună după ce Renault, actualul furnizor de motoare al echipei franceze, și-a anunțat retragerea din Formula 1 la finalul lui 2025. Citeste tot
-
F1 TOP | miercuri, 6 noiembrieF1: Gabriel Bortoleto, pilot Kick Sauber în 2025. Bottas și Zhou părăsesc echipa la finalul lui 2024Gabriel Bortoleto va fi noul pilot al echipei Kick Sauber în Formula 1, începând din sezonul 2025. Debutantul brazilian îl va avea coechipier pe Nico Hulkenberg. Totodată, actualii piloți Sauber, Valtteri Bottas și Zhou Guanyu, vor părăsi echipa la finalul sezonului actual. Citeste tot
-
F1 TOP | luni, 4 noiembrieFormula 1: Max Verstappen, victorie spectaculoasă în Brazilia. Alpine, pe podiumMax Verstappen a câștigat Marele Premiu de la Sao Paulo într-un mod spectaculos. Triplul campion mondial este acum la un pas de cel de-al patrulea său titlu mondial, după ce rivalul său principal, Lando Norris a încheiat pe locul 6. Surpriza cursei a fost un dublu podium pentru piloții Alpine. Citeste tot
pentru a incerca sa elucidam odata pentru totdeauna acest caraghiozlac mediatic generat de o anumita parte a mass-media chiar si intr-o perioada pretabila dar parca numa' partial cautionabila circului & fantasmagoriei apelez la indubitabila igiena intelectuala intr-ale F1 a fiecaruia dintre voi, rugandu-va cum altfel decat cuviincios sa oferiti un raspuns transant la intrebarea pe care urmeaza sa o lansez pe AM pe acesta speta iar in potentialul vostru raspuns rog sa nu-si faca loc o doza considerabila de subiectivism si asta numa' pentru a pune capat aici si acu' acestei aparente sarade cu Alonso in rol principal : cati piloti cunoasteti care or revenit in perioada moderna a F1 nu dupa un an de pauza ci dupa tocmai doi ?