Alonso anunță condiția pentru a rămâne la McLaren: "Trebuie să câștigăm o cursă până în septembrie"
Fernando Alonso sugerează că va rămâne la McLaren în sezonul 2018 doar dacă echipa va obține o victorie până în luna septembrie.
Contractul lui Fernando Alonso cu McLaren expiră la sfârșitul acestui sezon, iar spaniolul a dezvăluit anterior că își va prelungi acordul doar în cazul în care este convins că poate câștiga curse.
Acum, dublul campion mondial a impus și un termen limită: McLaren trebuie să obțină o victorie până în luna septembrie, însă condiția nu este chiar atât de strictă.
"Trebuie să câștigăm. Dacă vom câștiga înainte de septembrie sau ceva de genul așa, voi rămâne. Nu pot să fiu 100% sigur acum despre o decizie pentru anul viitor, dar nu suntem în postura de a câștiga și cred că ceva trebuie să se schimbe", a declarat el.
Alonso afirmă că principalul său obiectiv este câștigarea celui de-al treilea titlu mondial în Formula 1, competiție pe care o consideră cea mai importantă din lumea sporturilor cu motor.
De altfel, el este convins că ar putea câștiga cu ușurință curse în orice altă competiție, așa cum a demonstrat și în cursa de 500 de mile de la Indianapolis, în care a fost lider înainte de a abandona din motive tehnice.
"Al treilea titlu mondial este cea mai mare prioritate și mi-am dezvoltat abilitățile în ultimii 16 ani. Este cea mai bună mașină pe care o pot pilota, cea de Formula 1. Dacă nu pot avea succes și nu pot câștiga acest campionat, pot concura și știu că pot câștiga în orice campionat", a adăugat el.
Via Motorsport
-
KALEL, sâmbătă, 10.06.2017 02:59
pleaca Alonso la sf de 2017 cu abandon in fiecare cursa. in 2018, din primele 5 curse, 4 victorii honda :)) m-as strica de ras. as face si eu gestu ala cu "mac-mac"
-
ZZZ, sâmbătă, 10.06.2017 12:03
Mi se pare ceva normal.. In tre timp nu numai Alonso e nemultumit de cei de la Honda.. Boullier si brown da un sah celor de la Honda sounand ca pentru 2018 ,Mclaren are si un plan B..In replica cei de la honda prin hasegawa spune ca imbunatatirea motorului Honda merge intr-o directie buna
-
ZZZ, sâmbătă, 10.06.2017 12:06
Hasegawa a mai precizat ca Honda primeste consultanta si din exteriorul companiei...
-
WickedSick, sâmbătă, 10.06.2017 12:20
Mai bine zicea direct ca pleaca de la McLaren. Nu cred ca cineva chiar crede ca McLaren poate castiga vreo cursa anul acesta cand ei se chinuie sa vada steagul cu patratele, nici macar cel mai optimist fan McLaren.
-
91Schumi06, sâmbătă, 10.06.2017 13:18
Stiti care-i paradoxul? La Monte-Carlo nici unul dintre abandoanele McLaren n-a avut legatura cu motorul. Se duce Fernando peste Ocean, abandon din cauza motorului. Eu nu zic ca Honda nu-i praf, da' parca si Alonso imi aduce aminte de Montoya, care in 3 din 4 curse termina cursa din cauza motorului.
-
GTS, sâmbătă, 10.06.2017 13:52
@91Schumi06: "Alonso imi aduce aminte de Montoya, care in 3 din 4 curse termina cursa din cauza motorului"... nu termina cursa nu?
-
ZZZ, sâmbătă, 10.06.2017 14:08
Alonso are si ghinion .....
-
ZZZ, sâmbătă, 10.06.2017 14:39
Observ ca un personaj il compara pe Alonso cu Montoya.. La vremea respectiva atat Kimi cat si Montoya aveau motoare mai puternice decat are la dispozitie alonso acum.. am pierdut sirul curselor in care kimi si montoya pierdeau uneori curse din cauza fiabilitatii motorului Mercedes..
-
91Schumi06, sâmbătă, 10.06.2017 15:13
@GTS: nu termina, am uitat sa pun un "nu" acolo :D Multumesc de atentionare
-
serban, sâmbătă, 10.06.2017 16:46
Aloooo, le spune cineva băieților veseli de la Automarket că zilele astea are loc Marele Premiu al Canadei, antrenamente libere, calificări, cursă șamd ? Poate că au uitat ...
-
., sâmbătă, 10.06.2017 16:51
fugi d'acilea ma zmeule cu asta: "pot castiga in orice alt campionat" ia castiga tu in WRC sau WTCC as mai crede ca poti castiga in competitii de monopost cu concurenti de mana a doua, Indy de exemplu dar asta e Alonso al nostru, el daca bate pe Dinamo ramane cu impresia ca nicio alta echipa din lume nu-i mai face fata
-
lol, sâmbătă, 10.06.2017 17:48
dupa ce s-a duelat cu Nakuma Sato in Indy acum are curajul sa-si incerce norocul si cu Hamilton. I s-a facut de plecare deci, sa-l vezi cum bazaie cand si-o ia din nou de la Hamilton.
-
@login, sâmbătă, 10.06.2017 17:50
"Fernando cu Zak au decis sa mute impreuna." CASA DE PIATRA! SA FIE INTR-UN CEAS BUN!
-
GTS, sâmbătă, 10.06.2017 18:06
Cativa prieteni m-au rugat sa fac live streaming la antrenamente, calificari si cursa de pe Sky, pentru ca s-au saturat de comentarii DIGI... Scuze ca intreb... sunt realmente atat de varza? Ultima data cand am urmarit la DIGI era acum cativa ani, si singurul lucru pe care mi-l amintesc era ca... nu se opreau din vorbit... plus vorbeau pe langa, atata disperare sa se auda la televizor n-am mai vazut.. tot asa sunt si acuma?
-
kimi, sâmbătă, 10.06.2017 18:06
...si kimi a zis:daca nu cistig o cursa in 2017 cu Ferrari,plec la Mclaren
-
serban, sâmbătă, 10.06.2017 18:25
@GTS De Putinică vorbești ? În viața mea n-am văzut un tip mai pe lângă decât ăsta, cu ani in urmă, fiind tipul fan McLaren, venise cu expresia aia idioată "macaboys", de care era foarte mândru și o repeta în neștire, cu subiect, sau fără. Pe lângă el, Alexandrescul de tristă amintire era parfum, cu toate gafele acelea colosale !
-
91Schumi06, sâmbătă, 10.06.2017 18:30
*abandonurile, nu "abandoanele", referitor la comentariul de mai sus. Am gresit si ma vad nevoit sa corectez. Revenind la ceea ce spunea Serban, legat de antrenamentele, calificarile si cursa canadiana: n-ar trebui sa emitem pretentii. Se pare ca aici nu e nimeni in stare sa puna steagul Azerbaidjanului la calendarul din dreapta paginii principale. Ce asteptari sa mai avem la vreun articol legat de eveniment? Oricum, Ferrari pare puternica in continuare (surprinzator as putea spune), Mercedes au adversari pentru prima data in 3 ani si asta le pune mari probleme. Red Bull e a treia echipa si cred ca asa va ramane pana la final. In rest ce sa mai spunem, ca McLaren se bate cu Sauber? Nici asta nu mai e valabila, Sauber macar au cateva puncte.
-
GTS, sâmbătă, 10.06.2017 21:13
Mercedes vs Ferrari :P Ma gandeam ca cei de la Mercedes o sa le dea celor de la Ferrari vreo secunda, pentru ca circuitul le convine dar cei de la Ferrari au gresit singuri, n-a fost nevoie :P Bravo Hamilton, frumoasa casca si frumos gestul :P, bravo Vettel, bravo Bottas si bravo Raikkonen :P Ce Q3 a fost asta :P
-
;o;, marţi, 13.06.2017 00:25
ADICA POATE SA PLECE CAND VREA? Adica putea sa plece la Mercedes anul trecut? Si nu a plecat?! Waw, ce-o fi in sufletul lui .... ... hami
Citeste si
-
F1 TOP | marţi, 9 decembrieFormula 1: Helmut Marko pleacă de la Red Bull după 20 de aniHelmut Marko, consultantul echipei Red Bull de Formula 1, va părăsi echipa după 20 de ani. Plecarea lui Marko, omul care a adus la echipă piloți ca Sebastian Vettel și Max Verstappen, marchează un final de epocă pentru echipa austriacă. Citeste tot -
F1 TOP | luni, 8 decembrieF1 Abu Dhabi: Lando Norris este noul campion mondial. Verstappen câștigă ultima cursă din 2025Lando Norris a cucerit primul său titlu de Formula 1 în cursa din Abu Dhabi, ultima etapă a sezonului 2025 de Formula 1. Cursa a fost câștigată de Max Verstappen, care încheie sezonul la doar 2 puncte în spatele noului campion mondial. Citeste tot -
F1 TOP | joi, 4 decembrieF1: Toyota Gazoo Racing devine sponsor titular al echipei Haas din 2026Echipa americană de Formula 1 Haas a anunțat că va avea un nou sponsor titular începând din sezonul 2026. Acesta va fi Toyota Gazoo Racing, divizia de performanță a mărcii japoneze, cu care echipa americană are un parteneriat tehnic. Citeste tot -
F1 TOP | marţi, 2 decembrieFormula 1: Liam Lawson și Arvid Lindblad, confirmați la Racing Bulls în 2026Echipa italiană de Formula 1 Racing Bulls și-a anunțat piloții pentru sezonul 2026. Liam Lawson va rămâne la echipă și va fi acompaniat de britanico-suedezul Arvid Lindblad, care își va face debutul în Formula 1. Citeste tot -
F1 TOP | marţi, 2 decembrieFormula 1: Isack Hadjar îl înlocuiește pe Yuki Tsunoda la Red Bull din 2026Isack Hadjar a fost anunțat oficial ca pilot al echipei Red Bull Racing în Formula 1 începând din sezonul 2026. Francezul îl va înlocui pe Yuki Tsunoda, care nu va mai fi pe grilă în sezonul următor. Citeste tot
Fernando cu Zak au decis sa mute impreuna. Au dat sah la Honda. Sunt convins ca in 2018, daca nu chiar anul asta, vor schimba motoristul. E o chestiune de timp.