Alfa Romeo vrea să lanseze un SUV electric pentru piețele din SUA și China
Alfa Romeo și-ar dori să lanseze un SUV electric pentru piețele din SUA și din China. Însă, constructorul italian s-ar putea răzgândi asupra acestei idei în funcție de alegerile din Europa și din SUA.
Constructorul italian are în plan să lanseze un SUV electric de performanță în 2027. Potrivit spuselor lui Jean-Philippe Imparato, CEO-ul Alfa Romeo, noul model va fi creat special pentru piețele din Statele Unite și din China. Mai mult, acest model ar urma să fie bazat pe platforma STLA Large și ar urma să ofere performanțe apropiate de cele ale lui Ferrari Purosangue.
Cu toate acestea, Imparato a lăsat de înțeles că lansarea noului model ține foarte mult de alegerile din Europa și din Statele Unite din acest an. În cazul în care Donald Trump ar putea reveni la Casa Albă, este foarte posibil ca planurile de interzicere a motoarelor termice în anumite state să fie întârziate sau chiar înghețate. Mai mult, o posibilă administrație Trump ar putea duce la abrogarea Actului de Reducere a Inflației din 2022, care include, printre multe altele, și investiții pentru combaterea schimbărilor climatice.
Într-un astfel de scenariu, Alfa Romeo ar putea să lanseze un hatchback nou pentru piața europeană. Acesta ar urma să fie de dimensiuni mici, ceea ce l-ar face să fie succesorul direct al lui MiTo, produs între 2008 și 2018. În schimb, noul model ar urma să fie exclusiv electric.
Mai mult, componența Parlamentului European ar putea fi diferită după alegerile europene din vara acestui an. Asta ar putea duce inclusiv la schimbarea planurilor de a interzice vânzările de mașini noi cu motoare termice în Uniunea Europeană din 2035.
Planul de produse al mărcii italiene este înghețat până în 2026. Constructorul italian va decide până la finalul acestui an dacă va lansa SUV-ul său electric în 2027 sau nu. Între timp, Alfa Romeo se pregătește să lanseze un SUV de dimensiuni mici, care se va numi Milano. Noul model va fi lansat oficial în aprilie.
via Carscoops
Cum să schimbe inepția cu interzicerea în 2035? Poi nu era lege (zicea Esikkk, scula lui Manole și alți cititori de SF-uri)? Așa ceva… își fac producătorii fabrici de baterii, bagă miliarde in BEV-uri, țările dau subvenții din banii tuturor pentru că bogații să-și cumpere jucării cu bateri… și acuma ni se induce subliminal așa că apropo, poate se schimbă ceva ce nu a fost niciodată real??? Acuma-i clar :)) PS toți cei care au declarat că vor full electrici din 2026, 28, 30… ar trebui forțați să-și țină promisiunile. Pe lângă alți tembeli care au susținut ideea cu 2035 sunt vinovați de fraudă, manipularea piețelor de capital și multe alte bălării care s-au întâmplat.