Alfa Romeo: Primele 3 exemplare Tonale au fost livrate clienților
Constructorul italian de automobile dă startul livrărilor SUV-ului Tonale. Primele 3 exemplare au fost înmânate clienților chiar la uzina din Pomigliano d'Arco.
Alfa Romeo Tonale, primul model din nou eră a producătorului italian, a debutat la începutul lunii februarie. Acum, constructorul din Torino anunță startul livrărilor, primele 3 exemplare fiind deja înmânate clienților chiar la uzina din Pomigliano d'Arco.
Acestea fac parte din seria de lansare Tonale Edizione Speciale. Oferta standard include, printre altele, jante de 20 de inch, frâne Brembo cu etriere roșii, faruri full LED Matrix adaptive, geamuri spate cu tentă fumurie, sistem multimedia cu display de 10.25 inch, volan îmbrăcat în piele și o listă lungă cu sisteme de siguranță.
La lansare, Alfa Romeo Tonale este disponibil cu motorizarea hibrid, de 1.5 litri, cu 130 de cai putere, transmisie automată cu 7 rapoarte și unitate electrică la 48V.
Primii 70 de clienți, la nivel global, vor intra într-un program special, în cadrul căruia vor putea să transmită direct către Alfa Romeo impresiile lor despre mașină. La dispoziția lor va fi pus un call center dedicat, iar informațiile vor fi transmise direct către conducerea companiei.
via Alfa Romeo
Parca discutam de o nava spațială… o fii o masina interesantă dar nu văd care-i faza cu atâta marketing