Al doilea Rolls-Royce Boat Tail va fi prezentat în 2022, la Concursul de Eleganță Villa d'Este
Constructorul britanic de automobile confirmă debutul celui de-al doilea model Boat Tail. Acesta va fi dezvăluit în luna mai, cu ocazia Concursului de Eleganță Villa d'Este.
La jumătatea anului trecut, oficialii Rolls-Royce au anunțat revenirea în activitate a departamentului de "Coachbuilding". Primul proiect din noua eră de carosier a fost denumit Boat Tail, o mașină care va fi replicată în doar 3 exemplare, fiecare unic în felul lui.
Primul exemplar a debutat tot anul trecut și a fost desemnată cea mai scumpă mașină nouă din istorie . A fost construit pentru un client care a dorit să rămână anonim și care a plătit pe primul Rolls-Royce Boat Tail nu mai puțin de 28 de milioane de dolari.
Acum, reprezentanții mărcii britanice au oferit detalii despre cel de-al doilea Boat Tail. Potrivit acestora, va debuta anul acesta cu ocazia Concursului de Eleganță Villa d'Este, un eveniment care va avea loc în perioada 20 - 22 mai.
Fiind realizat la comandă, al doilea Rolls-Royce Boat Tail va fi diferit de primul, cel puțin în ceea ce privește culorile și materialele folosite la interior.
Forma caroseriei și lungimea de 5.8 metri ar putea să rămână neschimbate, deși britanicii au declarat că actuala arhitectură le permite să creeze absolut orice formă de caroserie îi trece clientului prin cap. Singurele limite sunt impuse de standardele de siguranță și de noțiunile fundamentale de design.
via Rolls-Royce